E plină țara de artiști-primari. Până și OrBan e cântăreț, cântă în latrini electorale
Pamflet
Lui Robu, parcă așa îl cheamă pe prima(r)tul de timișoară, nu-i mai ajunge funcția, vrea să fie și cantautor, să mănânce și felia de pâine muzicală a genialului Nicu Alifantis. Acest nene, hai să-i zicem roibu cu față lemuriană, distruge, cu expresiile sale faciale, cu pletele de beatles îm mizerie, cu vocea și gesticulația, toată prestanța unei funcții oarecum onorifice, ca să nu mai vorbesc și de faptul că maimuțăreala sa e pe banii contribuabililor, fie ei și timișoreni. Vorba ceea (de)clasată: ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”. O să ne robuim și să ne babuim cu toții. Cred că de vină sunt și televiziunile care îi fac jocul acestui mitoman zdrăngănitor de corzi. Cine, Doamne iartă-mă, a mai văzut vreodată o maimuță cu chitară în brațe, cățărată în vârful copacului primăriei de partid? De unde vin creaturile astea, din ce fabrică secretă, de ce sunt puși în fruntea obștei când este evident că ei sunt împotriva naturii umane? Eu nu am decât explicații minore, naționaliste în formă de cozonac mâncat de alții. Nenorocirea e că acest Rob(u) e clonat. E plină țara de artiști-primari. Unii cântă cu gura plină, alții cu dosul gol imitând frumosul. Fosta Academie ”Ștefan Gheorghiu” scotea primari pe bandă rulantă. Și nici măcar nu erau ”cântăreți”! Erau niște activiști calificați, unii dintre ei mai buni decât alții. Nu am iubit socialismul, dar nici nu pot să nu văd diferența dintre primarii de ieri și cei de azi. O diferență astronomică. Ne prăbușim peste iluzia unei democrații prost înțelese, peste o coroană de sârmă ghimpată. Până și OrBan e artist, cântă în latrine electorale de te doare votul.
Marin Ifrim, 28 mai 2018


