Se dedică naşului meu de botez, prof. dr. Valeriu Bistriceanu, scriitor pentru copii

     Bun, am devenit un ursuleţ, dar nu unul oarecare, ci unul cu memoria unui băieţel de 11 ani, pe numele său Ifrim Valeriu. Şi mă felicit că sunt la curent cu Seria Portalul Magic, că am citit tot ce era de citit în această privinţă. Ştiu cât de apreciate sunt aceste cărţi, ţin minte şi numele doamnei care a scris minunăţiile respective: Mary Pope Osborne. E vorba de cea mai citită carte din lume, vândută în zeci de milioane de exemplare, în peste 50 de ţări. Aşadar,sunt la curent cu existenţa lui Jack şi a surorii sale mai mici, Annie. Ştiu că ei pot călători în spaţiu şi timp direct dintr-o căsuţă secretă, plină cu cărţi,descoperită într-un copac fabulos. E vorba despre o parabolă. În realitate, cărţile se trag din copacii din care se fabrică hârtia. Ştiu că fiecare carte deschisă îi face pe cei doi copii să treacă de fiecare dată în altă lume, ca printr-un portal magic. E vorba despre imaginaţie, cea mai gustoasă hrană a visătorilor. Ca să nu încurc lucrurile, mă prezint celor doi ca fiind „Ursuleţul Valeriu”. Adevărul e undeva la mijloc. Sunt elevul Valeriu Ifrim, pentru că gândesc numai ca acesta, dar sunt şi ursuleţul Valeriu pentru că, iată, locuiesc într-un corp de urs şi am blană albă de urs polar. Sunt un ursuleţ vorbitor în limba română şi în limba engleză. Pentru Jack şi Annie nu e de mirare că vorbesc, sunt obişnuiţi cu minunile din aventurile lor anterioare. Faptul că m-am pomenit lângă ei, aici, în căsuţa de la Polul Nord, e un adevărat noroc. Având în vedere că şi în oraşul de unde vin eu, în Buzău, la ora asta este un ger năprasnic, nu mă miră frigul de aici.  Suntem în luna ianuarie. Da, e periculos aici pentru că e vorba despre un colţ de lume foarte izolat. Noroc cu eschimoşii care le-au dat îmbrăcăminte călduroasă celor doi copii, iar mie mi-au adus lapte de focă. Acum suntem pe o banchiză de gheaţă care se poate dezintegra oricând. Nu ştiu cine ne va putea salva. Mă gândesc. Jack şi Annie au dezlegat până acum trei ghicitori magice şi ar mai avea de dezlegat doar una singură: „Cine ne scoate de aici?”. Eu ştiu să înot, nu e nici o problemă. Dar nu-i pot căra în spate pe cei doi prieteni ai mei. Tragem nădejde să apară vreun vas, vreun spărgător de gheaţă, care să ne ia la bord. Sau chiar vreun submarin atomic. Le povestesc copiilor cum, în urmă cu aproape un secol, oameni precum Admunsen, au organizat expediţii pentru a cuceri Polul Nord. Cât efort şi câte sacrificii umane a făcut omenirea pentru a descoperi acest pol miraculos, acest loc de unde tot pământul primeşte apă dulce de băut. Şi câte şi mai câte. Uneori ne uităm şi în sus, spre cer, de unde tot tragem nădejde să se ivească vreun avion sau vreun elicopter. Nici Jack şi Annie nu sunt prea speriaţi, au doar aşa, o îngrijorare mai mult pentru cei de acasă, adică pentru părinţi şi prieteni. Cam aceleaşi sentimente le am şi eu. N-am apucat să-i spun mamei că voi pleca la Polul Nord. Cred că e disperată şi că mă caută peste tot. Mă simt oarecum vinovat. Şi abia acum începe să-mi pară rău pentru faptul că în ultimul timp am supărat-o pe bunica, pe mamaia mea dragă, pe care o iubeşte toată lumea. Dacă mă întorc acasă, chiar şi aşa,ursuleţ cum sunt, nu o să mai supăr niciodată pe nimeni. Cred că am ajuns aici din cauza cititului. Seara, înainte de culcare, am citit o poveste pe laptopul meu pe care uneori îl foloseşte şi tata. O poveste despre Polul Nord. Aici e cheia. Cred că vom reuşi să ne întoarcem acasă, la mămica mea frumoasă şi deşteaptă. Tata nu e prost deloc, a citit multe cărţi şi îşi va da seama unde suntem. Până diseară ne va găsi. Parcă-l văd venind aici, direct pe cotorul vreunei cărţi, însoţit de vreo câţiva eschimoşi, înconjurat de reporteri tv., luându-ne în braţe şi ducându-ne înapoi, în lumea reală. La şcoală, puturoşilor, ar zice el, aşa cum îi stă în fire. Vineee Tata! Şi chiar de n-ar vrea să vină, îl trimite mama după noi…Vom fi salvaţi, dragii mei Jack şi Annie. Parcă mie dor şi de doamna învăţătoare! Iar voi tocmai aţi dezlegat şi cea de-a patra ghicitoare: Tata e salvarea noastră!

                                                                                          Ifrim Valeriu

                                                     Clasa a IV- a B, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Buzău

by

Referinţă Bibliografică

IFRIM VALERIU: Parcă mie dor şi de doamna învăţătoare!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 ianuarie 2016