Origini, ultima carte scrisă şi publicată recent de Dan Brown (Origini, Dan Brown, RaoClass, Bucureşti, 2017) este o carte de ficţiune. Cu un „bagaj” apreciabil de incursiuni în varii domenii: istorie, politică, geografie, arhitectură, artă, literatură, semiotică, lingvistică, semantică, religie, medicină, ştiinţe exacte. Prioritatea însă, o deţine un subiect extrem de actual şi anume inteligenţa artificială.

Fabulos subiect, într-adevăr.

Dintru bun început suntem avertizaţi că: „Toate lucrările de artă şi arhitectură, toate informaţiile de ordin ştiinţific şi toate organizaţiile religioase care apar în acest roman sunt reale”. Şi nu puţine.

Muzeul Guggenheim din Bilbao, Muzeul de Artă Modernă din New York, Societatea Regală dinLondra ( în treacăt fie spus, o societate de Iniţiaţi!), Palatul Regal al Spaniei, Muntele Monsserat, Casa Regală a Spaniei, Stonehenge, Centrul de Supercalcul din Barcelona, Casa Milà, El Escorial, Sagrada Familia (celebra şi singulara Catedrală, Panteonul (amintit) sunt cîteva dintre locurile reale, marcate de o profundă spiritualitate. Pe lîngă aceste nume sonore se adaugă acelea ale creatorilor precum: Yves Klein, Winston Churchill, William Blake, Gaudi, Joan Miró. Toate acestea sunt poate cele mai importante puncte de reper în acest ameţitor carusel de întrebări, răspunsuri, supoziţii, dialoguri, monologuri provocate de „doar” două întrebări „capitale”, întrebări care au preocupat umanitatea dintotdeauna şi cărora încă nu li s-a găsit un răspuns „plauzibil”!:  De unde venim şi Unde ne ducem?

Fără a avea, cred, impactul scontat, acela de a se constitui într-o nouă paradigmă care să schimbe „pentru totdeauna, felul în care privim ştiinţa”, romanul este, mai degrabă, un roman în care stilul „policier” apare, indubitabil, ca marcă auctorială, în care, de altfel, autorul excelează.

Specializat în „teoria jocurilor şi modelarea computerizată”, cum se prezintă Edmond Kirsch, personajul principal al cărţii, mărturiseşte dorinţa de a „spulbera” tezaurul străvechi de texte sacre. „Edmond voia să clădească o religie nouă…fundamentată pe ştiinţă” (op.cit., p. 513). Este o confuzie regretabilă, pe lîngă altele de acelaşi ordin, căci altele sunt „cauzele”, religia (religo,are) avînd rolul de a re-lega pe Creator de creatura Sa, adică o intervenţie în plan fiinţial- domeniu al viului, iar nu maşina de creatorul ei! Dar, prim planul acţiunilor este ocupat de IA. Inteligenţa artificială.

Irefutabilă realitate!

Ademenitoare, fabuloasă.

Însă, codurile, criptările, decriptările, jocurile lingvistice nu sunt suficiente pentru a convinge că „cel de-al VII-lea regn” (o specie ne vie) va birui! Al VII-lea regn fiind obţinut din fuziunea între inteligenţa umană şi cea artificială. Ceea ce este de neconceput. Oricît de „sensibil umanizată” ar fi o maşină, cred că actul naşterii ( ca şi acela al vorbirii şi al scrierii) nu este decît eminamente uman.

Tocmai Ştiinţa (invocată ca atotputernică, „luminătoare”) interpretării este aceea care ne ajută să înţelegem. Iată invocatul „argument”:

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încît pe Fiul Său Unul- Născut L-a dat. Evanghelia după Ioan, 3.16.

„Unul- Născut” ca OM.

Cert este că autorul oferă spre lectură consideraţii despre tehnică, artă, lume..prin medierea profesorului Robert Langdon, „specialist în simbolistică şi iconografie religioasă la Harvard” căruia îi datorăm, la nivelul naraţiunii, şi un punct de vedere comun cu acela al unui reputat şi redutabil om de ştiinţă, care chiar re-aduce Ştiinţa lîngă Religie (aşa cum fusese ea iniţial), mărturisind, tocmai din perspectiva ştiinţifică, existenţa lui Dumnezeu şi a Conştiinţei Universale (Mintea de dincolo) printr-o carte şi o perspectivă epocală [ Mintea de dincolo, Dumitru Constantin-Dulcan, Eikon, Cluj-Napoca, 2013]. O „ cotitură fundamentală nu numai în istoria umanităţii, ci şi a întregului Univers”( s.n., op.cit., p. 303).

           „ Încă de cînd eram copil am avut convingerea interioară că la baza universului se află o conştiinţă” (s.n. , ibid., p.501).

„Impulsul de a se ruga”, întrebarea adiacentă, totuşi: „Dacă legile fizicii sunt atît de puternice, încît pot crea viaţă…cine a creat legile?” (id., p. 484), „Şi…îndrăznesc să spun…Cu Dumnezeu înainte”!(id., p. 475) duc spre acelaşi Creator!

„Întunecata religie a pierit şi dulcea ştiinţă e stăpînă”, versul lui William Blake, acelaşi care s-a dovedit a fi „parola” care a permis accesul la difuzarea spectaculoasei demonstraţii a lui Edmond Kirsh ( fostul student, dar şi prieten apreciat al profesorului Robert Langdon), cum că viaţa ar fi apărut „autonom” din legile fizicii, se vrea „concluzia” evoluţiei universului.

De n-ar fi „revelaţiile” personale ale actanţilor principali [ „Lumina zilei face minuni. La fel ca prezenţa oamenilor , (…)”(s.n., id., p. 521); „ Şi în clipa aceea, nu putea să nu recunoască, se simţi deodată puţin mai uşor. Şi, într-un mod straniu…puţin mai uman”, (s.n., id., p. 519); „Fizica a fost, în fond, marea mea pasiune în copilărie; la Dumnezeu am ajuns dintr-o veneraţie tot mai mare faţă de universul fizic” (s.n., id., p. 522); „Lumina Soarelui pe piatră” (s.n., id., p. 524), revelaţii care fac poeticitatea scrierii, am putea crede că deja cel de-al „VII-lea regn” a pus stăpînire definitiv pe univers!?!

Ceea ce ar fi o înspăimîntătoare monstruozitate!

Virginia Bogdan

N.B. Să mai remarcăm alte cîteva amănunte: ghidul Winston funcţiona pe baza „conductivităţii osoase” (care provoacă impresia existenţei unui gînd transmis direct prin această tehnică) , invitaţii erau în număr de 318 (numărul episcopilor de la Conciliul de la Niceea!), culoarea finală, după fuzionarea inteligenţei umane (albastră, a Adevărului) cu aceea artificială (neagră, a energiilor necreate!) ar fi culoarea violet ( a inteligenţei divine!).

Întrebarea pe cale de consecinţă, îndrăzneaţă, dat fiind că inteligenţa nu este un organ ci doar o manieră de procesare ( termen care de altfel revine mai tot timpul desemnînd „acţiunea” personajelor implicate în mod activ în desfăşurarea evenimentelor), este dacă nu cumva putem presupune un rol determinant al energiei pe bază de unde cuantice. Gîndul, aparteneneţa şi comuniunea cu această Conştiinţă Universală, chiar şi după dispariţia fizică, ar explica întrucîtva ce se întîmplă cu conştiinţa fiecăruia, după… Dl. Prof. Dumitru Constantin-Dulcan a emis, în cadrul unei conferinţe, ideea că fiinţele care au făcut parte din viaţa noastră, părinţii îndeosebi, pot fi socotite ca fiind prezente simultan cu prezenţa noastră fizică. Doar că nu le vedem. Nu le percepem. Din această perspectivă s-ar explica modalitatea de procesare (înţelegere) ca afirmaţie indirectă a existenţei lui Dumnezeu …pe cale ştiinţifică!

by

Referinţă Bibliografică

VIRGINIA BOGDAN: “Să nu-ţi faci chip cioplit”!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 martie 2018