Eugen Serea
Pietre de hotar
Ne-ai pus, Iisus, ca pietre de hotar
Stând între efemer și Veșnicie,
Ființa Ta de Taină să ne fie
Și Cale și-Adevăr și Viață-n dar…
De acolo, de la ultima răscruce
Necunoscută omului nicicând,
Ne luminează trecerea de gând
Doar Sângele Iertării de pe Cruce…
Fără de Tine, suntem în abis
Și-n el nici Harul nu mai luminează
Ci arde conștiința pură, trează,
Că viața-n trup doar fum a fost și vis…
Apasă gândul morții peste Fire
Ca lespedea de piatră pe mormânt:
Tot cel ce nu se naște din Cuvânt
Se-ntoarce în eterna risipire…
În inimile-peșteri de tâlhari
Se vând deșertăciuni pe vieți ucise;
Când ni se fură stelele promise
Ne răzbunăm pe mici, urâm pe mari…
Acum, când urâciuni de pustiire
Sunt până și în Sfântul Tău Altar,
Ne mai rămân, ca pietre de hotar,
Doar crucile tăcute-n cimitire…
Dar pân-atunci, la trecerea din zori,
Ca pietre de aducere aminte
Dintr-un Iordan secat, fără cuvinte,
Adu-ne-n inimi roua de pe flori…
Și zâmbetul îmbrățișării sfinte
Ne va ascunde-n frați și în surori…
( vol. Călărețul Ultimei Umbre)


