România are o problemă de timp. Ceva sefeistic. Unii dictatori s-au născut în secole greșite, alții au luat-o înainte și au pus țara la punct, la punct și virgulă, la liniuță, cratimă, sedilă etc. Toți tâmpiții și idioții sunt experți în câte ceva mai mult decât multul. Toți politicienii au o țară a lor, separată de noi, din profilaxie. Se spune că, pe vremea foamei, când vedea lumea la cozi ecuatoriale, tovarășa Elena Petrescu era nevrozată de ”viermii înfometați”. Așa o fi fost. Acum există cozi la bancomat, la amărâtele de salarii și de pensii. Vă spun cu mâna pe suflet și pe bărbăticiunea mea, niciodată nu am văzut, la coadă, la bancomat, vreun Ion Iliescu, de exemplu. Ăștia lucrează cu alți roboți. Nu mai suntem în timpul nostru, electoratul nu mai are presiune, nu i se mai ridică, nu mai e cazul să avem viitor. Eu ca eu și alții ca mine, nu mai avem nevoie de dimineți televizate. Mă gândesc la copii, la nepoți și la infinitul vieților scoase din/spre mine. România are o problemă de timp. E înapoiată cu voie de la împușcătorii din 1989, e ținută în Evul Mediu, inclusiv de ospătari cu pretenții de ”lucrători la servicii”. În România nu te poți educa decât (precum) iepurele bătut de milițieni doar ca să recunoască și să declare că e mistreț. România are o problemă de timp anotimpat. Timpul nostru e semnat pe leu pisicat, pe bancnote și monede de tras apa în Groapa Marianelor. Isărescu Mondialul conduce spița bicicletei. Dincolo de toți proștii planetei.ro. În ce secol am fi, dacă ăștia n-ar fi fost, mă întreb și eu, ambiental. Astăzi am stat la un stat de vorbă. Am fost înregistrat la greu. Și filmat, de la capătul capătului, de la vreo 30 de metri, de către două dame cu fețe devidate, cu câte un ochi la Videle, unul la mine, altul la făină, și altul la slănină. Asta e România noastră, toată lumea să nu fie, niciodată în trezie, fără care să nu știe, că există eterie. Fetele cu ochi de vultur au venit, la terasă, cu vreo 25 de minute mai devreme. Noroc că știam. Ca timpul care se grăbește. Le-am văzut și mi-am dat seama că nu au chip. Păreau niște moace perucate, vopsite înclusiv unde vopseaua e doar neagră. Cu asta se ocupă cei ocupați de ocupațiile noastre. Timpul nostru e timpul lor, al anacondelor. E un timp numai bun de dus la dl. dr. Ciomu. Să i se taie respirația. Ca la Țirțiac, omorâtor de mistreți. Ca-n pădure.
Marin Ifrim


