Atena Bratosin Stoian

Moto: ” Un cântec este un poem pus pe muzică.”

( Tom T. Hall)

Când pe 14 februarie 2013, fiind la la Biblioteca Județeană ”V. Voiculescu ” din Buzău la o lansare de carte, ascultam două cântece cu text religios-pricesne-interpretate de cântăreața buzoiancă Atena Bratosin-Stoian, nici prin cap nu–mi trecea că momentul acela avea să fie începutul unei prietenii dintre mine și interpretă. Dumnezeu a făcut să ne întâlnim din nou în același an, la începutul lunii mai, într-un pelerinaj de șapte zile în Grecia, când iarăși  a cântat  pricesne la microfonul autocarului.

Mare mi-a fost bucuria când, pe 8 septembrie 2013, într-o zi de duminică, am recunoscut-o printre artiștii invitați să cânte verneștenilor la Ziua comunei. Venise, cu soțul ei, de la Mierea unde se stabiliseră după ce ieșiseră amândoi  la pensie. Ne-am îmbrățișat cu ocazia revederii, am felicitat-o pentru cântecele interpretate, urmând ca să ținem legătura prin telefon. Cine ar fi bănuit că fericirea  frumoasei interprete avea să fie curmată brusc prin moartea lui  Marcel, în anul următor, în urma unui incendiu iscat în gospodărie.

Și totuși viața merge mai departe, de aceea, când i-am făcut invitația, în primăvara acestui an, de a ne acorda un interviu  la verneștitv, a acceptat cu amabilitate. Așa că, în ziua de 22 mai 2019, echipa noastră s-a deplasat în satul verneștean Mierea, la locuința cântăreței de muzică populară, care a preferat să părăsească capitala pentru a se bucura de un spațiu pitoresc din zona noastră.  Îmbrăcată în costum popular ne-a întâmpinat la poarta cu acoperiș în stil maramureșean.

Discuția o purtăm în livada din fața casei într-un decor minunat, numai că norii se tot rotesc deasupra noastră amenințători. Dumnezeu însă ne îngăduie să stăm de vorbă în fața camerei de filmat în timp ce soarele se arată printre norii ce amintesc de delicioasa vată pe băț. Și Atena povestește.

S-a născut în satul Dâmbroca, comuna Săgeata, din câmpia Buzăului, unde a învățat primele patru clase.  A fost crescută de bunicul matern și de mama, de la ei moștenind și darul de a cânta. Pe bunicul patern nu l-a cunoscut niciodată. Bunicul de la care a învățat să cânte era foarte ospitalier. Așa că toți cei care veneau în sat: munteni, perceptori, spoitori, și întrebau unde pot rămâne peste noapte, erau îndrumați la Nicolae Bratosin. Acesta punea pe masă ce avea, dar tataia, își amintește interlocutoarea mea, avea o condiție: toți cei ospătați la masa lui trebuia să cânte.  Cel ce nu știa să cânte, musai trebuia să spună o snoavă, un banc. În timp ce bunicul cânta cu musafirii, copila bătea cu degetele pe masă, semn că avea ureche muzicală, dar lucrul acesta părea ceva firesc dacă bunicul cânta, mama cânta.

Terminând  clasa a patra, mama o mută pe Atena la o  școală în oraș, iar după finalizarea școlii generale, urmează cursurile de operator proiecționist, devenind la numai 15 ani și 4 luni, prin angajarea sa la Cinematograful Tineretului, în anul 1968, cel mai tânăr operator din țară. Salariul de 720 lei îl chivernisea mama pentru cumpărarea unui apartament în care să locuiască amândouă.   La serviciu cânta, când pregătea proiecția filmelor, și așa a auzit-o directorul Casei de Cultură Nicolae Peneș cu care a început să colaboreze. N-a fost niciodată angajata acestei instituții, dar a participat la festivaluri, concursuri, Floarea din grădină.

Imi place s-o ascult cum povestește, în decorul minunat al curții sale,  cu scurte momente de întristare când vine vorba de trăirile ei sentimentale. Prima ei căsătorie a fost un eșec, dar Dumnezeu i-a scos în cale omul  de care s-a îndrăgostit și cu care a format o familie frumoasă, pentru care a și renunțat la cântat. Nu i-a fost ușor pentru că, de câte ori asculta muzică populară, lacrimile curgeau pe obrajii ei.

În ֨86, soții Atena și Marcel Stoian, el ofițer de aviație, se  mută la București, transferându-se cu serviciul la Armata a II a, la Comandamentul Aviației.  În 2004 ies amândoi la pensie și cumpără la Mierea casa unde facem noi înregistrarea.

În 2005 o reîntâlnește pe Maria Văduva la o serbare câmpenească, o altă cântăreață de muzică populară cunoscută,  căreia îi oferă cântecele aprobate la radio spre interpretare, asta ca să nu-și supere soțul.  Dar Maria face ce face și-l convinge pe Marcel să accepte reîntoarcerea soției  sale în lumea cântecului și să mărturisească:  ” Fiecare lacrimă vărsată este un reproș.”

Primele înregistrări după revenirea la pasiunea vieții sale Atena le-a făcut cu Filarmonica din Ploiești, acolo unde Maria activa cel mai mult. Au urmat altele cu orchestra radiodifuziunii din jud Vâlcea, dirijor Constantin Ceaușu. Este destul de costisitor să facă înregistrări, de aceea nu cântă pentru bani ci din pasiune, pentru liniștea sufletului său. Revenirea ei după 20 de ani pe scenă  a uimit-o pe Doina Mirea de la Etno Tv care a întrebat-o cum de i s-a menținut vocea. Am cântat permanent acasă, a venit explicația.

După dispariția soțului său  în urma incendiului, în anul 2014, Atena a suferit un șoc; chiar voia să ia calea spre mănăstire. Dumnezeu i-a scos în cale, de data asta, un duhovnic, pe părintele Mihail Milea căruia îi transmite multă sănătate pentru că aflat din mass-media de infarctul de care a suferit. Acest înger păzitor al multor oameni a fost alături de ea în acele momente critice și a îndemnat-o să abordeze un gen de muzică liniștitor-priceasna.

Prima priceasnă creată de Atena Bratosin-Stoian a fost cea a Mânăstirii Poiana Mărului. S-a documentat în legătură cu istoria locurilor și a mânăstirii și a simțit cum Duhul Sfânt îi trimite în minte versurile și melodia-asta se întâmpla în anul premergător tragicului eveniment pentru că a cântat-o la Biblioteca Județeană, cum am amintit la începutul acestui articol.

O privesc și aștept să-mi explice cum reușește să creeze aceste minunate cântări. Citește mult despre subiectul  fiecărei  pricesne, merge în pelerinaje și când se întoarce are inspirație. Așa s-a întâmplat când s-a întors de la Ierusalim; a compus Lacrimile lui Iisus, o priceasnă  tulburătoare. Nu scrie melodia pe portativ, o visează. Visează și versurile, de aceea are la capătul patului hârtie, pix și veioză, ca noaptea să poată scrie să nu uite până dimineața. Și când lucrează în grădină și livadă poartă cu sine instrumentele necesare dacă cumva muza inspirației o vizitează. Numai că de doi ani n-a reușit să mai compună nimic din cauza problemelor create de societatea în care trăim, unde funcționează zicala: o mână spală pe cealaltă și amândouă fața.

Ne luăm rămas bun de la gazdă cu promisiunea că va mai urma o întâlnire pe o temă propusă. Doamne-ajută!

Curierul zoreștean, 2019

by

Referinţă Bibliografică

OAMENI DE LÂNGĂ NOI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2022