EUGEN DORCESCU: ARS – ANCILLA THEOLOGIAE

Am primit, cu o vreme în urmă, prin gentilețea autorului, Părintele Vicar Mitropolitan, Doctor în Teologie, Ionel Popescu, o carte de mare valoare informativă și formativă, precum și de perpetuă actualitate: Preot Dr. Ionel Popescu, Bucurii din pridvorul credinței strămoșești, Editura Eurobit, Timișoara, 2021. Să se observe metafora din titlu, ce reconfirmă un adevăr prea bine cunoscut, anume: adecvarea limbajului figurat la enunțul de factură religioasă. Vom observa, de asemenea, pe toată întinderea textului, însoțirea dintre cuvânt și imagine, într-un fel de sinestezie sui-generis, foarte eficientă în transmiterea și fixarea multiplă a mesajului la receptor.
Am citit volumul cu atenție și cu mult folos, dat fiind că, într-o manieră accesibilă cititorilor, cu vioiciune și răbdare, cu dragoste, cu neclintire în credință, cu superior tact pastoral și pedagogic, Părintele Ionel Popescu deslușește, luminează, clarifică semnificațiile adânci ale unor sărbători creștine, invocă nemărginirea tainelor, frumusețea supraumană (dar intens umană) a relației dintre profan și sacru, face perceptibilă intuiției și minții ceea ce îndrăznesc a numi intimitatea întru Duh ce domnește în Biserică.
Iată ce ni se transmite în cuvântul de binecuvântare și recomandare al Părintelui Mitropolit Ioan Selejan al Banatului, cuvânt intitulat, tot metaforic, deci cât se poate de elocvent, Semne pe cărarea credinței: „Se simte astăzi, mai mult ca oricând, nevoia unor asemenea lucrări de Teologie practică, de Teologie pastorală, pentru a redescoperi tainele credinței noastre și de a le lăsa moștenire, curate și neschimbate, generațiilor viitoare” (p. 6).
Autorul însuși, într-un binevenit Argument, se referă, în termeni asemănători, la conținutul și la menirea lucrării sale: „Prima parte, Pridvoarele credinței, cuprinde preponderent materiale din domeniul Teologiei pastorale și liturgice, elaborate, pe de o parte, pentru a răspunde la unele întrebări ale enoriașilor și, pe de altă parte, pentru instruirea în dreapta credință a celor care frecventează biserica noastră… Partea a doua, Florilegiu istoric și literar, însumează câteva articole consacrate unor personalități ale Bisericii noastre, profesori de Teologie, preoți de parohie și mireni, care și-au valorificat talanții pe tărâm spiritual, literar, istoric, teologic-științific, au lăsat posterității o operă impresionantă și au luptat, cu prețul vieții, pentru înfăptuirea unității naționale” (p. 7, 8).
Volumul, judicios gândit și construit, are, într-adevăr, două secțiuni, cea dintâi însumând capitole precum: Corala ortodoxă „Doina Banatului” la Viena, Pelerini bănățeni în Țara Sfântă, Săptămâna Patimilor, Pâinea sfințită de Paști. Când se consumă, cum și ce semnificație are, Învierea Domnului – eveniment sau minune?, Noaptea sfântă a Învierii Domnului, Gânduri la vreme de pandemie, Moșii de vară –pomenirea morților etc., cea de a doua fiind consacrată, în cvasi-exclusivitate, unor personalități pilduitoare, unor profiluri memorabile, unor portrete emblematice, adevărate efigii, sortite neuitării și servind de model și îndemn, la slujirea lui Dumnezeu, a aproapelui și a comunității, pentru viitorime. Reproduc, și de aici, doar câteva titluri: Părintele Mitropolit Ioan, șase ani de arhipăstorire pe antimisul Banatului, Părintele academician Mircea Păcuraru a plecat la Domnul, Avocatul dr. Mihail Gropșianu (1869-1952), susținător al înființării Patriarhiei Române, Preotul Atanasie Conciatu – martir pe altarul Marii Uniri, Sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu a plecat să împodobească grădina Raiului, Preotul Ilie Dumitru și enoriașii săi din Becicherecu Mic, eroi neștiuți ai Revoluției de la Timișoara ș.a. Această secțiune este întregită cu evocări de evenimente însemnate și de mari ctitorii: Hramul catedralei mitropolitane din Timișoara, Rugăciune pentru înaintași, 102 ani de la Marea Unire, Mănăstirile din nordul Moldovei – Vetre românești de cultură, artă și credință ortodoxă etc.
Avem a face, așadar, cu un tablou vast, detaliat, cuprinzător, al vieții religioase din Banat și din întreaga țară, o panoramă a spiritualității și faptei creștinești, contemplate, descrise și cercetate, ca de pe un promontoriu, de la amvonul de azur al Bisericii unde slujește, de mulți și rodnici ani, Părintele Dr. Ionel Popescu (Parohia Timișoara Iosefin).
Nu ne îngăduim a comenta noi ampla și complexa zestre ideatică din domeniul teologic, izvorul tainic al dezbaterii abordate în această carte, rod al învățăturii, al studiului neîntrerupt, al meditației, rod al contactului cu entități și noțiuni eterate, ce vizează Substanța substanțelor, Natura naturans, după cum declara, cândva, un celebru gânditor: „… nu poate exista, nu poate fi concepută, nicio altă substanță în afară de Dumnezeu” (Spinoza, Etica, Propoziția 14). Pe de altă parte, lectorul, mai mult sau mai puțin avertizat, frecventează el însuși, după puteri, aceeași (metaforic vorbind) incintă academică celestă, sub impulsul de a comunica dincolo de limita gândirii adaptative, stimulat de acel amor Dei intellectualis ce îi prilejuiește o binecuvântată experiență rațional-mistică.
Ca urmare, spre a aproxima suportul așa-zicând teoretic, filosofic, al întregului discurs (philosophia ancilla theologiae), spre a lămuri din ce perspectivă sunt abordate și comunicate temele cărții, vom reproduce câteva scurte fragmente din Învierea Domnului – eveniment sau minune? (p. 25, 26), întrucât, în acest text, se fac tranșante și necesare disocieri, menite a limpezi gândul și a îndrepta comportamentul credinciosului: „În ultimele decenii”, afirmă Părintele Ionel Popescu, „am observat că, atunci când se vorbește sau se scrie despre Învierea Domnului, apare formularea «evenimentul Învierii»”. Or, continuă autorul, „În scrierile sfinte, Învierea Domnului este numită «sărbătoarea sărbătorilor», «minunea minunilor», și o «taină mai presus de lume» […] În concluzie, nu putem cataloga, mai ales ca slujitori ai Bisericii, Învierea Domnului ca fiind doar un eveniment foarte important, pentru că, făcând așa, o laicizăm, îi anulăm caracterul divin, tainic, supranatural, inefabil și o reducem la dimensiunea unei întâmplări mai deosebite, care a avut loc cândva pe pământ”.
Cât de exact, uimitor de exact, vede și înțelege Biserica rolul și rostul cuvântului, ale limbajului, în viața personală și în cea de obște! În același capitol, la pagina 24, întâlnim o frază lapidară, de neuitat, preluat din spusa Părintelui Patriarh Daniel, la o dezbatere despre „mesajul ortodox”: „Opiniile formulate în raportul amintitei comisii au fost amendate prompt de către Părintele Patriarh Daniel, care a semnalat un posibil pericol în efortul Bisericii de a adapta mesajul la timpurile actuale: «Este o lucrare mare, misionară […], dar trebuie să fim foarte atenți», a spus Preafericirea Sa. Limbajul bisericesc, atenționa Întâistătătorul Bisericii nostre, «îl adaptăm, dar nu ne secularizăm»”.
Aceeași profunzime și aceeași putere de convingere vădesc și celelalte capitole, purtătoare de elan metafizic, din secțiunea întâi, precum și portretele ce dau substanță și căldură umană secțiunii a doua, abordările și dezvoltările autorului, într-o atât de diversă tematică, ridicându-se, în ce privește fondul de idei și dialectica argumentării, la cotele excelenței.
În context, este de semnalat și de reținut că mesajele istoric, social, pastoral, pedagogic ale textului sunt potențate de proprietatea și claritatea frazării, de temeinicia argumentării și, în general, de însușirile sale estetice, de capacitatea, de talentul Părintelui Ionel Popescu de a mlădia și îmbogăți enunțul intelectiv cu modalități ale cunoașterii sensibile. În consecință, dincolo de o lectură teologică, dincolo de o lectură social-istorică, dincolo de o lectură tipologică, dincolo de o lectură psihologică, volumul face posibilă, chiar impune, o lectură estetică, în măsură să evidențieze câteva impresionante reușite.
Vom cita, spre ilustrare, fără a le acompania de fastidioase analize, trei paragrafe, vădind tot atâtea implicări afectiv-imaginative în discurs, tot atâtea micro-opere de artă a cuvântului: portretul, evocarea (unei realități exterioare sinelui), confesiunea (sondarea și destăinuirea lumii lăuntrice).
Portret moral: „Statura morală și intelectuală a distinsului artist Aurel Gheorghe Ardeleanu este imposibil de caracterizat în câteva cuvinte, oricât de iscusite ar fi acestea… Aurel Gheorghe Ardeleanu rămâne în amintirea noastră ca un om minunat, înțelept, echilibrat, profund, un om al faptelor și nu al vorbelor, un om cuminte, smerit și credincios, un luceafăr pe cerul culturii și al vieții artistice bănățene și, de ce nu, naționale” (p. 180);
Evocare: „Anul acesta nu ați mai venit la întâlnirea cu Hristos Domnul. Sunt 84 de ani de la sfințirea acestei biserici parohiale și totdeauna piața pe care o avem în fața noastră a fost neîncăpătoare pentru credincioșii veniți să primească în suflete și în mâini Lumina Sfântă care sfințește de două mii de ani stânca Golgotei… În această noapte, în zilele trecute ale Săptămânii Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și în săptămânile anterioare, doar noi, preoții slujitori, am înălțat și înălțăm smerite și înlăcrimate rugăciuni în biserică, fără Dumneavoastră credincioșii care, la rându-vă, cugetați acasă la cuvintele memorabile ale profetului Ieremia: «O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor»” (p. 27-28);
Confesiune: „Pustiu noaptea și pustiu ziua. O sumedenie de gânduri dau năvală peste mine. Cum a reușit un virus, într-un timp atât de scurt, să blocheze planeta?… Oare ne smerește Dumnezeu? De ce? Ce rău am făcut? L-am mințit? L-am înșelat? L-am uitat? Ultima întrebare mă frământă și nu mă lasă să adorm. Cred că aici este problema.
Te-am uitat, Doamne!…” (p. 37).
Sunt câteva exemple doar, alese, îndeajuns de grăbit, din paginile acestei prea frumoase cărți. Multe altele li s-ar putea adăuga. Toate atestând, împreună cu întregul halou al lecturii, un alt, posibil și generos, adagiu: Ars ancilla theologiae (cf. Ars ancilla theologiae? Il sacro nel XXI secolo. By Marco Enrico Giacomelli -20 luglio 2016). O carte demnă, cu adevărat, de personalitatea plină de har a autorului ei.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN DORCESCU, ARS – ANCILLA THEOLOGIAE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 februarie 2022