Eugen Serea
Ultima Egretă
Sătul de-atâtea lupte în zadar
Cu fiare de metal sau vorbitoare,
De lumea ce mereu mi-a dat în dar
Lumină selenară, orbitoare,
Întors din Cruciade fără rost,
Cu spada ruptă și întreg o rană,
Prea des luat de șmecher sau de prost,
Carne de tun și corbilor doar hrană,
Ca un copil când i s-au dărâmat
Castele de nisip la malul mării,
Cu suflet sângerând și sfărâmat
M-am rătăcit pe plaja deprimării…
Săgeți de întuneric m-au străpuns
Nu am nici Prooroc și nici Oracol,
Graalul Sfânt de mine s-a ascuns
Precum stă negăsitul Tabernacol…
M-am irosit, pribeag, fără hotar
N-am strâns comori, n-am adunat relicve,
Când am văzut că-n calea spre Altar
Copitele de cai crăpat-au tigve…
Vreau să ajung ‘nainte de-asfințit,
Mă mână-n zare dorul de Acasă,
Sărac și gol precum am și venit,
Dar două raze umerii-mi apasă…
Voi ști că sunt la capătul de drum
Când voi lăsa speranțe și regrete
Și am să zbor în Veșnicul Acum
Cu aripile Ultimei Egrete…
( vol. Călărețul Ultimei Umbre)
by