SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: POEZIA MISTICO-RELIGIOASĂ (II)
În rândurile care urmează, ne vom referi tot la poezia de factură mistico-religioasă a Domnului Petru Vasile Tomoiagă. E vorba despre volumul bilingv (română-engleză) Icoane, apărut la Editura Mirton, din Timișoara, în anul 2016, carte realizată în condiții grafice de excepție.
Deși suntem deja familiarizați cu multe dintre textele ce compun volumul, acesta aduce un suflu nou. Titlul, formatul, calitatea hârtiei, tablourile, faptul că textele poetice sunt încadrate astfel încât ele însele par un tablou etc. se armonizează perfect cu substanța poetică. Ilustrațiile îi aparțin Domnului Ion Sulea Gorj, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, care afirma că ,,fiecare tablou este parte din sufletul său”, iar versiunea engleză a fost realizată de Doamna Mihaela Christi.
Îmbinarea aceasta a textului poetic cu pictura trimite cu gândul la un alt volum, mai recent, ingenios realizat, în care poezia și pictura își dau mâna reliefându-se una pe cealaltă. E vorba despre Synaisthesis, un „eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu”, ce poartă semnătura bine-cunoscutului pictor-poet Emil Grama. Atât în Icoane, cât și în Synaisthesis, poezia se regăsește în pictură, iar pictura transmite sentimente, preia discursul liric.
Dincolo de faptul că o icoană este un obiect fizic, palpabil, este și unul emoțional și simbolic. De fiecare dată evocă ceva, emană frumos, seninătate, liniște, dar, mai ales, oprește uitarea, clipa surprinsă într-o icoană devine veșnicie.
Legătura insului teluric cu celestul este subiectul poemului plasat în debutul volumului – Condiție. Acesta are o singură strofă, de tip distih, dar conține un mesaj profund: ,,De câte ori mai mult ești lut,/Cu-atâta mai puțin ești cer”, referire la proporția inversă dintre trup și duh. În logica creștină, cu cât ești mai legat de cele pământești, cu atât te îndepărtezi de Dumnezeu.
Iconarul prezintă ideea conform căreia fiecare clipă își are sfințenia sa (,,Fiecare clipă e o icoană”), răpită de cineva/ceva nevăzut – timpul. Imaginea desprinderii ,,blânde” a icoanelor de trup este comparată cu tencuiala căzută de pe ziduri, cu scoarța desprinsă de pe arborii bătrâni. Icoanele cad, clipele se scurg, rămâne doar rana și urma, rama icoanelor prin care abia răzbate ceea ce a fost cândva.
Folosind enumerația și metafora ca procedee literar-artistice, poetul ne transmite că ,,mâinile, inima, dragostea, viața” sângerează, căci ,,ciobul zilelor/și nopților/pierdute/la-ntâmplare” e adunat în mâini. Timpul se scurge, sângele=viața se prelinge ,,spre necunoscut”.
Imaginea ,,oaselor cuvintelor” scoase la iveală de ,,plugul timpului” devine luminoasă, dat fiind că ,,ele sclipesc/în lumina adevărului”, aduc speranță, credință, strălucire prin cunoaștere.
Constatăm și de această dată predilecția scriitorului pentru echilibrul compozițional, grija pentru formă. Acest lucru se observă în conținutul textelor, dar și în conținutul volumului, în ansamblul său. Figurile de stil: metafora (,,cerul, copac desfrunzit”, ,,hățurile lumii”, ,,curcubeul își țese… policromia”, ,,mir de stele”, ,,ulciorul vieții”, ,,fuioare de cuvinte”, ,,șoarecele orelor”, „șuvoi de-albastru”, ,,Părinții … par icoane/în care se ascund”), comparația (,,soarele se prelinge/ca o pastă de roșii”, ,,Ca peste un pom în toamnă/curg secunde desfrunzite/peste mine”, ,,soarele și luna… ca doi copii nestatornici”, ,,cum ascunzi pruncul/în golul dintre două vieți”, ,,cum îl furișezi în preplinul/dintre două morți”, ,,Parc pustiu ca inima mea”), epitetul (,,frunze plăpânde”, ,,vremea hulpavă”, ,,secunde desfrunzite”, ,,timpul rebel”, ,,zburătoare gingașă, ,,soarele albastru”), enumerația (,,Mileniu, secol, veac”, ,,Trecut, prezent, viitor”, De dragoste, de ură, de dor”, ,,Inert, cu pref, nepăsător”), paralelismul sintactic (,,Și timpul se prefiră/și sângele se prelinge”, ,,viața vieților noastre,… moartea morților noastre”, ,,Plouă cu stele”, ,,Plouă cu sânge”, ,,Și plouă cu flori”) sporesc intensitatea imaginilor artistice (predilect vizuale și auditive).
Pe lângă distincția pământesc – ceresc, apare, clar demarcată, opoziția dintre iubirea pământească și iubirea dumnezeiască.
O tulburătoare Rugăciune găsim la pagina 52. Aici se prezintă frământările poetului, ale vieții, cu bucurii și necazuri, imposibilitatea cunoașterii adevărului suprem: „Iartă-l, Doamne,/pe robul tău Vasile-Petru/care a avut/ atâtea bucurii și necazuri…/Care s-a zbătut,/dar nu a înțeles nimic/nici din viață/și nici din moarte,/pentru că rostul lui/nu era pre pământ”. Rostul artistului, al creatorului este cel de a căuta înaltul, absolutul, cunoașterea transcendentă, pentru a se situa deasupra celor obișnuiți, prin toate acestea și, mai ales, prin împăcarea cu Dumnezeu. Creatorii de geniu aspiră la nemurirea prin operă. Dar nu la asta se referă Petru Vasile Tomoiagă. Domnia sa sugerează că rostul lui nu ține de cele pământești. Iar de aici încolo ne închipuim „o altă soarte” pentru poet.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..