Când te trezești de dimineață și vezi că încă mai trăiești,
Privirea la icoane du-o, lui Dumnezeu să – I mulțumești.
Chiar de meniul de pe masă nu-ți pare – atâta de gustos,
Nu pregeta, măcar o clipă, să iei din viață ce-i frumos!

Te uiți in ochii soaței tale, sau soțului dacă – l mai ai,
Și-ți amintești de vremi trecute când vă plimbați parcă in Rai…
Și-ți pare brânza de pe masă și ceapa spartă ca-n trecut
Delicatesele ce alții de ele parte n-au avut.

Nu-ntotdeauna se întâmplă ca binele ce vrei să-l faci
Plăcut să-i fie celui pe care doresti atât ca să – l impaci…
Nu dispera atunci de-ndată gândind că nu ți-e de folos,
Căci cel mai bine e ca-n viață să iei mereu ce e frumos.

Frumos e gestul tău prin care empatizezi cu cel vizat
Și-l faci, de poți, să înțeleagă că nu-i nimic de neiertat
Și esti cu inima deschisă și-n largul tău când îi vorbești,
Chiar dacă-s mulți in jur ce-adesea nedemni de tine-i socotești .

Când grija zilei te apasă și spor la treabă nu prea ai,
Chiar de gândești că nu faci față la toate – n locu-n care stai,
Nu-i mare lucru, de-ai voință il schimbi plimbându-te pe jos
Și, admirând din plin natura, să iei din viață ce-i frumos!

Atâtea drame se întâmplă in jur și-n alte părți din lume,
Se surpă case-n viitură, dispar și oameni fără urme…
Te uiți uimit cum se perindă imaginile pe ecran,
Te trec fiori și te cutremuri gândind că totul este-n van.

Dar Dumnezeu, de la-nceputuri, l-a pus pe om la incercare…
I-a dat puteri să se ridice, că lumea nu acum dispare.
De – aceea, omule, te-ntoarce cu rugăciune la Hristos,
Căci te-a lăsat să iei din viață, intotdeauna, ce-i frumos!

Sunt răni ce dor aproape-o viață și cicatricile rămân,
Dar ia exemplul de la crinul tăiat cu sapa de stăpân :
Cum dă, de fiecare dată, din bulbi răniți buchete verzi
Și primavara scapi de teama că floarea – i albă ai s-o pierzi.

Privește trandafirul mândru, pe care primăvara-l tai,
Din cioturi cresc alte vlăstare din care flori pe vară ai.
Ridică-te din neputință, chiar dacă gestu-i dureros,
Și nu uita să iei din viață, intotdeauna, ce-i frumos!

Simți timpul cum adânc brăzdează, in trecerea-i spre infinit,
Pe fața – ți netedă odată, de nostalgii ești copleșit
Și te agăți de-orice-amintire ce cu plăcere – o retrăiești,
Că încă mai exiști pe Terra, lui Dumnezeu să – I mulțumești.

Și – așa te-apropii de finalul călătoriei pe Pământ
Deci orice clipă prețuiește, pân – oi ajunge in mormânt
Și nu uita ca – n rugăciunea ce-o spui smerit către Hristos,
Să – I mulțumești că ți-a dat șansa să iei din viață ce-i frumos!

prof. Georgeta Dumitrache ( căs. Tudor) 23 august 2014, hotel Crâng , Buzău – întâlnire promoția 1971, Lic. M. Eminescu)

by

Referinţă Bibliografică

SĂ IEI DIN VIAȚĂ CE-I FRUMOS!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 februarie 2022