(ep.VIII)

24 ian. 2008 (joi) Azi e Ziua Unirii-mica unire. Altădată mă strofocam să fac ceva activitate cu clasa la care eram diriginte. Acum, nu. Nici n-am cu cine să fac! Elevii mei sunt preocupați doar de carnetele de alocație, de banii de navetă, de BANI DE LICEU…

-Bunico, pomul acesta nu mai are frunze…i le-a dat vântul jos, îmi întrerupe gândurile glasul nepotului pe care, în drumul meu spre gară, îl las la grădinița din sat. E la grupa mică și este interesat de tot ce vede, așa că în cele 10-15 minute-merge destul de încet la cei trei ani și trei luni-facem o lecție de științe ale naturii: soarele e o minge de foc care ne trimite lumină și căldură, dar iarna e mai departe de Pământ, de aceea pare mai mic; zăpada se topește și se transformă în apă; vântul e cel care usucă pământul și nu mai e noroi; norii aduc ploaia. .. E chiar o plăcere să discuți cu el, dar să nu fii presat de timp, gândind că poți să pierzi trenul.

Meseria de profesor seamănă întrucâtva cu cea de actor că, dacă stai să te gândești. și profesorul are sala lui de spectacol-sala de clasă, dar piesa jucată de el trebuie să fie una interactivă, ca, la sfârșit, elevul să plece cu replicile înțelese, chiar învățate, dacă se poate. Și niciodată ceea ce joacă profesorul nu trebuie să devină o comedie.

Azi-noapte m-am culcat la ora trei și tot n-am terminat lucrarea pe care vreau s-o trimit la simpozionul de la Gr. Șc. Căi Ferate ( Lic. nr. 6), Buzău, cu tema: „Contribuția femeilor în știință și tehnică”, unde am înscris-o pe Bălan Alexandra. Potențialul intelectual al elevilor noștri nu e unul ridicat încât să faci performanță cu ei, dar măcar unii, cum e Alexandra, au curajul să accepte provocarea de a participa la simpozioanele

organizate pentru elevi, de alte licee. Numai că, în situația asta, profesorului îi revine sarcina, pe care și-o asumă cu bună știință, de a fi nu numai îndrumătorul proiectului, ci și realizatorul lui: tema, bibliografia, selectarea textelor, pozelor, tehnoredactarea, în unele cazuri, dacă elevul participant n-are calculator acasă și mai face și naveta. După aceea, alt timp alocat, să nu zic pierdut, pentru pregătirea celui care va prezenta lucrarea.

Într-un an, am trimis la un concurs de creație pentru elevi, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” o fată și un băiat. Băiatului îi eram dirigintă, și nu m-a lăsat cugetul să nu-i iau manuscrisul–compusese o povestire SF-ca să-l scriu la calculator-tocmai ce-mi cumpărasem unul. O noapte întreagă am pierdut, numai să meargă elevul la concurs…A luat o mențiune, dar el …și-o fi mai amintind de fosta lui dirigintă?

Despre profesori n-am prea auzit să se vorbească în termeni elogioși. Sunt băgați cam toți în aceeași oală. Dacă prof. X a luat mită să-l promoveze pe nu știu ce chiulangiu…toți fac la fel, se spune! Dacă nu știu ce individ certat cu morala creștină, întâmplător profesor, își pipăie eleva la meditația dată în particular, stima pentru cadrele didactice scade drastic în sondaje. Dar când profesoara îi cheamă pe elevi să-i pregătească în plus la școală- eu făceam pregătire și sâmbăta pentru câte un concurs-asta de ce nu vede nimeni? Profesorul este văzut când ia catalogul la subraț și merge la clasă să-i tortureze pe bieții copii.

-Dna Tudor, sunteți singura pe care n-am reușit s-o anunț pentru ședința CA…

Nedumerită, mă uit la Mădălina, secretara șefă…abia ce intrasem în secretariatul liceului să-i cer dosarul pe care îl înregistrasem de luni, urmând să merg la șefă să-mi semneze documentele. Reacționez cu întârziere, din cauza oboselii acumulate în urma nopților nedormite.

Ședința CA are loc în biroul spațios al șefei, unde s-au adunat membrele-liceul e condus numai de femei, bărbații fiind în minoritate. Pentru gradație de merit și-au depus dosar două inginere, o învățătoare și eu. După ce-și prezintă fiecare candidat(ă) munca depusă, în afara fișei postului, în ultimii patru ani, cineva din consiliu trebuie să facă o aprecie. Pe mine mă apreciază colega de catedră, făcând remarca că antrenez elevii în tot felul de activități extraclasă-extrașcoală, dar nu spune nimic de colaborarea mea, de ani de zile, cu reviste de specialitate: Tribuna învățământului, Evrika!-revistă de fizică și chimie, Școala buzoiană- CCD Buzău, în care apare numele liceului nostru D. Filipescu. Asta înseamnă că cititorul de la Baia-Mare, să zicem, sau de la Craiova, când citește articolul scris de mine, află de existența acestei școli.

Ascultând aprecierile făcute la această ședință, mi-a venit în minte o situație hilară din secretariatul de la parter, cu vreo patru ani în urmă. Intrasem să salut și persoanele de aici, înainte de a merge la laborator.

-Ia uitați-vă, fetelor, eleva pregătită de dna prof. de română a luat premiul I la concursul de creație de la B.J., taman ce anunța șefa, cu mult entuziasm și mândră de performanțele liceului pe care îl conduce.

Pe moment, n-am realizat despre ce era vorba, dar văzând numele elevei și titlul lucrării ”Aventura unei molecule de apă”, am intervenit:

-Nu, nu dna profesoară de limba română a pregătit eleva, ci dna profesoară de fizică Tudor.

S-a făcut liniște, nimeni n-a îndrăznit să mă felicite, zâmbetul de pe chipul șefei s-a transformat într-un rictus iar eu am ieșit pentru că se suna de intrare la clasă.

Întorcându-mă de la școală, mă întâlnesc cu cel mai mic dintre verii mei din partea tatălui meu care, cu ceva ani în urmă,

mi-a fost elev la liceu…atunci un băiat liniștit, puțin timid, acum bărbat cu familie, tată responsabil. Da֨, ce să vezi, are și el nemulțumiri, ca mai toți concetățenii noștri, în ceea ce privește prestația ocupantului fotoliului de primar, mai bine de trei mandate.

-Ați aflat cine vrea să candideze la alegerile din vara asta pentru funcția de primar? mă întreabă, mergând pe lângă mine în drum spre casă, după ce-mi povestește câte ceva despre serviciu, despre unica lui fiică de care este tare mândru.

-Văr-miu, continuă, văzând că eu nu răspund… Candidează din partea PSD-ului. Dar, oricând, poate reveni actualul…ăsta trece ușor dintr-o barcă în alta…numa la câte partide n-a fost până acum …e comis-voiajor! Lui să-i meargă bine…ce contează promisiunile făcute!

Îl ascult și mă gândesc că mulți sunt ca el, adică discută în cercuri restrânse, ba mai și înjură atunci când persoana incriminată merită, dar…altceva, nimic. Nici măcar nu se duc la vot, uite-așa, că sunt nemulțumiți. Și lasă cale liberă mafioților, care-și asigură voturile prin mita electorală. Dacă vine un candidat independent, om cinstit, cu pregătire academică, cu gândul de a munci pentru comuna aceasta, n-are nicio șansă.

Mă despart de el la intersecție și-mi adun gândurile pentru ce mă așteaptă acasă. Doamne, ajută!

1 feb. 2008 (vineri) Sunt momente în viață în care simți cum te apasă singurătatea și dacă ești o fire mai slabă, ajungi și la gesturi disperate. Nu, nu e cazul meu…Singurătatea m-a curtat de multe ori, chiar și când eram în doi, dar veneau acele momente de regăsire, acele oaze de fericire…Nu știu dacă există cineva care să fi avut propriul cer lipsit de nori în viața asta efemeră.

Finalul primului semestru e destul de obositor. Ieri am încheiat mediile, am purtat discuții cu cei care rămân corigenți să-

i fac să înțeleagă, pentru a nu știu câta oară, că porcul nu se îngrașă în ajun… Elevii noștri nu provin din familii care să pună mare preț pe instituția Școală din varii motive: ori timpul nu le permite –mă refer la părinți-să se intereseze de situația propriului copil, ori starea sănătății îi împiedică să se ocupe de pregătirea acestuia sau un potențial intelectual redus…dar, oricare ar fi motivele, grija părintească, aceea care pornește din suflet și e dictată de conștiință, trebuie să fie suverană. Sunt și cazuri fericite în care elevul, chiar dacă are părinți iresponsabili, își vede de carte, de drumul lui în viață.

Acum stau în cancelarie și, alături de colegii mei: profesori, ingineri, învățătoare, maiștri instructori, aștept să înceapă ședința consiliului profesoral cu prezentarea situației la învățătură și disciplină pe semestrul întâi. Și tot în cadrul acestei ședințe, urmează ca cele patru candidate la gradația de merit să-și prezinte raportul de activitate. Pentru că dacă aștept să prezint situația și raportul când îmi vine rândul risc să ajung acasă noaptea, o rog pe șefă să-mi permită să fiu prima. Înțelege, mai ales că-i spusesem că mâine fac pomana de an pentru soțul meu.

A trecut anul de doliu, dar doliul din suflet nu va trece decât în momentul dispariției mele fizice, asta nu înseamnă să-mi pun cenușă în cap, pentru că în viața mea au rămas vlăstarele tinere care au răsărit din trunchiul doborât de boală. Prin caietele mele am găsit câteva versuri, naive, ce-i drept, din momentele mele de mare durere:

De frigul nopții veșnice păreai cuprins

Când mă rugai picioarele să-ți frec

Privindu-mă în ochi, păreai convins

Că eu cu tine mult nu mai petrec.

Priveai pierdut și trist fereastra încăperii

În care trupu-ți, sfârșit, se odihnea…

Făceai eforturi mari să te opui durerii

Ce insistent ființa-ți răscolea.

Plimbările nocturne pe holul casei noastre,

Pe moarte, le făceai, s-o păcălești,

Dar mult nu mai era și către astre

Aveai pentru vecie s-o pornești.

Acum un glas subțire mă întreabă:

” Când de la Doamne-Doamne bunicul va veni?”

E grea-ntrebarea și încerc, în grabă,

Să dau răspunsul ce i-ar conveni:

Bunicul va veni în visurile nopții

Și vara dintr-o stea ne va privi;

La leagăn va veghea, când se vor da nepoții,

Bunica despre el le-o povesti.

Va urma.

by

Referinţă Bibliografică

JURNAL DE NAVETIST/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 noiembrie 2023