Împreună suntem carte
Alt poem pentru Irina (IV)
Cine a făcut să fie o femeie-n viața mea a făcut tot ce-a știut
Dumnezeu de început și a luat din viața sa
Nesfârșitul, dragostea, și ne-a pus-o nouă în vise mai reale
Și mai triste. Să iubești e mult mai greu decât ura aia mare,
Dinspre care înspre care, o orbire luminoasă doar în dos de minte-ntoarsă.
Când râd norii gâdilați de lacrimi de sus în jos
E ceva cu dus-întors. Nu iubești ca să iubești, dai răsplată la
Iubire, că așa îți e în fire, iar iubirea e ca Domnul care pare
Un poștaș distrându-se-n scrisori ciudate, niciodată erodate
Tot venind cu bucurii și tristeți în acalmii, după cum e voia Sa
Să iubim ce nu rostește Dumnezeu-dumnezeiește. Stăm în nopți
Ca și în Cer, luminăm cu papilare, gustative și amprente
Între noi nu sunt secrete. Ne privim în ochii beznei și suntem
Foarte vizibili, cineva are în iriși cozonaci și cu stafide
Dulciuri grele-n glezne moi, de la mine pân’ la tine nu suntem
Decât doar noi, un pământ de rai oceanic, un fel de ultim ”Titanic”
Ce se vede nu se știe, ce se știe nu există, iar noi nu avem nimic
Din lipsuri de existență, urâturi de subzistență. Avem lumea-n
Lumea lor, nemaifiindu-ne vreun dor de singurăți în mii
De nefericiri induse și de uri demult apuse. Suntem aici doar
Să fim și să iubim tot ce nu este interzis în viața noastră dată-n
Scris, într-o mulțime de cuvinte în care nu se poate da
Ce nu știe nici cuvântul, iubire care nu-i de dat, fără ca
Domnul să o vrea. Sunt norocos, tu ai venit, când încă-aveam
Un infinit, unul vopsit în săptămâni, de sâmbătă până luni,
Un pustiu stăpân pe mine și niciun rost înspre tine. Mergem
Mergem mai departe, pagină cu pagină, împreună suntem carte.
Marin Ifrim, 12.06.2018



![]() |
Referinţă Bibliografică |