Prin volumul de versuri „Locul cuvintelor”, Dorin Ştefãnescu se înscrie într-o categorie actualã de poeţi români „tomnatici” care se afirmã în cea de a treia vârstã a vieţii aflaţi fiind deja la o anumitã maturitate literarã („Nu vreau să cred că-i ultima idilă,/dacă mă uit la tot ce am iubit /mai țin la două burnițe și-o brumă,/ romantic tânăr până la sfârșit „) . Ei simt nevoia nu doar sã se confeseze ci şi sã transmitã generaţiilor urmãtoare experienţa acumulatã în timp în scop modelator („Privind trecutul cu recunoștință,/să ne gândim spre cei din viitor/căci ce lăsăm va fi de trebuință,/să facem din firesc ceva ușor,). De aceea este foarte interesant de urmãrit parcursul lor publicistic din viitor pentru cã aceşti poeţi se aflã deja pe o anumitã culme a mãiestriei scrisului în care dau pur şi simplu tot. Volumul de versuri „Locul cuvintelor” poate constitui un astfel de exemplu. Ea se deschide optimist cu un un text metaforic ” Asta a fost ieri./De mâine va fi aici,/în cuprinsul cărților,/pe câmpul alb al foilor,/ oile negre ale crescătorilor …de cuvinte./Printre ele și-ale mele./Sunt încrezător!”, preambul la tot cceea ce va urma, un soi de confesiune liricã jus-tificatã de vârsta oarecum înaintatã a autorului: ” Am șaizeci de ani și văpaia din ei /de mâine o fac să se-aprindă/când ai o dorință și două idei/poți face cu ele ce vrei”. Experienţa de viaţã acumu-latã şi lectura îndelungatã a cãrţilor i-au fost în-demn şi sprijin în realizarea volumului de versuri ” Știu toate poveștile/pe care le-am cumpărat,/ acum învăț să narez,/dar nu prea sunt ascultat./ Știu toate coperțile/și prețul de pe spate,/scris cu litere mici,/devalorizate.” Dorin Ştefãnescu oferã cititorului o poezie existenţialã modernã atât prin formã (strofele încep cu literã mare şi continuã cu literã micã şi strofele nu ţin cont de un an anumit numãr de versuri, de la 2 la 8 versuri) cât şi prin utilizarea unor neologisme („hard disk”, „economic”, etc.).    Limbajul este elevat, atent elaborat dar accesibil mai ales cã îşi permite sã strecoare printre rânduri şi cuvinte sau expresii din popor („târgoveţ”, „moine”, „rãboj”, „taifas”, etc.) Un anumit umor subtil şi rafinat îndulceşte discursul dând farmec parcurgerii textelor sale poetice (” Eu am părăsit compartimentul,/nu mai am bilet, nici interes/dar a doua zi prinzând momentul,/am urcat timid într-un expres”.) În general, poetul pare a face un fel de haz de necaz, povestindu-şi întâmplãrile aşa cum şi viaţa îşi râde uneori de om („Așa că Doamne, lasă-mi ve-selia/iar eu voi plânge când o să socot/voi încerca să-mi îmblânzesc mânia/și-o să te fac să râzi când o să pot/”). Pare un fapt absolut normal , de altfel, pentru cã autorul cãrţii provine din zona Sucevei iar moldoveanul adevãrat este isteţ şi hâtru…   Dorin Stefanescu se considerã „copilul cărunt” care-şi strãbate viaţa cu voioşia copilului şi cuminţenia omului matur. De aceea, rememorându-şi copilãria sa de „acasã” (poezia „Acum ştiu”), el simte nevoia sã îşi adune amintirile şi sã le salveze între filele unei cãrţi asemeni memoriei unui calculator („Acum știu !/mi-ar trebui/un hard disk cu extra memorie,/pe care să salvez/ amintirile de poveste/și poveștile din amintiri.”) Poetul comparã sufletul omului cu o carte din bibliotecã („cei mai mulți sunt o carte deschisă,/lăsată așa,/deschisă/pe o masă din biblioteca publică”)  în care sunt înscrise semne ale trecerii timpului vieţii considerând cã „sufletul nu se citeşte pe litere / trebuie doar sã pui câteva semne,/ a locul lor” . Aspiraţia lui Dorin Ştefãnescu cãtre serenitate, cãtre pacea sufleteascã, dorinţa împãcãrii cu oamenii şi cu timpul este reprezentatã pictural în carte prin culoarea albastrã care apare în cel puţin douã dintre poeziile sale („Nopți albastre cheamă la visare/vise măsurate în secunde/din secunde o să facem ceasuri/orologii cu bătăi profunde” şi ” Și cât albastru va găsi iubirea/pe tot îl va preface în mărgean,/pe mine mă va face un ocean,/pe care saltă-n valuri nemurirea”) Progresul ar consta în trecerea facilã de la nuanţele de culori, vãzute şi ca dimensiuni  existenţiale, de la albastrul ancestral, moştenit, la azurul „exuberant” al tinereţii vinovate, pânã la culoarea bleu de la finalul vieţii, înruditã cu veşnicia şi simbolizatã în text prin „eternul bleu”(” Și cât albastru va găsi iubirea/pe tot îl va preface în mărgean,/pe mine mă va face un ocean,/pe care saltă-n valuri nemurirea./Eternul bleu !”). Fabulos şi tulburãtor, poetul Dorin Ştefãnescu! De un lirism extraordinar! Absolut mãiastru în condei! Întreaga carte este un regal poetic în care abordeazã la fel de facil  teme si motive diverse. Poezia ” CE FACE MAMA ?” este edificatoare în acest sens. Nu poţi parcurge pe repede înainte o astfel de carte, trebuie neapãrat sã te mai opreşti când şi când pentru a te bucura pe îndelete de savoarea textului scris, ori trebuie sã revii pentru a-i pãtrunde şi mai bine înţelesurile. „Locul cuvintelor” este  o carte frumoasã şi mişcãtoare,  pe placul tuturor, al cãrei mesaj merge la minte şi la inimã: viaţa este efemerã dar cuvintele scrise o pot imortaliza foarte bine. Autorul cãrţii nu îşi doreşte doar sã se confeseze public, sã se disculpe ori sã se trateze (poeto-terapie) ci vrea sã împartã cu ceilalţi din preaplinul sufletului sãu. („Uneori nestatornic, alteori dedicat/m-am născut pe lumină și-am urmat-o mereu/n-am cernit zile albe și nici nu le-am spălat/îmi plătesc încă partea de greu”)

Prof. Mariana Bendou,

Scriitor membru LSR,

critic şi promotor literar

by

Referinţă Bibliografică

prof. MARIANA BENDOU: Fabulos şi tulburãtor !/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 noiembrie 2025