ŞI SCRIITORII IUBESC TEATRUL…
Mai rar aşa ceva în lumea literaţilor. Este incredibil cât de solidari sunt scriitorii atunci când vine vorba despre teatru! Am realizat acest lucru atunci când m-am gândit să fac aceste pagini speciale, dedicate aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Teatrului „George Ciprian”. Absolut toţi cei cărora le-am solicitat câteva rânduri, au avut reacţii rapide. Prima celebritate care mi-a trimis consideraţiile sale a fost doamna Passionaria Stoicescu, o veritabilă regină a literaturii contemporane, elită! Ca şi domnul Geo Stroe, preşedinte al Academiei „Daco Române”, membru fondator la Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”! Şi aşa mai departe. Tuturor, caldele şi sincerele mele mulţumiri.
Marin Ifrim
GÂNDURI DESPRE NECESITATEA UNUI TEATRU NOU
Un teatru nou? Desigur!Un spaţiu nou de desfăşurare, pentru un timp reflectat de piesele jucate (antic, medieval, burghez , contemporan), un public nou, convocat anume pentru aceste reprezentaţii şi care să fie interesat, dar şi să aibă puterea de înţelegere şi de participare, în limitele convenţiilor impuse de înlănţuirea evenimentelor, la care iau parte actorii, obligatoriu temeinic şcoliţi , care se exprimă şi se confruntă într-o intrigă. Totul vorbit, plus mimat, plus dansat, după caz. Şi, bineînţeles, dramaturgi noi, ale căror piese să reflecte adevărata problematică socială, diverse personaje şi psihologia lor, în registru tragic sau comic.
Numai că noul nu se naşte pe loc gol. El înglobează întotdeauna vechiul, în doze şi măsuri care caracterizează măiestria regizorală şi scenografică, pentru adevărata măiestrie a jocului actoricesc.
Am ratat teatrul ca actor. Dar mi s-a părut mai interesantă şi dificilă arta scrisului. Ca scriitor, care simte şi îşi trăieşte opera, poţi da oricând recitaluri, dacă ai talent, dicţie şi curaj să te prezinţi lumii, fie ea un public juvenil, fie unul matur. Dar aici, textul pe care îl spui, interpretezi sau improvizaţia cerută de el, îţi aparţin, au ţâşnit din simţirea, emoţia şi cultura ta, nu sunt un rol scris de un altul, ci chiar de tine, rol pe care tu să-l tot repeţi.
Şi totuşi uneori regret. Aşa cum regret că n-am făcut muzică, arte plastice sau coregrafie.
Passionaria Stoicescu
APLAUZE ÎNDELUNGATE
Teatrul de proiecte „George Ciprian” din Buzău a crescut într-un an cât altele în zece, ajungând iată la vârsta pe care o avea Făt-Frumos, eroul basmelor noastre populare românești – simbolul binelui, păcii și biruinței – când se lupta cu forțele malefice și ieșea întotdeauna învingător. La ceas aniversar când această prestigioasă instituție de artă de unde se „dă << ora exactă>> în cultura buzoiană de calitate”, a adunat în buchetul existenței sale 20 de primăveri, se cade să-i urăm cum se cuvine, spectacole reușite cu sălile mereu pline, aplauze îndelungate la scenă deschisă, sănătate deplină celor care-l păstoresc, actorilor putere de a întruchipa personajele din piesele puse în scenă, spectatorilor răbdare și devotament. La mulți ani, şi mult succes!
Girel Barbu
O FORMĂ EXPERIMENTALĂ, O REUȘITĂ
Orice institutie teatrală este binevenită în viaţa cetăţii ,contituând un factor cultural catalizator
Arta dramatică a evoluat şi putem spune că s-a specializat pe parcursul mileniilor ,din antichitate şi până în prezent aducând totdeauna lumină în sufletele spectatorilor.
Teatrul G.Ciprian este o formă experimentală, o reuşită lăudabilă prin realizările sale.
Eu cred însă că buzoienii ar fi meritat o institutie teatrală clasică, una care să dispună de un spatiu propriu,de o sală de spectacole modernă , de o trupă de actori care să i confere titulatura de TEATRU în sensul clasic ,cum de altfel există in aproape toate judetele…
Valeriu Bistriceanu
„UN TEATRU PENTRU FIECARE LOCALITATE”
Fiecare ne amintim de prima scenetă, de primul rol pe care invățătorii noștri ni-l rezervau, uneori de la grădiniță, allteori de la școală, pentru zile importante din viață.
Atunci incepeam să ne jucăm rolurile sociale, deveneam altcineva, incercam să fim altceva, așa cum ne inchipuiam noi. După prima poezie – mai degrabă citeva rinduri cu rimă – , jucam primul nostru rol într-o viață închipuită. Ce magie, ce fericire!!
În comunitatea respectivă eram ceva pentru citeva zile, uneori pentru mult timp rămîneam cu porecla rolului jucat un om nou… Teatru… Oare de cite ori viața pînă la pensie și nu numai ne indeamnă să jucăm teatru?
Memoria comunității aduce un personaj nou în fiecare dintre noi.
Fiecare școală, fiecare sat, fiecare urbe trebuie să aibă un teatru. Acolo unde o scenă se ridică cu citeva palme și un deget deasupra pământului acolo cineva va putea urca pe scena si va juca un rol in comunitate.
Scena este o fereastră temporală. Dincolo de cortină este lumea inchipuită, dorită, trăită in ascuns, după o perdea de fum și replici de dincolo de timp.
Un teatru, un ateneu pentru fiecare grup de visători în timp constituie un obiectiv creator pentru fiecare inima și minte iscoditoare, pentru fiecare om care exersează de mic rolul pe care după aceea il alege drept ideal de viață, chiar un model cultural.
Suntem cu toții pe o scena, numai să privim in oglindă scena și să ne modelăm viața după viată…
Teatru – iată fericirea celui care trăiește in timp mai mult decit in realitate!…
Iar cînd realitatea ne respinge, scena ne primește in lumea ei modelatoare și creatoare de spirit și acțiune in lumea în care trebuie să trăim.
De multă vreme revăd cu nostalgie fotografii din rolurile jucate pe scena căminului cultural de altădată de la Traian de Ialomița și visez la un Ateneu Tempus în centrul comunei natale.
Nu voi avea liniște pînă cînd nu voi înalța un templu al teatrului acolo unde visam cu ochii deschiși, rostind replici care mă miscau în tunelul timpului…și pe care nu pot să le mai uit…
Fecare suntem oameni ai locului, purtăm amprenta timpului și locului de naștere…
Susțin un program european ”Un teatru pentru fiecare localitate”!
Teatrul este fereastra prin care privim ceea ce am fost și ceea ce ar trebui să fim, cînd nu suntem ceea ce suntem…
”Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine. ” spunea Eminescu – dacoromânul absolut în Glossa nemuritoare – un adevărat scurt tratat de zamolsianistică pe înțelesul tuturor…
Iar noi vom fi mereu ceea ce am fost și vom fi totdeauna ceea ce suntem!
Geo Stroe,
Preşedinte fondator al Academiei „Daco Române”
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..