În primăvara anului 2021 veni la Eusebiu din nou prietenul său Titu și se instală în locuința sa. Titu își găsi de lucru în construcții la niște vechi prieteni de-ai săi. În orele când erau liberi stăteau amândoi de vorbă timp îndelungat despre tot ce se întâmpla în lume. Titu era un mare adept al teoriilor conspiraționiste și pe Eusebiu îl uimi cu ideile lui, ba chiar îi dădu să asculte unele documentare care puneau totul într-o altă lumină și dădeau foarte multă credibilitate teoriilor conspiraționiste. În acea perioadă primi o invitație de la colega sa de muncă Marcela, pentru a participa la o întâlnire la ea acasă unde aveau să se dezbată probleme de o mare importanță după spusele Marcelei. O întrebă de Flavia și află cu consternare că Flavia murise răpusă fiind de corona-virus. După ce luptase îndelung cu boala și stătuse un timp internată la A.T.I. murise așa cum trăise cu marea ei încredere în Dumnezeu asemenea unei copile ce se încrede în tatăl ei.

Marcela văzând că Eusebiu se întristă îi zise:

– Nu te întrista, poate că a fost mai bine așa pentru ea. Apoi în dimineața învierii se va ridica din nou la viață și va trăi într-un cer nou și un pământ nou dăruite de Dumnezeu tuturor celor ce îL iubesc și au murit crezând în El.

– Ce spui? Există deci o astfel de dimensiune a vieții de după moarte?

– Sigur, prin Hristos se poate. Vino la întâlnirea de la mine acasă la care te-am invitat și vei afla mai multe lucruri.

Eusebiu rămase surprins datorită faptului că Marcela, acea femeie simplă ce muncea cu el la fabrică și avea între colegi un comportament ireproșabil în câteva cuvinte îi deschisese în fața ochilor săi un orizont fascinant care îl uimea. Despre Marcela știa că era căsătorită și avea doi copii, iar la muncă vedea pe fața ei smerenie și o încredere în ceva mai presus de orice putere omenească. De asemenea știa că Marcela avea încredere în Dumnezeu și că îi iubea pe oameni pentru că o vedea comportându-se la fabrică cu mult altruism. Dar nu crezuse că acea femeie simplă, ar deține cheia la frământările lui! De aceea rămase uimit cu câtă convingere îi vorbise de o lume a celor mântuiți și de câtă siguranță exista în glasul ei că va fi o răsplată a celor credincioși. Deci cheia pentru marele probleme ale omenirii o dețineau oamenii simpli ce începuseră încă de pe acest pământ să trăiască dimensiunea veșniciei!

Îi făgădui că va veni împreună cu Titu la acea întâlnire. Ziua stabilită era într-o duminică după amiază. Locuința ei se găsea în cartierul Neukölln ce în mare parte era populat de turci. În acea duminică a întâlnirii, Eusebiu în timp ce străbătea împreună cu Titu străzile acelui cartier privind la oamenii pe care îi întâlnea, avea impresia că se afla în Istanbul și nu în capitala Germaniei. Peste tot pe unde erau oaze de verdeață primăvara își arăta frumusețile ei prin care îi chema pe oameni la viață. Renașterea naturii la viață nu ținea cont de virusul ce făcea ravagii în lume și nici de restricțiile aberante pe care guvernele lumii le impuneau oamenilor. Primăvara cu superba ei frumusețe își instaurase domnia peste tot. Clădirea în care se afla apartamentul Marcelei era veche, avea doar patru etaje și nu avea lift. După ce sună jos la interfon, urcă scările cu Titu până la etajul patru și intrară într-un apartament destul de vechi, zugrăvit în alb și mobilat așa cum de obicei emigranții își mobilează apartamentele, fie cu mobilă de la mâna a doua sau cu mobilă mai ieftină. Însă acel apartament era mobilat chiar destul de frumos, se vedea că cei ce îl locuiau își dăduseră tot interesul pentru ca apartamentul lor să fie curat și plăcut. Marcela îi întâmpină cu multă bunăvoință. Copiii Marcelei nu erau acasă, plecaseră cu alți prieteni de-ai lor cu bicicletele în parcul Grunewald. Și nici bărbatul ei ce era șofer și lucra pe tir nu era acasă pentru că era plecat într-o cursă.

În salonul apartamentului erau trei fotolii, o canapea mare de culoare verde închis, o masă de sufragerie cu câteva scaune, o mobilă cu vitrină, un suport pe care era un televizor Philips cu ecran mare. Masa era acoperită cu o față de masă de culoare albă cu dungi grena, pe masă erau așezate două tăvi cu prăjituri de casă și câteva sticle de apă minerală lângă care se aflau mai multe pahare. Prin ferestrele larg deschise pătrundeau razele de soare aducând mireasma primăverii și înviorând atmosfera. Era acolo un bărbat brunet, solid, de înălțime mijlocie cu ochii mari căprui, având fața luminată de un zâmbet senin. Fața sa era ca a unui om ce descoperise o taină minunată, arăta ca un om simplu și în același timp pătruns de ceva deosebit se numea, Marcu. Era îmbrăcat într-un trening negru marca Adidas, încălțat fiind cu adidași albi de aceeași marcă. Tot acolo era un alt bărbat ce avea în jur de patruzeci și doi de ani, cu părul puțin încărunțit, slab, înalt, îmbrăcat cu un tricou alb și blugi gri, încălțat fiind cu pantofi negri, dădea impresia unui om foarte manierat, se numea Liviu și lucra ca electrician de fapt era coleg de muncă cu Marcu.

Pe unu din acele fotolii de culoare verde închis, era așezată o femeie ce era sora lui Marcu și care avea în jur de patruzeci de ani, cu părul negru lăsat pe spate, cu un chip frumos ce emana multă gingășie, și niște ochi negri strălucitori, de asemenea pe fața ei se distingea bunătate, se numea Sefora. În acea ocazie era îmbrăcată într-un costum de blugi și încălțată cu teniși negri. Sefora a cărui bărbat murise în urmă cu câțiva ani într-un accident rutier, rămase doar cu băiatul ei ce avea nouăsprezece ani, dar acesta plecase în America de nord la niște rude mai înstărite pe care le avea din partea tatălui său și studia acolo informatica. Ea lucra de câțiva ani la Ria. În jurul ei roiau destul de mulți bărbați de diferite naționalități printre care și nemți atrași de frumusețea ei, însă ea fiind foarte interesată de învățăturile creștine dorea să-și găsească pe cineva ce era animat de aceleași idealuri ca și ea.

Liviu venise în acea ocazie acolo pentru că era interesat de Sefora, o urmărea de ceva timp și la muncă îl implora pe Marcu să îl ajute să o poată cuceri, exprimându-și dorința de a se căsători cu ea dacă va fi acceptat. Liviu fusese însurat, dar divorțase de nevasta sa lăsând-o pe aceasta să crească fetița lor căruia îi mai trimitea bani. După ce făcură cunoștință discuția începu cu marea dramă pe care o trăiau cu toții și anume, episodul numit corona-virus. Titu care nu rata nici o ocazie pentru aș expune ideile sale pe care le avea din cadrul teoriilor conspiraționiste începu să le vorbească tuturor despre faptul că exista un plan pus la cale de oculta mondială pentru decimarea populației. Fu întrerupt de Liviu care îi spuse:

– Cum poți să mai crezi așa ceva acum când trăim timpuri în care guvernanți lumii întregi și întreaga lume medicală fac eforturi mari pentru a ne salva și a readuce situația la normalitatea de odinioară. Acum avem și vaccinurile pe care bine ar fi să ni le facem cu toții pentru a colabora în vederea eradicării acestui virus, iar tu debitezi astfel de lucruri, nu îți dai seama că blamezi efortul unor oameni ce vor să ne ajute. Nu te mai uita la astfel de teorii conspiraționiste pentru că îți vor infecta gândirea și vei vedea lumea numai în culori sumbre.

– Ai citit cartea 1984 de George Orwell?

– Hai să nu exagerăm și să nu forțăm interpretarea cărții lui Orwell la vremurile noastre, îi răspunse Liviu.

Însă Titu nu se lăsă și replică:

– Eu personal cred că această carte este de actualitate pentru vremurile noastre ca niciodată până acum în istoria omenirii.

– La scară planetară ne luptăm cu o pandemie necruțătoare și tu te ții de teorii conspiraționiste!

– Oare este pandemie sau plandemie? Întrebă puțin ironic Titu.

Liviu nu apucă să-i răspundă pentru că soneria sună prelung și în câteva clipe în încăpere însoțit de Marcela își făcu apariția un bărbat de cinzeci și cinci de ani pe nume Iulian, ce era inginer constructor și lucra ca șef de șantier. Iulian era un bărbat înalt, impunător, cu fața brăzdată de riduri și marcată de tristețe. Îi murise de câțiva ani soția și rămăsese cu trei copiii ce studiau pe la diferite facultăți din Berlin. Marcu lucra ca electrician pe șantierul unde Iulian era șef și făcură cunoștință, iar prin intermediul lui Marcu o cunoscu pe Sefora căreia îi purta o admirație deosebită și o dorea ca nevastă, însă nu îndrăznea să-i mărturisească nimic. Era un om cu o inimă bună și îi plăcea să-i ajute pe românii pe care îi întâlnea prin Berlin cu un loc de muncă sau cu orice altceva. De asemenea era interesat de tot ceea ce se întâmpla în lume și îi plăceau acele discuții ținute în spirit românesc ce aveau în centru cunoașterea lui Dumnezeu. După ce îi salută pe toți, Iulian se așeză pe un fotoliu ce era liber.

– Deci nu pandemie ci plandemie ai spus, eu însă nu cred în aceste teorii ale conspirației, zise Liviu.

– Da, despre plandemie este vorba, voi nu vedeți că ei acum urmăresc o resetare a lumii întregi și bineînțeles implementarea neomarxismului pe orice cale? Dar cea mai mare prostie ce mi-a fost dat să o aud este lozinca lor: ,,Nu vei mai avea nimic însă vei fi fericit.” Nu înțeleg un lucru, dacă mă vor deposeda de tot ce am și voi ajunge să muncesc ca o vită de povară doar pentru ei, ce îi mai interesează dacă voi fi fericit sau nu! O lume fără valori creștine și fără familia tradițional creștină este pierdută. Spun acest lucru pentru că știu prea bine ce înseamnă comunismul, aveam douăzeci și patru de ani când în România a căzut sistemul comunist și știu cât de mult a suferit tata de pe urma lor pentru că nu era membru de partid. Am citit și cărți pe care le-au scris cei ce au fost întemnițați pentru că nu erau de acord cu comunismul, sau cei ce au făcut pușcărie pentru credința lor. Comuniștii au comis mari orori mai ales în perioada când au preluat puterea și au înjosit demnitatea umană. Lumea ar trebui să se ferească de implementarea comunismului ca de lepră. Deși văd la ora actuală cum tinerii sunt cuceriți tot mai mult din punct de vedere ideologic de neomarxism pentru că ei nu știu ce înseamnă acest flagel numit comunismul, zise Iulian.

– Ce spui nu este decât o pagină tristă a istoriei. Deși trebuie să recunoști că comunismul a avut și o parte luminoasă, mă refer la faptul că din punct de vedere economic a existat un real progres și se putea trăi în România destul de decent. Apoi să nu uităm că vorbim de un comunism de tip modern, și când afirm acest lucru mă refer la neomarxismul de tip progresist care fie că ne place sau nu va crea o altă lume mult mai bună decât cea actuală. Voi nu realizați că sistemul capitalist este pe punctul de a se prăbuși și împarte lumea în oameni foarte bogați și toți ceilalți ce în mare parte sunt săraci. Acea linie a familiilor cu o stare materială de mijloc s-a cam pierdut. De aceea este nevoie de marea resetare ce ne va da prilejul să începem din nou construind mult mai bine și lumea va fi altfel! Nu credeți că am dreptate? Întrebă Liviu.

– Este adevărat că sistemul actual are nevoie de o reformă, dar în nici un caz marea resetare! Iar tot ce au început deja să facă este extrem de periculos pentru societatea umană. Și când spun acest lucru mă refer în primul rând l-a implementarea unei educații sexuale aberante în școli, și impunerea certificatului de vaccinare ce cât de curând va fi legalizat. Mi se pare totul de noaptea minții și mai ales mă revoltă faptul că vor să ne interzică dreptul de a ne închina lui Dumnezeu în mod liber, zise Iulian.

– La orizontul existenței noastre se așează nori foarte amenințători, episodul corona-virus nu este decât o mică parte, iar implementarea abuzivă a neomarxismului este un alt pericol cu care ne confruntăm, și în viitor va însemna o puternică amenințare. Straniu este faptul că se caută să se înceapă din America de nord, cunoscută fiind ca tărâmul libertății. Eu personal nu cred că ei pot clădi o lume mai bună, și am observat că au o ură înverșunată împotriva omenilor ce se încred în Dumnezeu, pentru că unor astfel de oameni nu le pot înrobi mintea și sufletul. Credința în Dumnezeu ne înnobilează, pe când adeziunea la neomarxism ne întinează sufletul și ne transformă într-o societate uniformizată destinată să fie manipulată și controlată după interesele unei elite ce conduce totul din umbră, argumentă Marcu.

– Sunt într-u totul de acord cu tine Marcu, de altfel noi am mai discutat pe această temă, spuse Iulian.

– Dar care este calea spre Dumnezeu și cum putem fi înnobilați de credința creștină? Întrebă Eusebiu.

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (8)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 octombrie 2021