Interviu cu Anca Gotu-Diaconu

Cum fiecare carte aduce cu sine o poveste și cum dincolo de cărți există o altă poveste, cea a scriitorului care le-a dat viață, o jurnalistă învederată și scriitoare la rându-i, Nina Marcu, s-a gândit să le adune pe acestea din urmă într-o serie de interviuri luate unor autori ai unei edituri noi în peisajul nostru literar, dar care s-a remarcat deja prin calitatea cărților expuse la târguri și pe site – BookForge.
A fost o vară lungă și fierbinte, în care ideile au curs ca râul înspumat ori au oglindit în liniștea apei lor largul cerului de deasupra, iar în cele ce urmează vor fi prezente la apel în ordinea consemnării lor.
Interlocutorul de astăzi este Anca Gotu-Diaconu.

 Cu cine avem onoarea? Zic să te prezinți în – măcar – câteva cuvinte.

Mă numesc Anca Goțu-Diaconu și locuiesc în Ploiești, orașul în care se împletesc trecutul industrial cu efervescența unor povești cotidiene care merită ascultate. Sunt economist de profesie și, de peste 35 de ani activez – cu același profesionalism și perseverență – în mediul corporatist, în cadrul unor companii multinaționale.
Însă, dincolo de tabele, strategii și rapoarte, am purtat mereu cu mine o pasiune statornică: scrisul. Pentru mine, scrisul nu este doar un hobby, ci un fel de a respira mai adânc și mai conștient. Mă ajută să dau sens lumii și să găsesc, printre detalii aparent banale, licăriri de autenticitate.
Anii petrecuți printre oameni – colegi, prieteni, necunoscuți cu care am împărțit un mediu de lucru dinamic sau o sală de ședință – mi-au dăruit povești. Unele tăcute, altele explozive, toate vibrând de umanitate. Și atunci mi-am spus: de ce nu? De ce să nu dau glas acestor întâmplări, acestor fragmente de viață? Poate că, punându-le pe hârtie, le pot oferi un loc al lor în lume.

Cum ți-a fost vara asta? Fructuoasă, îmbelșugată, aridă, secetoasă?

Aș spune că vara aceasta a fost mai mult decât fructuoasă – o prelungire firească și luminoasă a unei primăveri pline de promisiuni. Am reușit să îmbin, într-un echilibru rar, momentele de relaxare cu cele de muncă intensă, dar plină de sens.
Este o vară cu rod literar, aș îndrăzni să spun, pentru că urmează să mi se publice un nou roman la Editura BookForge, romanul Clar-Obscur, un proiect în care am pus multă pasiune și în care sper că cititorii vor regăsi nu doar o poveste, ci și o parte din sufletul meu. Iar această așteptare, acest „între timp” creativ, dă întregii veri un aer de tihnă și nerăbdare frumoasă.

Ai treabă și te rețin? În sensul că, na, scriitorii scriu și eu te opresc din scris? Și, că veni vorba, ce zici că ai acum – o să formulez un pic pompos, dar asta e – pe agenda editorială a verii și a anului?

Adevărul e că, atunci când scriu, intru într-un spațiu cu totul aparte – un fel de univers ermetic, doar al meu, care se deschide, aproape ritualic, după ora 22:00. Este momentul în care se dizolvă zgomotul cotidian, grijile zilei se retrag, iar liniștea nopții devine o scenă perfectă pentru creație. Timp de câteva ore, cuvintele își găsesc drumul mai ușor către pagină, iar orice întrerupere în acel interval mă scoate din vrajă – recunosc. Deci da, m-ai prins într-o pauză strategică.
Cât despre agenda editorială, vara aceasta și sfârșitul de an se anunță pline de provocări frumoase. După cum am menționat anterior, urmează să apară, la Editura BookForge, romanul Clar-Obscur – o poveste cu o intensitate psihologică aparte, cu accente dark-noir, care marchează o ușoară schimbare de registru în scrisul meu. Este un roman în care am explorat zone mai adânci și mai tulburi ale conștiinței, păstrând totuși acea notă lirică ce mi-e atât de dragă.
În paralel, lucrez deja la un nou manuscris, un roman aflat încă în plină gestație, pe care sper să-l finalizez până la sfârșitul lunii octombrie. E un proces viu, uneori capricios, dar și plin de bucurii mici – iar asta face ca fiecare zi să conteze.

Și înainte ce-ai mai scris? Cu ce ai delectat cititorii?

Am debutat în mai, 2024 cu romanul Ecouri din Abis, o incursiune profundă în zonele tulburi ale conștiinței, unde psihologia se întâlnește cu filosofia într-un dialog tăcut, dar intens. Este un roman care explorează rupturile interioare, golurile sufletului și fragilitatea percepției despre sine și lume. Se pare că această poveste a rezonat puternic cu cititorii, mulți dintre ei rugându-mă, cu insistență emoționantă, să continui universul personajelor într-un al treilea volum. Poate că o voi face, la momentul potrivit, atunci când glasurile din abis vor reveni și ele la mine.
În martie 2025, a apărut cel de-al doilea roman, Umbra lui, tăcerea mea – o altă poveste încărcată de emoție, unde introspecția și tăcerea devin instrumente de revelație. Și această carte a reușit, din fericire, să atingă coarda sensibilă a cititorilor, iar reacțiile primite mi-au confirmat că drumul ales e nu doar unul necesar, ci și profund uman.
Sper din toată inima să pot continua să scriu în același registru – cu sinceritate, vulnerabilitate și respect față de cititorul care caută mai mult decât o poveste: caută o trăire.

Unde ne duc poveștile tale, în ce lumi? Povestește-ne despre ele.

Poveștile mele ne poartă în acele spații interioare adesea invizibile, dar pline de semnificații, unde oamenii se confruntă cu umbrele propriei identități și cu tăcerile care vorbesc mai mult decât orice cuvânt. Sunt lumi ce se situează la granița dintre real și imaginar, între conștient și inconștient, între lumină și întuneric.
În Ecouri din Abis, cititorii pătrund în labirintul sufletului unei femei care se află în fața propriilor abisuri – o călătorie în profunzimea psihicului, cu toate contradicțiile, rănile și fragilitățile sale. Este o lume a introspecției, unde întrebările rămân deschise și în care renașterea este posibilă chiar și în cele mai întunecate momente.
Umbra lui, tăcerea mea ne conduce într-un spațiu în care relațiile umane sunt filtrate prin umbre și tăceri, iar ambiguitățile construiesc o realitate paralelă, încărcată de emoții subtile, dar greu de articulat. Este un univers al discreției, al sensurilor ascunse și al prezențelor care ne definesc fără să le vedem întotdeauna.
Astfel, poveștile mele sunt invitații la explorarea lumilor nevăzute ale sufletului, ale relațiilor și ale tăcerilor care ne însoțesc în fiecare zi – lumi care, deși invizibile, ne formează profund și ne învață să vedem dincolo de aparențe.

Cum se scriu poveștile tale? Cu tabieturi, cu nesomn, cu inspirație, cu suflet, cu patimă? La birou, sub nuc, pe mal de mare? Cu cafea, cu ceai, cu vin? Întreb, pentru că fiecare scriitor are deprinderile și ritmul lui.

Scrisul pentru mine este un ritual care cere mai întâi și mai ales liniște – un spațiu de tihnă în care gândurile să se adune și să-și găsească cursul firesc. Când universul creativ pare să se încremenească și cuvintele refuză să-și aștearnă povestea pe pagină, găsesc refugiul în muzica clasică. Chopin și Vivaldi devin atunci partenerii mei tăcuți, deschizându-mi porți către alte dimensiuni ale imaginației.
Această muzică îmi activează sinapsele, transformând blocajul în inspirație, iar spațiul liniștit al camerei devine un tărâm magic în care personajele prind viață și povestea curge liberă. Nu scriu sub nuc, nici pe malul mării, deși aceste imagini sunt tentante – mai degrabă, magia se întâmplă în intimitatea nopții, când lumea exterioară tace și eu mă pot cufunda cu totul în cuvinte.

Hm… Dacă tot e vară, hai să zicem așa: scrisul tău are acum gust de pepene rece, de limonadă, de bere, de hugo, de frappe? Alt gust?

Aș zice că scrisul meu, în această vară, are gustul unei limonade proaspete, ușor acrișoare, dar revigorante – o băutură care te surprinde prin echilibru și prospețime, la fel cum poveștile mele încearcă să aducă o notă de prospețime și reflecție, în mijlocul intensității și complexității interioare.
Uneori, scrisul poate fi și ca un frappe răcoritor, cu note fine și aromate, care te răsfață și te poartă într-o lume mai relaxată, dar niciodată superficială. E o experiență care, sper, aduce și un strop de răcoare în sufletul cititorului, chiar și atunci când temele sunt adânci și provocatoare.

Ce autor, ce personaj, ce poveste dintre cele pe care le-ai citit vara asta te-a emoționat ori te-a iritat? Te-a făcut, într-un cuvânt, să simți. Și la care – se întâmplă și așa – ai adormit cu cartea în mână, pentru că nu ți-a plăcut? Dacă detaliezi, e perfect.

Adevărul sincer este că vara aceasta a fost dedicată în totalitate scrisului și nu am reușit să mă adâncesc în lecturi noi. Cuvintele altora au făcut loc cuvintelor mele, iar fiecare clipă liberă a fost investită în a crea povești care sper să ajungă curând la cititori.
Totuși, nu pot spune că nu am fost emoționată sau provocată recent de lecturile care au precedat această perioadă – fiecare carte citită a lăsat o urmă, unele m-au atins profund, altele m-au făcut să reflectez critic, iar altele m-au învățat răbdarea și perseverența.
Sunt convinsă că, în curând, voi reveni la rolul de cititor cu aceeași pasiune cu care scriu, pentru că lectura este pentru mine o sursă nesecată de inspirație și hrănire a sufletului.

Cât trăiește o carte? Zile, ani, veacuri? Și ce o ține în viață?

Durata vieții unei cărți nu se măsoară doar în zile sau ani, ci în sufletele celor care o citesc și o păstrează în amintire. O carte poate trăi o clipă efemeră pe buzele cititorilor grăbiți sau poate traversa veacuri, renașterea în fiecare generație care o redescoperă.
Ceea ce o ține cu adevărat în viață este puterea ei de a răscoli emoții, de a provoca gânduri, de a deschide noi perspective. Este legătura invizibilă dintre cuvintele așternute pe pagină și inima celui care le primește – o legătură ce nu moare niciodată, ci se reinventează în fiecare lectură.
Astfel, viața unei cărți este veșnică, atâta vreme cât există un suflet dispus să o țină vie prin atenția și iubirea sa.

Convinge-mă să-ți cumpăr și să-ți citesc cărțile, pe mine, cititor împătimit.

Dacă ești un cititor care caută mai mult decât o simplă poveste, dacă te atrag cărțile care pătrund în profunzimea sufletului și te provoacă să vezi lumea și oamenii dintr-o perspectivă nouă, atunci cărțile mele sunt pentru tine.
Ele nu doar spun o poveste, ci te invită într-o călătorie interioară, în care umbrele și lumina coexistă, iar fiecare cuvânt are greutatea și delicatețea unui ecou ce rămâne mult după ce ai întors ultima pagină.
Dacă iubești nuanțele, dacă apreciezi când o poveste are și o latură psihologică profundă, dar și o emoție autentică, atunci vei găsi în cărțile mele un spațiu de reflecție și emoție, un refugiu în care să te regăsești și să te întrebi.
Te invit să pășești în universul meu literar – cu suflet deschis și curiozitate – și îți promit că vei descoperi povești care vor răsuna mult timp în inima ta.

Acum s-o luăm așa: eu nu prea citesc. Ce-i ăla citit… În viața mea, am deschis, maximum, două cărți, dintre care una de telefoane. Cum mă aduci pe mine, refractara, față în față cu cărțile tale?

Înțeleg perfect această reticență – cititul poate părea uneori o activitate dificilă, mai ales când ritmul vieții ne presează sau când nu am găsit încă acea carte care să ne „prindă”. Dar ceea ce încerc să ofer prin cărțile mele este mai mult decât o simplă lectură: este o invitație blândă la o conversație sinceră cu tine însăți.
Poveștile mele sunt construite din emoții autentice, personaje în care te poți regăsi și situații care vorbesc despre întrebările și frământările noastre cotidiene. Nu îți cer să citești ore întregi; îți propun să faci o pauză, să te lași purtată de cuvinte care nu te copleșesc, ci te invită să descoperi o lume care poate deveni a ta, pe rând, cu fiecare pagină.
Poate că nu am să-ți schimb imediat obiceiurile, dar dacă alegi să faci acest pas, ți-ar putea plăcea să descoperi că o carte bună poate fi un prieten neașteptat, un refugiu sau o sursă de inspirație chiar și pentru cei care „nu citesc”.

Pare o întrebare banală. Și poate chiar e. Dar, mai ales în contextul actual, zic eu că e necesară: de ce scrii?

Scriu pentru că simt nevoia profundă de a transmite ceva esențial – povești care să atingă sufletul și să deschidă înțelegerea către lumea noastră interioară. Cuvintele mele nu sunt doar o succesiune de fraze, ci o încercare de a crea punți între oameni, de a aduce în lumină emoții adesea tăcute.
Acest lucru nu este doar un sentiment interior, ci o realitate confirmată de cititorii mei, care mi-au mărturisit, uneori cu lacrimi în glas, cât de mult i-au impresionat poveștile mele. Aceste reacții sincere mă încurajează și mă responsabilizează, pentru că știu că scrisul meu poate aduce alinare, înțelegere sau chiar schimbare.
Scriu pentru că este modul meu de a lăsa o urmă, un ecou al sufletului în lumea asta complicată.

Te rog să-mi spui dacă e adevărată vorba aia: cititorii mei – ai tăi, respectiv – sunt mai inteligenți decât ai altora.

Cred că orice cititor care alege să pătrundă în universul unei cărți este, prin însăși curiozitatea și deschiderea sa, o persoană cu un spirit viu și o minte atentă. Cititorii tăi, ca și cei ai mei, sunt oameni care caută nu doar să consume cuvinte, ci să le înțeleagă, să le simtă și să le pună în dialog cu propria lor experiență.
Așadar, dacă inteligența se măsoară și prin dorința de a învăța, de a simți și de a reflecta, atunci da, cititorii noștri sunt într-adevăr niște ființe cu adevărat inteligente – și asta este cea mai frumoasă recunoaștere pe care o putem primi.

Scriitorul se naște sau se face?

Cred că scriitorul este, în esență, o combinație subtilă între talent înnăscut și muncă asiduă. Poate că în sufletul său există o scânteie nativă – acea sensibilitate aparte, acea nevoie profundă de a povesti și de a înțelege lumea prin cuvinte.
Dar această scânteie nu ar avea valoare fără disciplina, perseverența și curajul de a lucra constant, de a cizela fiecare frază și de a asculta atât vocea interioară, cât și pe cea a cititorului.
Așadar, scriitorul se formează printr-un proces continuu de învățare, explorare și dăruire, dar se naște totodată în clipa în care simte că povestea lui are dreptul să existe.

În ce proporție, ca să scrii bine, e nevoie de talent? Și cât la sută trebuie muncă?

Talentul este ca o materie primă prețioasă, un dar ce deschide ușa spre lumea creației. Însă fără muncă asiduă, fără disciplină și perseverență, acest dar rămâne doar o potențialitate nevalorificată.
Aș spune că talentul reprezintă aproximativ 30%, iar restul, adică 70%, ține de muncă, de dedicarea zilnică de a cizela fiecare cuvânt, de a studia, de a experimenta și de a accepta uneori și eșecul ca parte a procesului.
Scrisul bun este în mare măsură o artă a efortului conștient, iar talentul oferă doar primul impuls.

Intriga… E mai importantă decât scriitura? Sau cele două se împletesc?

Intriga este, fără îndoială, scheletul unei povești – elementul care captivează cititorul și îl ține aproape. Însă scriitura este sufletul acelei povești, modul în care fiecare idee prinde viață și emoție.
Ele nu pot exista una fără cealaltă; intrigă fără o scriitură atentă riscă să devină un simplu șir de evenimente, iar o scriitură frumoasă fără o intrigă bine conturată poate rămâne doar o colecție de cuvinte frumoase, dar lipsite de direcție.
Pentru mine, magia literară se naște în împletirea armonioasă dintre o intrigă puternică și o narațiune care să o susțină cu finețe și profunzime.

Cum se scrie o carte perfectă? Ce trebuie să aibă? Cum se vinde cartea asta, cum ajunge la cititor? Și cum ar trebui citită, ca să reiasă că e perfectă? Sau e relativ termenul perfectă vizavi de o carte?

Termenul „carte perfectă” este, în sine, unul relativ și subiectiv, pentru că fiecare cititor aduce în lectură propria sensibilitate, experiență și așteptări. Totuși, aș spune că o carte reușită este cea care rezonează profund cu inima și mintea celui care o parcurge.
Pentru a scrie o astfel de carte, este nevoie de echilibru între o poveste bine construită, personaje autentice și o scriitură care să captiveze, să emoționeze și să provoace gândirea. Cartea trebuie să aibă un suflet, să transmită ceva esențial, să fie o invitație la reflecție și trăire.

În ceea ce privește „vânzarea” și drumul către cititor, nu există o rețetă universală. Dar cu siguranță, o carte ajunge la inimile oamenilor prin recomandări sincere, prin conexiunea pe care o stabilește cu publicul și prin răbdarea de a-și găsi cititorul potrivit.
Pentru ca o carte să fie „perfectă” în ochii cititorului, este necesară o lectură deschisă, răbdătoare și sinceră – nu ca pe o simplă consumare de cuvinte, ci ca pe o experiență care se construiește în timp și care oferă mai mult decât o poveste, oferă o întâlnire.

Există invidie literară. Nu crezi? Bine, dar hai să zicem că există. Ea poate să fie pentru că știi să folosești cele mai potrivite cuvinte. Pentru că ai mai mult succes. Pentru că ieși mai mult în față. Că te iubesc mai mult cititorii. Pe cine ai invidia de la editura BookForge și cine crezi că te invidiază?

Invidia este, din păcate, o emoție umană firească, care poate apărea în orice domeniu, inclusiv în cel literar. Cred, însă, că fiecare autor are propria sa cale și propria lumină, iar succesul cuiva nu diminuează valoarea celuilalt, ci mai degrabă ne provoacă să ne ridicăm la un nou nivel.
De la Editura BookForge, am colegi talentați și inspirați, fiecare cu un stil și o viziune unică, pe care îi admir sincer. Mai degrabă decât să invidiez, mă bucur de reușitele lor, pentru că ele îmbogățesc scena literară și oferă cititorilor o diversitate valoroasă.
În privința faptului cine mă invidiază, sper ca, dacă se întâmplă, să fie mai degrabă o motivație pentru mine să continui să evoluez și să aduc povești autentice.
La final, cred că literatura este un spațiu al conexiunii și al împărtășirii, nu al rivalității, iar respectul reciproc este cea mai frumoasă formă de apreciere.

Spune-ne o întâmplare care te-a făcut să te simți scriitor. Care ți-a revelat egoul. Care ți-a picurat vanitate când te-ai uitat în oglindă.

Îmi amintesc un moment simplu, dar cu o încărcătură aparte: după ce am primit primele reacții calde și neașteptat de puternice din partea cititorilor, m-am privit în oglindă și am zâmbit cu un strop de mândrie. Nu pentru că aș fi devenit o celebritate, ci pentru că am simțit, în sfârșit, că povestea mea a atins alte suflete.
Egoul, da, a apărut timid – acea senzație de „Da, eu chiar pot să transmit ceva valoros.” Totuși, vanitatea a fost rapid temperată de conștientizarea faptului că scrisul este un drum al umilinței și al învățării continue.
Acel moment a fost, pentru mine, o mică revelație: să fii scriitor înseamnă să te lași vulnerabil în fața cititorului, să dai o parte din tine și să fii pregătit să primești la fel de mult înapoi – cu admirație, critici sau tăcere.

Printre toate câte se întâmplă și sunt azi, cât de la vedere mai e autorul? E important ca el să intre, prin traduceri, pe piața de carte europeană sau chiar internațională?

În epoca digitală, unde fluxul informațional este copleșitor, prezența autorului „la vedere” capătă multiple forme – de la interviuri și evenimente literare, până la prezența în mediul online și colaborările internaționale.
Cred cu tărie că autorul trebuie să rămână accesibil și prezent, pentru a-și crea o legătură autentică cu cititorii săi, care, în final, sunt cei care dau viață poveștilor.
În ceea ce privește traducerile și pătrunderea pe piața europeană sau globală, ele sunt esențiale pentru extinderea orizonturilor literare și pentru a oferi poveștilor noastre șansa de a fi auzite dincolo de granițe.
Fiecare limbă nouă în care este tradusă o carte este o punte spre o nouă comunitate de cititori și o oportunitate de dialog intercultural. Astfel, accesul pe piețele internaționale nu este doar un succes personal, ci și o îmbogățire a patrimoniului literar al întregii lumi.

Piața românească de carte e, acum, la pământ din multe puncte de vedere. Cine crezi și vezi tu că ar putea să schimbe ceva? Și cam ce? De fapt, se mai poate schimba ceva?

Piața românească de carte trece printr-o perioadă dificilă, iar provocările sunt complexe – de la accesibilitatea cărților, la lipsa unei culturi consistente a lecturii și la competiția cu formele moderne de divertisment.
Cred cu tărie că schimbarea poate veni din mai multe direcții: editorii care să investească în promovare și în educația culturală a publicului, autorii care să continue să ofere conținut valoros și relevant, și nu în ultimul rând, instituțiile și autoritățile care să susțină proiectele educative și accesul la lectură.
Schimbarea depinde, în primul rând, de voința comunității literare de a se uni și de a colabora pentru a crea un mediu propice pentru carte și cititor.
Speranța mea este că, deși poate părea că piața este la pământ, există încă o energie creativă vie și oameni dedicați care vor contribui la renașterea ei.
Lectura este o nevoie fundamentală a sufletului și a minții, iar această convingere va deschide drumuri noi, chiar și în vremuri complicate.

Vreau să alegi un coleg de editură căruia i-ai citit cartea, niște cărți, cărțile. Și să ne povestești despre el și despre scriitura lui. Ba, chiar să fii avocatul lui și al scrisului său.

Răspunsul la această întrebare este, sincer, o adevărată provocare pentru mine, pentru că la Editura BookForge am colegi talentați și pasionați, fiecare cu o voce literară distinctă și valoroasă.
Alegerea unui singur coleg nu ar face decât să subestimeze frumusețea și diversitatea scriiturii celorlalți, iar eu cred cu tărie că în literatură, respectul și susținerea reciprocă sunt mai importante decât comparațiile.
Pot însă să spun că fiecare carte pe care am citit-o de la colegii mei mi-a oferit o nouă perspectivă și o experiență de lectură specială. Toți scriitorii de la BookForge aduc în fața cititorilor un univers aparte, plin de pasiune și creativitate.
Astfel, sunt, și voi rămâne, un avocat al întregii comunități de autori din editură, pentru că în diversitate stă forța literaturii și farmecul ei.

Să ne imaginăm așa. Avem o lansare comună toți autorii de la BookForge. La o masă mare, întinsă, ne așezăm cu toții. Între cine vrei să stai și la cine trimiți cititorii tăi să cumpere cărți, pe cine recomanzi?

Într-un astfel de cadru festiv și plin de energie creativă, aș alege să stau între toți colegii mei de la BookForge – pentru că fiecare dintre ei aduce un suflu aparte și povești ce merită ascultate.
Recomand cu sinceritate cititorilor să descopere și să susțină fiecare autor al editurii noastre, pentru că varietatea stilurilor și temelor ne face să fim o comunitate literară vie și diversă.
Fiecare carte reprezintă o lume în sine, iar eu cred că magia lecturii vine din explorarea acestor lumi multiple, care ne provoacă și ne îmbogățesc.
Așadar, trimit cititorii mei să aleagă cu inima și să se lase purtați de farmecul oricărei povești publicate de BookForge, fiind sigură că vor găsi mereu ceva special.

Chiar. Când ai făcut ultima lansare de carte? Și cum a fost? Povestește-ne!

Ultima lansare a fost pentru romanul Umbra lui, Tăcerea mea și pot spune cu toată sinceritatea că a fost o experiență deosebită. Editura BookForge a organizat totul cu multă pasiune și profesionalism, punând suflet și inițiativă în fiecare detaliu.
Echipa editurii impresionează prin generozitatea și implicarea autentică în promovarea scriitorilor români, ceea ce a făcut ca acest moment să fie nu doar o simplă prezentare a cărții, ci o adevărată sărbătoare a literaturii.
M-am simțit înconjurată de oameni care cred în puterea poveștilor și care susțin cu dăruire cultura românească contemporană. Această lansare a fost o confirmare a faptului că, deși drumul scriitorului poate fi uneori solitar, există comunități care îl însoțesc cu grijă și respect.

Dintre marii scriitori, marile imperii, marile povești de iubire cu care ți-ai fi dorit să fii contemporan?

Dacă aș putea călători în timp și alege un univers literar și istoric în care să trăiesc, mi-ar plăcea să fiu contemporană cu epoca marilor povești de iubire pasionale și tumultoase – precum cele din literatura lui Shakespeare sau din romantismul european.
Acele vremuri, pline de emoții puternice, conflicte istorice și trăiri intense, ar fi fost un teren fertil pentru a înțelege mai profund natura umană și complexitatea sentimentelor.
Și, de ce nu, să fiu martora tăcută a marilor imperii în declin și renaștere, unde cuvintele aveau puterea de a schimba destine și de a crea legende.
În același timp, admir marile spirite ale literaturii clasice și contemporane, pentru că fiecare epocă aduce cu sine un mod unic de a povesti, de a surprinde esența vieții.
Mi-ar plăcea să cred că, indiferent de timp, scriitorul rămâne un observator atent și un creator neobosit de lumi și emoții.

Cu ce țară s-ar potrivi cartea, cărțile tale? Nu știu… Romantică precum e Italia, rece cum e Groenlanda…

Cărțile mele cred că s-ar potrivi cu o țară a contrastelor, una care ascunde în peisajul său atât frumuseți lirice, cât și umbre adânci – poate o țară ca România însăși, cu peisajele ei variate și povestea încărcată de istorie și mister.
Ca o Italie romantică, textele mele caută să atingă sufletul, să aducă la lumină sentimente intense și nuanțe subtile ale trăirilor umane.
În același timp, pot avea și o notă de Groenlanda, în sensul unei atmosfere uneori reci, misterioase, chiar întunecate, care provoacă cititorul să pătrundă dincolo de aparențe.
Așadar, cărțile mele sunt un amestec de pasiune și reflecție, un univers în care lumina și umbra se întâlnesc, exact ca în realitatea vieții.

Care e, în opinia ta, cel mai frumos cuvânt din limba română?

Un cuvânt care mereu mi-a plăcut este „mângâiere”. Are în el o dulceață aparte, o promisiune de alinare și căldură sufletească. E un cuvânt care aduce împreună emoția și tandrețea, un gest blând transpus în sunete.
În „mângâiere” simt o oază de liniște în mijlocul tumultului vieții, o speranță că, indiferent de greutăți, există întotdeauna ceva care să ne atingă sufletul cu blândețe.

Ce te-a bulversat ori te-a blocat vara asta? Ce veste, ce știre, ce temă, ce poveste? În așa fel de-ai uitat oala cu ciorbă pe foc și s-a ars.

Vara aceasta, cea mai mare provocare a fost să găsesc echilibrul între lumea reală și universul literar pe care îl construiesc noapte de noapte. Uneori, grija pentru detaliile cotidiene – mici urgențe, știri îngrijorătoare sau gânduri care nu se așezau liniștit – au încercat să-mi umbrească concentrarea.
A fost un dans delicat între a rămâne cu picioarele pe pământ și a lăsa sufletul să zboare în povești. Și, da, pot să recunosc că uneori, în acele momente, chiar am uitat de oala cu ciorbă pe foc…
Dar tocmai aceste mici „arsuri” ale vieții mă învață să fiu mai atentă la prezent, iar scrisul rămâne refugiul în care totul capătă sens.

Finalul îți aparține! Fă-l cum vrei! Eu nu mă bag. Doar zic, deh, da’ nu spun… Fie adresezi o vorbă cititorilor tăi, fie mai arăți ceva despre tine, fie întrebi un coleg de editură ceva, de-astea. În rest, rămâne bătut în cuie: tu faci încheierea intervi… asta… tu dregi gustul salatei de sare și piper. Cheile împărăției sunt la tine.

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care deschid o carte și pătrund într-un univers nou, indiferent dacă este scris de mine sau de un alt autor. Fiecare lectură este o călătorie unică, o întâlnire între suflete.
Pentru cititorii mei, transmit un gând sincer: să nu încetați să căutați povești care să vă atingă inima, să vă provoace să gândiți și să simțiți mai profund. Literatura are puterea de a ne transforma și de a ne apropia unii de alții.
Și, pentru colegii mei de la BookForge, vă admir pentru curajul și pasiunea prin care aduceți la viață atâtea voci frumoase. Să continuăm împreună această aventură a cuvintelor și a emoțiilor.
Ehei, dragii moșului cititori… Că ai babei nu poci să zic. De urat, am mai ura… Nu, nu… Asta e din alt film… asta… din altă carte. De zis, multe ar mai fi. De scris, așijderea. Dar nu intră zilele în sac. Doar ce ne-am pornit. Voi dați-ne semn că vreți, că ne vreți și, parol, aicea suntem cu mâna la chipiu. Cum e aia, „dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară!”

by

Referinţă Bibliografică

Dialoguri de vară (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 februarie 2026