Muzeul sufletului
Irinei, de Mărțișor
E grea viața lângă tine, marine, îmi spune în gând muza mea
Așa o fi, însă altul barza nu mai plimbă sub nori. Vin vremuri
Grele, ca de obicei, și muza mea mă iubește de parcă o țin în
Muzeul sufletului. Iată, deschid ochii la prima oră a zilei, nu
Știu cât de mic e ceasul din urechi, doar îl aud cum bate în
Locul inimii, ca un fierar obosit de construit potcoave de aur
Pentru pegași de dinozauri. E doar dimineață și deja zbor spre
Muza mea rătăcită prin biserici de ceară. O simt după mirosul
De tămâie pură. E singura alcătuire din inchipuirea alcătuirilor
Mele concrete. Îmi întinde mâna. Scrie în locul scrisului meu.
Se scrie iubită. Mă duc cu gândul la maestrul meu fierar de
Poeme, la Gică Ene, și simt cum arta îmi face muze pe loc
Precum pictorii ad-hoc la colțul străzilor de odinioară. Muza
Mea își face cruce. E grea viața de vie lângă tine, marine. Mie
Îmi spui, îmi zic în gândul meu prozaic. Sunt pentru că am
Fost. Sunt pentru că sunt. Sunt pentru că voi fi. Tu ești ultima
Mea stație de orizont. Dacă Nichita ar vedea cum pot iubi ar sări
La bătaie, în glumă, de dragul literelor neliterate. Eu îmi iubesc
Muza. O las să mă marinească. Uneori tot viitorul doarme în
Suflete de copii. Pur și simplu muza mea e numai poezie
Căzută din ceruri: zăpadă, ploi, nori, îngeri, frig, canicule etc.
E ora la care literele își freacă ochii. Eu scriu despre muza mea.
Până la miezul nopții mai sunt vreo două săptămâni, nu mă pricep
La nisipul din timp. Doar înșir litere spre tine, iubire fără de știre.
Muză de muză dintr-un fel de amuză amuzinată pe veci în ale
Mele poeme seci sau pline de tine, muză concretă și abstractă
Trag ultima literă în litere că, la ora asta, tu dormi iar eu scriu
Ca nebunul. Ca și cum m-ai ține în brațe și-n somn. Ca un domn.
Marin Ifrim, 01.03.2018



![]() |
Referinţă Bibliografică |