CRISTINA ȘERB – MINIEXPOZEU AL SUFLETULUI UNUI ARTIST
Motto: „Tratează o operă de artă ca pe un prinț. Las-o pe ea să vorbească mai întâi.”
(Arthur Schopenhauer)
Se spune că oamenii se nasc cu arta în sânge. Să fie, oare, datorită faptului că ei înșiși sunt opere de artă ale Universului, în care energii nevăzute și nebănuite, cauzalități ori procese inexplicabile, combinări de acțiuni și tipare cvasi-matematice, au condus la arhitectura aproape perfectă a corpului uman, peste care Creatorul a adăugat cununa sa divină, împrumutând sufletului uman scânteia imortalității?
Un creator adevărat are curaj, iar de cele mai multe ori interpretăm acest curaj ca fiind puterea de a se apropia de artă ca de un foc, pentru ca mai apoi să devină el însuși flacăra vie care arde, care mistuie, care renaște ubicuu din propria-i cenușă. Un artist se inventează sau renaște? E dificil de spus, dar cel mai aproape de adevăr stă ideea că un artist se reinventează pe sine prin fiecare operă finalizată, obligându-se la renaștere perpetuă.
Va fi vreodată un artist pe deplin satisfăcut de opera sa? Cu siguranță NU, în opinia general-valabilă, cel care ajunge să fie pe deplin mulțumit de sine nu va mai avea puterea să crească. Este vorba tocmai despre desprăfuirea aceea cotidiană, dar intențional-penalizatoare. Chiar și în Vechiul Testament se relatează despre scuturarea prafului de pe picioare, simbolizând ruperea de păcat și de consecința directă a acestuia care este moartea, așa după cum mult mai târziu afirmă genialul Picasso: „Arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi.”
Se zămislesc uneori gânduri, precum păsările umplând ceruri cu frânturi de zbor, care se așază apoi ordonat în stoluri lungi călătoare. Se convertesc amurguri întunecate în albe nopți de trudă, în care zorii strigă pe nume soarele și renasc speranța. Arta reprezintă întotdeauna o chemare, pe care mulți o au, dar puțini simt nevoia să o împlinească, așa după cum afirma Tudor Arghezi, căci: „Arta nu e o meserie și nu slujește în principiu decât sieși.”.
O astfel de chemare lăuntrică, benefică, confesivă, a adus-o și pe tânăra artistă buzoiană CRISTINA ȘERB aproape de focul viu al artei, proliferând sentimente, trăiri, mirări și descoperiri în tușele fine așternute pe pânză sau în urmele suave și delicate ale grafitului pe foaia de hârtie. Studentă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Cristina își împarte timpul între studiu și „cochetăriile sale cu arta” – așa cum ne mărturisește chiar ea. Primele încercări artistice ale sale au apărut de timpuriu, curgând către grafice și studii de natură (Liliac, ulei) și ajungând în anii adolescenței, la veritabile picturi cu efecte 3D, unele dintre ele denotând chiar reușite experimente de clar-obscur revelator (Tânăr 1, ulei). Alte reprezentări te duc cu gândul la asocierea medic-artist (Craniu-Hamlet, studiu în creion), desprinse parcă din schițele anatomice ale marelui chirurg american Frank H. Netter.
Fizionomiile, portretele și autoportrele sunt încadrate în fundaluri cu o cromatică atent aleasă, tonurile de pământ fiind predominante, peste care se revarsă albastrul ce conferă sentimentul de senin, liniște, purificare (Autoportret 1, acuarelă). Cu siguranță, de apreciat sunt formele suprinse pe pânză, jocul de umbre și lumini ce creează o reprezentare vizuală unitară, realistă, plină de conținut (Woman in Retro, cerneală neagră și aurie).
Orientarea secvențială a artistei spre imaginile cu semnificații mitologice (Meduza, ulei) se manifestă și în creațiile sale originale, în care se poate citi, dar și simți tristețea, dar nu neapărat o tristețe izvorâtă din starea ca atare (Red in blue, acuarelă), ci o manifestare a unui sentiment de tacită superioritate, caracteristică artistului care își ia în seriozitate rolul, însă cu rezerva de condescendență necesară.
Cristina Șerb este conștientă de faptul că tot ceea ce face nu poate fi numită o simplă joacă, ci este acea chemaare lăuntrică, pe care simte că trebuie să o desăvârșească. Reține atenția lucrarea Autoportret 2 (tehnică mixtă – creioane colorate și foiță metalică), în care multitudinea de forme geometrice miniaturale se împletesc organic cu orizonturi de galben auriu (insinuând aurele sfinților), întregul ansamblu creând senzația de prezență a unei zeități proiectată din viitor. O piesă cu adevărat remarcabilă. După cum se poate lesne constata, artista buzioană manifestă o deosebită dexteritate și talent creativ, lucrările sale acoperind o gamă largă de tehnici specifice artelor plastice: creion, tuș, cerneală, ulei, acrilic sau chiar tehnici mixte.
Cristina Șerb nu caută recunoaștere, arta sa fiind în primul rând rodul unor trăiri intense, personale, artista nelăsându-se convinsă ușor să ne arate creațiile sale. Probabil că ideea formulată de Eugen Lovinescu ar defini foarte bine percepția generală a artistului despre artă: „O lucrare de artă trăiește prin ea însăși; fiind foarte frumoasă, ea și-a îndeplinit menirea și nu are nevoie de recunoașterea nimănui…”
Are artistul un motiv palpabil pentru a face din pictură, această dulce nebunie, o pasiune a întregii sale vieți? De a-și găsi un loc de refugiu, de evadare, într-o lume a propriei reprezentări? Cel mai probabil, DA, după cum afirmă Jean-Baptiste Camille Corot: „Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să-și echilibreze viața, calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea.”
Ne bucurăm sincer, să descoperim că tinerii noii generații (generația Z) nutresc aspirații înalte, au visuri și idealuri multiple în care, în febrila lor căutare, se regăsesc pe ei înșiși și pot să ni se reveleze și nouă. Pentru noi, personal, Cristina Șerb este o revelație, chiar una solară, astrală, care ne dovedește încă o dată în plus că indiferent de cât de mare este încărcătura unei zile, suntem obligați față de noi înșine să ne facem puțin timp pentru ceea ce ne-ar reconfirma că suntem oameni. Suntem convinși că artista nu se va opri aici, ne-ar plăcea foarte mult să îi vedem creațiile expuse într-o modernă galerie expozițională, de ce nu, în care iubitorii de artă să o poată descoperi și aprecia.
Îi dorim tinerei artiste buzoiene să aibă un parcurs frumos în viitoarea sa carieră de medic, să aibă mereu în minte că sufletul nu este o structură anatomică, dar că se hrănește cu vibrațiile energetice de înaltă frecvență ale universului, poate nu atât un univers exterior, îndepărtat, ci mai ales unul interior, intim, unic și irepetabil.
Felicitări, Cristina! Pentru noi, harul tău este cert! Te îndemnăm să urmezi sfatul dat artiștilor lumii, indiferent dacă instrumentul artei lor este penița, pensula, dalta sau propria anatomie: „Nu născoci o împărăție în care totul să fie perfect. Pentru că bunul gust este virtute de gardian de muzeu. Dacă nu ții seama și de prostul gust, nu vei avea nici pictură, nici dans, nici palate, nici grădini […] Vei fi lipsit de ele prin însăși pustietatea perfecțiunii tale. Creează o împărăție în care totul să fie, simplu, înflăcărare entuziastă” (Antoine de Saint-Exupery)
Gheorghe A. STROIA
membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..