URMĂRIRE INCERTĂ ÎN JOCUL LUMINII
Vii parcă dintr-o altă lume și treci prin apă fără să te uzi,
te frângi din încheieturi și te urci pe pereți, ești când mare,
când mică, nici veselă, nici tristă, totdeauna indiferentă.
Uneori alergi înaintea mea, grăbită, arătându-mi drumul,
alteori mă urmărești, pas cu pas, abătută.
Nu știu de ești ființă, ori lucru, ori spirit, ce-oi fi, te zăresc,
dar nu pot să te ating, ești lângă mine și totuși mă simt singură.
Deodată, în întuneric, te descompui, element cu element,
te înfășori în tine, și dispari; nu ai viață, nici moarte,
sau mai bine-zis ai viața mea, trăiești în liniște cu mine,
gândești cu mintea mea.
Dispari cu soarele deodată, în spațiul dintre două zile alăturate,
și tot tu răsari, sfioasă, de sub geana lunii, de-acolo de unde
se zice că ciobănașul stă cu căldărușa în mână să-și adape oile.
(ști atât de banală, veghezi până și asupra bobului de grâu,
supusă, te apleci la rădăcina firului de iarbăși-i imiți întocmai
formele, dar, mă întreb, ce ne-am face fără tine?
Odată, fratele meu, în jocul lui de copil, enervat de urmărirea
incertă din jocul luminii, a vrut să-și alunge umbra;
a lovit-o c-un băț, dar ea nici nu s-a sinchisit,
ba, mai mult, din ea s-au desprins câteva figuri,
care au imitat întocmai lovitura,
apoi totul a fost asimilat în întregime,
copil și lovitură s-au transformat într-un întreg
cu elemente întrepătrunse, un obiect indestructibil și indivizibil.
Când s-a făcut mare a învățat că umbra este o întunecime,
provocată de un corp opac, care oprește razele de lumină.
De câte ori ne întâlneam, râdeam de naivitatea lui de copil.
Acum, fratele meu nu mai este, cartea destinului s-a închis,
paginile ei s-au răsucit ca niște frunze, lumina a dispărut,
umbra s-a alungit până la marginea abstracției ultime,
iar neantul se întrezărește în cel mai îndepărtat echilibru.
Mi-e teamă de prea multă înălțare,
c-aș putea să-mi pierd echilibrul,
mi-e teamă să alerg prea repede,
c-aș putea să nu ajung prea departe,
mi-e teamă de golul ce permite locuirea,
mi-e teamă de urmărirea incertă din jocul luminii.
Doina DRĂGUȚ, Craiova
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..