DRAGI PRIETENI,

Mă alătur celor care bat la ușa dumneavoastră cu lumina dintr-o astră și în inima mea revărsată, în Ajunul de Crăciun, când orice român pare-a fi mai bun. Colinda e pe buze și, fără niciun fel de scuze, intră foarte repede în undă și, credeți-mă, în lerui-ler abundă.

        Frumosul

Frumos, de Crăciun,

nu e decât un colind,

după cum, în an, frumos

nu e decât un râu șopotind.

        Un pisc de iubire sunt           

Mă port pe-acest pământ,

În zilele Crăciunului,

Cu trupul topit în cânt.

Simt o nouă haină –

De culoarea îngerului.

Un pisc de iubire sunt.

Aștept minunatul vânt

Din seninul cerului

Să mă semene cuvânt.

Mă duc precum colindul,

Spre mâinile Domnului.

Și-aud:

– Te binecuvânt!

        Rugăciune de Crăciun            

Dă-i, Doamne, Crăciunului

Întinderi cu zăpadă!

Dă-i, Doamne, Crăciunului

Puterea să nu cadă!

Bătaia inimii lui,

În valea noastră, cântec.

Fiii buni, poporului,

Zidesc câte-un Văratec.

Pe caii sărbătorii,

Aduși către izvoare,

Încalecă feciorii

Și dragile fecioare.

Din grindă, busuiocul

Și din cui, icoanele

Veghează ca norocul

Să umple cotloanele.

Pe masă, cozonacul,

Friptura, trandafirii,

În suflet, duc balsamul –

Doar spre salvarea firii.

Colindul se ivește

Și omul smerit este.

Pământul se sfințește.

Se mișcă o poveste!…

Și mie, Doamne, Crăciun!

Ce sfântă sărbătoare!

Că și eu, de-s rău sau bun,

Din Crăciun, măcar o boare!

Amin!

        Acasa,  de Crăciun

Ce zgomot făcea focu-n soba oarbă

Când intra Crăciunu-n casa noastră!

Destulă căldură și masă plină,

Copii cuminți, mușcate-n fereastră,

Preșuri curate, perne primenite

Candelă aprinsă, imn fierbinte,

Inimi prin fața icoanei trecute…

Asta-i punea mama înainte.

Și Crăciunul bucurie se făcea.

Ajungeam stea. Nu era loc de-ntors.

Și tata-njurătura o ascundea

Încă de ieri, din zori, după un tors.

Ce mică era odăița-n care

Colindul tatei tavanul spărgea,

Iar murmurul mamei, peste ceilalți,

Suflarea îngerească aducea.

Soarele mai multe raze trimitea

Prin cea fereastră de la miază-zi,

Iar odaia catedrală o simțeam.

Nu voiam moartă o astfel de zi.

Atunci am învățat lumină să fiu

Și mult să ard pe un altar, cântând.

Și-un calendar, într-o firidă-a lui,

Să mă așeze când voi fi tăcând…

        Mai dă-mi, Doamne, Crăciun!

Doamne,

Mai dă-mi Crăciun!

Frumos îl mai pui pe umeri!

Să știi că-mi și place

și știu și ce să fac cu el.

Îl împletesc cu lerui-ler.

Îl încarc cu flori de măr.

Îi strecor visuri în muguri.

Îi deschid ochi în fulgi de nea.

Și să simți, Doamne,

Ce miros are Crăciunul la mine:

A cozonac și iubire,

Ori a grâu și mulțumire.

Ascultă-mi, Doamne,

Rugămintea

Până cărțile nu sunt făcute!

                                                 (Din volumul „Cântece la poarta lumii”)

Din lumina peșterii sfinte de la Bethleem să vă împărtășiți în aceste zile, în bucuria pruncului Iisus și a sărbătorii, cu nădejdea dobândirii bunătății, îngăduinței și smereniei.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               L       La mulți ani! Pace și binecuvântare! Și verde trunchi de brad!

Cu toată dragostea,

fam. Stan M. ANDREI

by

Referinţă Bibliografică

STAN ANDREI: URARE DE CRĂCIUN/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 decembrie 2019