Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » De ce trebuie să murim în noi înșine …poem de Marin IFRIM

De ce trebuie să murim în noi înșine …poem de Marin IFRIM

 De ce trebuie să murim în noi înșine

       De Sf. Constantin și Elena. Un fel de Rugăciune

 

Am văzut multe sicrie în vreme de pace. Fiecare cu rostul său. Un fel de

Cocoașă în timpul vieții. Sunt trist cât pot. Nu mai am mamă și nici tată.

Amândoi s-au dus uitându-se oarecum în ochii mei. Încă mai pot ninge peste

Inima mea. Sunt împăcat cu Cel de Sus. Sunt așteptat la cine știe ce Cine de

Taifas. Tot mi se spune că am o față crispată. Râd numai la îngeri. Copiii mei

Ar vrea să trăiesc o mie de secole. Nu se poate, nu e corect. Dincolo, în lumea

De Apoi, e prima mea iubire, e tata, mama și o armată de prieteni. Nici nu

Mai pot ști în ce lume sunt. Mi-am dus sufletul dincolo, la cei care au

Cimitir faraonic în mintea mea de pe urmă. Mă întreb de ce nu mă pot supăra

Pe Cel ce se(…)duce peste tot: în aer, în vid, în Cer și Pământ, ca și cum am fi

La Începutul Lumii. Doamne, mereu e vremea Ta, hotărăște-te: de ce trebuie

Să mor eu și să sufere altcineva, ce rețetă a sufletului se dă în farmaciile Cerului,

Ce nu știu despre iubire și despre suferință? Te întreb pentru că Tu ești Tatăl meu

Universal. Nu sunt fanaticul Tău. Văd ce armonie ai făcut încă de la început.

De-asta toți vor să-ți ia ”tronul”, locul, puterea. Treabă imposibilă. Tu nu poți

Fi înlocuit. Ești fondatorul Lumii. Fiat Lux. Te iubesc necondiționat. Mi-ai dat

Tot ce mi-a și nu trebuit, în toate religiile: copii, iubire, oxigen, lumină și liniște

Pentru liniștea de veci. Uneori mă tot întrebam de ce trebuie să murim. Mi se

Părea tare nedrept. Acum înțeleg câte ceva: murim din dragoste. Din silă, din

Zile rele în plus, din ură și indiferență. E timpul Tău. Singurul timp. Mă simt

Vinovat că am inventat ceasul, mileniile, secolele, deceniile, anii, zilele, orele

Minutele și secundele. Parcă m-am răzvrătit. Tu știi mai bine. Sunt un răzvrătit

Al Tău. Unul strecurat la Cina de Taină. Încă viu. Încă lipsit de Cetățenia Ta

Cosmică. Du-mă în iarbă, în stele, în haos și oriunde ești Tu: pretutindeni. Și fă-i

Pe cei care nu înțeleg că trebuie să vin la Tine să priceapă un lucru simplu de tot:

Eu sunt Tu. Și aici și acasă la Tine. Sunt Fiul Tău un pic mai plin de Tine.

Suntem pistruiați. Vorbim în același timp. Iubim tot ceea ce merită iubit. Te las

În pace. Ai și altele pe cap. Nu uita, te rog, fă-i pe cei care mă iubesc să nu sufere

Când mă vei chema. Și fă-i pe dușmani neam cu mine. Să nu le pară rău că le-a

Părut bine  de rău odinioară, în timpul Tău nelimitat, în mintea lor mărginită de duhuri…

 

Marin Ifrim, 21.05.2017

Facebooktwitterby feather
Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.