MARIANA PÂȘLEA

UN CUVÂNT DESPRE PSALMII ORIGINALI AI LUI EUGEN DORCESCU

Sunt cărți și autori. Sunt cărți și cititori. Sunt clipe fericite pentru cel ce are norocul să primească sau să cumpere o carte, care să-i fie aproape, la momentul potrivit, prin gest si conținut. Așa mi s-a întâmplat mie, într-o prea însorită zi de iulie, când și vântul, care dormita sub nucii bătrâni, s-a trezit, spre a se bucura alături de mine. Îmi văzuse, presupun, imensa satisfacție, ce mi se citea pe față, la momentul când am preluat din mâinile poștașului un colet, pe care, mărturisesc, îl așteptam. Primisem două cărți, despre a căror apariție eram deja informată, care tocmai ieșiseră pe poarta din față a Editurii Eurostampa, din Timișoara: „Mai presus de pasiuni/Mas allá de las pasiones. Poeme / Poemas”, de Rosario Valcárcel, carte de poezie, tradusă din limba spaniolă de Mirela-Ioana Dorcescu și, cea de-a doua, „Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme”, volum semnat de Poetul timișorean Eugen Dorcescu. Citisem, până la acea data, o parte semnificativă din operele literare semnate de cei doi autori, binecunoscuți nu numai în țară, ci și în afara ei. Știam deci la ce să mă aștept și intuiam emoția ce mă va cuprinde din nou lecturând cărțile primite acum.

„Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme”, așa și-a intitulat Eugen Dorcescu cel mai recent volum, creație ce întregește și îmbogățește bibliografia autorului, sporindu-i încă valoarea și rotunjind-o. Câțiva dintre cei 111 Psalmi îi cunoșteam, îi citisem  pe situl „Școlii de literatură Eugen Dorcescu 80”, o școală a cărei elevă sunt încă de la începuturile ei, alături de cursanți ce scriu și publică, precum: Monica M. Condan, Silvia-Gabriela Almăjan, Anișoara-Violeta Cîra, Mariana Anghel, Marian-Cătălin Ciobanu  și alții.

„Mare a fost bucuria mea”, când am prins, cu mâinile amândouă, această nouă creație dorcesciană, minunată nu numai prin conținut, ci și ca realizare editorială. Pe coperta a patra, doi prestigioși scriitori semnează secvențe extrase din studiile lor critice dedicate operei Poetului Eugen Dorcescu. Mă refer la Livius Petru Bercea și la Zenovie Cârlugea. Nota asupra ediției aparține Mirelei-Ioana Dorcescu, iar postfața, lui Florin-Corneliu Popovici. Eugen Dorcescu dedică  volumul „Părintelui Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, in memoriam”.

Din „Notă asupra ediției”, cititorul află că noua apariție cuprinde poeme din manuscrisele olografe dorcesciene și că a fost realizat în „Săptămâna luminată a anului 2022. „Intitulat Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme, volumul dezvăluie, prin metafora-simbol a aproapelui, plurivalența semantică a acestui adverb substantivizat, care se încarcă de sens pe parcursul discursului, desemnând, finalmente, nu semenul, ci pe însuși Dumnezeu, aproapele Poetului”, afirmă Mirela-Ioana Dorcescu. Această frază are menirea de a-l atenționa pe cititor asupra relației bine definite dintre autorul psalmilor și Divinitate, asupra sferei semantice a textelor din cuprinsul cărții. Analizând cu atenție titlul cărții, raportat la conținutul ei, nu poți trece cu vederea faptul că 111 reprezintă de trei ori cifra omului care aspiră la Sfânta Treime, deci 1 plus 1 plus 1 este egal cu trei, adică Dumnezeul unic și treimic, în egală măsură, pentru orice credincios.

Este foarte interesantă și bine documentată această notă asupra ediției și de mare ajutor cititorului care dorește să lectureze o carte așa cum se cuvine, începând cu prefața și terminând cu postfața. Astfel procedând, am realizat că mă aflu în fața unei cărți rare, unice, poate, ce evidențiază religiozitatea, seriozitatea și valoarea discursului liric. Mirela-Ioana Dorcescu susține că poemele pot fi considerate „strigătul, rugăciunea cu care se identifică Poetul”.

După cum se știe, de-a lungul mai multor ani, Eugen Dorcescu a versificat 71 de Psalmi biblici, alături de „Ecclesiatul”, „Pilde” și „Rugăciunea regelui Manase”, rezultatul trudei sale fiind oferit cititorilor, atât separat, cât și în antologia „Biblice”, a cărei a doua ediție, revizuită și amplificată, s-a tipărit, tot la Editura Eurostama din Timișoara, și tot sub îngrijirea Mirelei-Ioana Dorcescu, în 2021.

De data aceasta, în recentul volum, „Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme”, avem a face cu psalmi originali, avându-l ca autor pe Eugen Dorcescu.

De mare adâncime intelectuală și spirituală este și motto-ul cărții, un fragment din Psalmul biblic 17:

„Nu voi muri,

ci voi fi viu

și voi povesti

lucrurile

Domnului”.

Volumul are la început, la pagina 15, un „Prolog”, datat 20.10.1992, în care poetul Eugen Dorcescu se analizează, se autocaracterizează, își pune întrebări și își dă răspuns, un răspuns lămuritor și adevărat, după cum eu însămi îl percep, cunoscându-l într-o oarecare măsură pe autor:

„Știu cine sunt și știu ce mi se cere,

Dar nu-ntrevăd nimic, nimic, nimic”.

E teamă în acest final de poem, e înțelepciune, e modestie și oarecare durere, când Omul-Poet conștientizează că (încă) nu poate întrevedea ceea ce l-ar interesa și înălța.

Cititorul are apoi fericita ocazie de a fi mai aproape de sufletul poetului și de Dumnezeu prin citirea acestor psalmi originali. Din fiecare poate culege înțelepciune, precum o albină polenul din fiece floare, deoarece fiecare poem religios are profunzime, credință, frumusețe și, în egală măsură, durere. Poetul își împărtășește cu cititorul izvorul durerii, constând în descoperirea că omul nu a reușit să rămână ceea ce a fost dintru început: „un val în râu, un fir de iarbă verde” (Psalmul 1, p 17).

Sunt atât de frumoși psalmii lui Eugen Dorcescu, încât cu greu mă pot opri asupra unuia sau altuia, fără a avea o strângere de inimă că aș face o mare nedreptate celorlalți. Toți sunt la fel de bogați în simțăminte, în idei și la fel de muzicali, ultima calitate luând naștere dintr-o meșteșugită îmbinare între elementele de prozodie, știut fiind că Eugen Dorcescu este un făurar de rime rare, de incantații ce izvorăsc din ritmul și măsura versurilor:

„Trăim zadarnic. Toate câte sunt

Par doar eflorescențe de pământ,

Purtând în urma lor și înainte

Inconsistente brize de cuvinte”.

(Psalmul 60, p 79)

Ultimul psalm, cel cu numărul 111, are versul final scris cu alte caractere decât stihurile precedente și „rostește” o sentință parcă, o concluzie, o recunoaștere cuminte a ceea ce poetul Eugen Dorcescu se consideră a fi el însuși, în slujirea Divinității: „Eu, scrib umil, în cancelaria Domnului”.

Din „Epilog”,  aflăm că poetul, cuprins de o liniște adâncă, pe care Vestirea i-a adus-o, se simte izbăvit, chiar dacă întrebări, ce par fără răspuns, păcate de neiertat sau pedepse insuportabile îi mai chinuie conștiința:

„Acuma știu. O liniște adâncă

Vestirea mi-a adus. Sunt izbăvit

De gheara ce atunci m-a nimicit

Și care și-azi mă torturează încă”.

(Epilog, 06.09.1994)

Volumul se încheie cu patru poeme de o rară frumusețe: Ermitaj (19 august 2021); Visul sacru (9 ianuarie 2022); Aproapele (9 iulie 2021); Zefirul (5 mai 2022). Impresionant, dedicat soției sale, Mirela-Ioana, este Visul sacru, un poem vedetă, aș îndrăzni să-l numesc, pentru că este adesea citat, recitat, analizat și, mai ales, apreciat de publicul cititor. Ultima strofă, a treia, îmi place cel mai mult, încât nu mă pot abține să o transcriu, în modestul meu eseu critic, ce încearcă să evidențieze prezența pe firmamentul poeziei românești a acestor bijuterii lirice semnate de Eugen Dorcescu:

„Ce fericiți dansam azi-noapte-n vis!

Știu: visul sacru Domnul l-a trimis,

Ne-a reclădit femeie și bărbat.

El m-a rănit. Tot El m-a vindecat”.

În ultimele aproximativ 30 de pagini, deci în a treia secvență a cărții, întâlnim un discurs omagial, elaborat de Florin-Corneliu Popovici, alături de o biobibliografie a autorului psalmilor și de câteva anexe ilustrative, așa, cum, de altfel, cititorul fusese informat în „Nota asupra ediției”.

Întorcându-ne la discursul omagial al lui Florin-Corneliu Popovici, o laudatio sau un decalog admirativ, vom selecta doar două dintre cele zece motive pentru care semnatarul îl prețuiește pe cel pe care eu însămi l-am numit, demult, „Poetul de aur”:

„7. Eugen Dorcescu nu scrie la întâmplare, ci jertfește, iar tot ce dobândește dăruiește înmiit, de unde și vocația sa altruistă.

8. Nu e un om al zarvei și al ieșitului gratuit la rampă, ci al discreției, autosituat între cărți și Carte, ce-și spune Scribul, Ioanitul, Templierul sau «oștean al lui Hristos»” (Biblice).

Consider acest dar de suflet, primit, cu autograf, de la Eugen Dorcescu, un îndemn viu „spre luminile sfinte/ ce ne vin din nelume, din/ Privirile Tale,/ preabune Părinte” (Psalmul 71). Un îndemn, pe care promit, în limita posibilităților mele sufletești și intelectuale, să-l urmez.

Așez cartea, cu pioșenie, alături de celelalte, oferite mie de soții Dorcescu, cu gândul și rugăciunea către Dumnezeu de a le dărui sănătate deplină, inspirație și putere de muncă, spre bucuria celor pasionați de lectură, considerând, și eu, asemenea cronicarului, „că nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”.

Bozovici, 2 iulie 2022.

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA PÂȘLEA, UN CUVÂNT DESPRE PSALMII ORIGINALI AI LUI EUGEN DORCESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 august 2022