A nemurire
În crengi aplecate de rod
Se-ascund macii roșii din soare.
Stejarii tresaltă de cântec
În frunzele lor visătoare.

E valea încinsă de flăcări
Și aerul toarce ușor
Minunea apusului sacru,
Nostalgicul serii fior.

E-n razele blânde chemare,
În umbre un joc călător,
De tainice clipe amare
Etern îndulcite de dor.

Iar luna în vârf de mesteacăn
Își lasă argintu-n cuibar
Și-mbracă odată cu noaptea
Iubirea în voalul hoinar.

În pași de vânt legănați,
Pământul și cerul dansează
Și toate cuprinse în UNUL,
A nemurire vibrează.

E atâta dor …!

În răsăritul dimineții
Pământul grațios se-nchină,
Iar firea proaspătă așteaptă
Sărutul tandru de lumină.

Sfios se-nalță pulsul vieții
Din seva plantei în eter.
În nenăscute gânduri urcă
Un zbor de pasăre stingher.

Pe unda apei tremur lin
De cântec vesel se-nfiripă
Iar câmpul tot e-nfiorat
De blânda zbatere de-aripă.

O ciocârlie se ridică
În fâlfâit rotund, spre soare
Și tremurând în trilu-i crește
Smerita ei îmbrățișare.

E-atâta dor în șoapta zilei
De raza caldă, aurie,
Că l-a- mpletit cu fir de vrajă
În cântul nesfârșit al vieții
Micuța pasăre zglobie.

CÂND TIMPUL OBOSI…

Odată, când timpul obosi
De-atâta clemenţă, aşteptare,
Să desluşească a lor stare,
Pe la români un spirit se găsi.

Bigoţi, trudeau la o plăcere,
Ce îi dorea pe toţi îngenuncheaţi,
Ba deseori de spate aplecaţi…
Un obicei ? Doar o părere ?

Din ei au şi băgat de seamă
Cine îi stânjenea la-ngenuncheat…
L-au alungat din sine, l-au blamat,
Umil l-au ţintuit în ramă.

În loc, Egoul, mic împărat,
Măiestru fu pregătit să fure
Puterea dorinţelor obscure.
De mărginire…liber claustrat.

Cum mărginita înflorire
Oricare minte cucereşte parcă…
Şi minţile obscure încearcă
Să stăpânească-ntreaga fire…

Pun bunul-simţ în largi carafe,
Îl dau pe gât pahar, după pahar,
Beţie curge-n simţuri dulce-amar,
În cugete confuzie şi gafe…

Mila suprimă orice lege,
Celor certaţi cu munca-i adăpost.
Minciuna şi hoţia îşi fac rost
Când nepăsarea este rege.

În somn, conştiinţele uşor
Ţes indulgenţele, fir mătăsos…
Închid ca într-o nimfă, lunecos,
Viaţa…Abis, abis…în jurul lor.

Oamenii fluturi vor să zboare,
Străpung cu aripi forma plină.
Captivi, au frica de lumină
O dureroasă încercare…

Un Christ zâmbeşte trist din ramă…
Cei mulţi stau în voinţă-ncătuşaţi,
De pofte şi plăceri îngenuncheaţi,
Luptând cu propria lor teamă.

by

Referinţă Bibliografică

Mioara Oprișan – LA MULȚI ANI, POEZIE!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 martie 2016