Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Muntele – Eugen Serea

Muntele – Eugen Serea

Eugen Serea
Agora ARTELOR
Muntele

Corăbiile albe, pe apele de sus,
Alunecă sub stele, din zare-n altă zare…
În liniște, de strajă, stă Muntele-n apus,
Sub razele de lună e-un drob imens de sare…

E-o neclintită rugă tânjirea lui de Rai
Din miezul greu de lavă spre-a cerurilor vatră,
Nu-i nicio tresărire în pământescu-i grai
Doar plâns de stalactite în inima-i de piatră…

Privește cu sfială, tu, suflete al meu,
La Muntele ce crește pe cât de mult așteaptă,
E-o scară a lui Iacob ce urcă-n Dumnezeu
Și se coboară-n lume, cu fiecare treaptă…

Apleacă lin urechea la pieptul său de Dor
Ai să auzi un freamăt de cetini și izvoare
Și-ai să pricepi că brazii nici dac-ar vrea, nu mor,
Iar apei, niciodată, nu poți să-i pui zăvoare…

Ființele pădurii te vor îmbrățișa,
Te va hrăni tăcerea cu pacea ei adâncă
Și tainele de veacuri se vor înfățișa
Eliberând ecouri din temnițe de stâncă…

Pe pat de mușchi afla-vei odihnă sub copaci
Cu umbră de mătase te mângâia-vor ferigi,
Povești ți-o spune vântul, ca să înveți să taci
Că-n lanț de necuvinte ți-s patimile verigi…

Doar florile reginei pândi-vor duhul tău,
Deșertăciuni de-o clipă să fie iar eterne,
Iar vulturii și corbii își vor roti în hău
Spiralele prin care uitarea se așterne…

Dar tu nu vrei, o, suflet, în beznă rătăcit,
Să urci până pe creste și să respiri Lumină,
Stai încă-n marea sumbră și-n pântece de chit
Fără să știi că, totuși, Ninive o să vină…

Mi-e inima o mare de lacrimi în zadar
Și Muntele de temeri e drobul meu de sare,
O, de-aș avea credință cât bobul de muștar
,,Ridică-te – i-aș spune – ,,și-aruncă -te în mare!”

( vol. Vecernie)

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.