MISTERUL VIEȚII PE PĂMÂNT…
#AnnaNoraRotaru – autor
Îmi bate toamna-n geam spunându-mi să ies la fereastră
Că, mi-a venit cu daruri și să-mi părăsesc al meu ungher…
Florile sunt mai frumoase-afară, ca cele ce-am în glastră
Și ziua-i tare luminoasă, iar noaptea nu pare-așa sihastră,
Nu am niciun motiv să-mi simt sufletul, gol, trist, stingher
Și-n coastă să mă-nțepe un jungher…
Cică să ies pe-afară, să văd pădurile pe dealuri să foiască,
Să simt mirosul humei-n ploi, gustul mustului-n podgorii…
Ciripit voios s-aud, câinii să latre, să văd turmele să pască
Natura, sub mantia ei de frunze moarte, iarăși să renască…
Așa-i viața, când sus, când jos, se rotește ca și roata morii,
Norii-s trecători, rozii iar ne fi-vor zorii…
Chiar de fulgeră și tună, pe cer răsări-va iar lucitorul soare…
Să ies afară, aer proaspăt să respir, adânc până-n rărunchi…
Să mă umple boarea-i dulce, până-n străfunduri de vigoare,
Crescându-mi iar dorința de viață, precum grâul pe ogoare
Și, dac-o fi să mă mai doară, pe ici, colea, câte-un genunchi,
Nu-i bai, să-mi adun visele-n mănunchi…
Să nu cred că ușor se isprăvește rămânând din ea doar fum…
La griji, întrebări să nu-mi mai pun, de la care n-am răspuns…
Viața-i o flacără ce arde, de se stinge, va răsare și din scrum,
Chiar când crezi că-i la sfârșitu-i, ea-și croiește din nou drum,
Că-i mare mister lasat de Domnul și-i un adevăr de nepătruns,
Doar să ne rugăm la El, să ne fie îndeajuns…
___________________ NORA _________________
versuri din vol. __ „Peregrin tăcut prin timp” __



