Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ZENOVIE CÂRLUGEA, SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, EUGEN DORCESCU – „UN ECRIVAIN PAS COMME LES AUTRES”

ZENOVIE CÂRLUGEA, SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, EUGEN DORCESCU – „UN ECRIVAIN PAS COMME LES AUTRES”


ZENOVIE CÂRLUGEA

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, „EUGEN DORCESCU – UN ÉCRIVAIN PAS COMME LES AUTRES”, Editura Eurostampa, Timișoara, 2022, 186 p.

Sub acest titlu ingenios, cu o semnificație mai acătării, Silvia-Gabriela Almăjan (n. 8 noiembrie 1976, Bocșa, Caraș-Severin) debutează editorial cu un mănunchi de texte (interviu, comentarii critice privind poezia și proza memorialistică, evocare bibliografică finală) privind personalitatea și opera inconfundabilă ale scriitorului timișorean Eugen Dorcescu. Declarându-se „umil discipol” al Maestrului, autoarea mărturisește că l-a cunoscut pe poet în cadrul universitar, când, ca masterand la cursul de Analiza discursului, ținut de Doamna Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu (nimeni alta decât soția celui care avea să conferențieze despre metaforă), a rămas profund impresionată de „claritatea exprimării”, „tactul pedagogic” și, în special, de „argumentele atât de juste și de convingătoare” cu care invitatul își susținea ideile.
Ar fi vorba, aflăm mai către sfârșit, despre o „Școală de literatură EUGEN DORCESCU”, „înființată la 15 iunie 2021, la inițiativa tinerească, generoasă și nobilă a Doamnei Profesoare Mirela-Ioana Dorcescu”, un fel de „Salon literar”, cum zice poetul, având drept țel „cunoașterea și aprofundarea marii literaturi române și universale, în general, și, în special, studiul detaliat și promovarea, cu obiectivitate, profesionalism și respect pentru valoare, a creației lui Eugen Dorcescu”. În întrunirile mensuale, de format online, Școala „oferă șansa afirmării fiecărui participant, încurajând debuturi, stimulând realizarea de comentarii la cărți publicate de cursanți, păstrând relații rodnice cu edituri și reviste etc.” Cursanții sunt, în majoritate, „foști studenți sau masteranzi al Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu, acum profesori, dar și alte persoane cu studii filologice…” (între aceștia se află și Silvia-Gabriela Almăjan, autoarea reușitului debut în critică literară, care se consideră „mândră” că face parte dintr-o asemenea școală literară, ale cărei roade încep a se vedea). Obiectivul prioritar al Școlii («Si Dieu le veut!», zice Poetul) ar fi realizarea unei Monografii a Operei lui Eugen Dorcescu (IV. Despre Eugen Dorcescu și opera sa).
„Apoi, stând de vorbă cu Poetul, mi-am exprimat dorința de a scrie o lucrare despre poezia Domniei Sale”, precizează, în „Interviu cu poetul Eugen Dorcescu”, autoarea, care, în vara lui 2020, în vreme ce-și pregătea disertația referitoare la „Opera mai recentă a lui Eugen Dorcescu”, solicită scriitorului o convorbire. Interviul este așezat imediat după un tablou bibliografic intitulat „Opera lui Eugen Dorcescu” (pp. 15-22), preluat din Volumul omagial ’80, realizat de editorul și criticul Mirela-Ioana Dorcescu, sub titlul Eugen Dorcescu în „Timișoara”. Într-o simetrie deloc gratuită, aș zice, cu vorbele lui Rebreanu privind realizarea „corpului sferoid”, dar în altă accepțiune, este plasată și partea finală, a cincea, „Bibliografie”, din care reținem o seamă de critici, care s-au aplecat asupra operei dorcesciene, fie în articole de revistă, fie în portrete de sinteză pentru panorame literare, dicționare și enciclopedii (de la Marian Popa, Florea Firan, Laurențiu Ulici, Olimpia Berca, Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi, din ultimul sfert de veac al secolului al XX-lea, la cronicari ai actualității literare din primele aceste două decenii, precum Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Mircea Șerbănescu, Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Constantin Stancu, Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Iulian Chivu, Livius Petru Bercea, Adrian Dinu Rachieru, Radu Ciobanu, Gheorghe A. Stroia, Marian Odangiu, Zenovie Cârlugea ș.a.). În tot acest grup de comentatori și interpreți, un rol preeminent l-a avut universitara Mirela-Ioana Dorcescu, atât ca interpretă a universului poetic („Primăvara elegiei”, 2017; „Hermeneia”, 2019), cât și ca editor al unor antologii lirice, ediții critice și volume omagiale (la ’75 și ’80), poate cunoscătoarea cea mai profundă a poeziei lui Eugen Dorcescu și promotoare a unor inițiative care au ușurat mult accesul la operă și la o exegeză orientată pe substanța ideatic-medulară a liricii. Ceea ce a contribuit mult și continuă s-o facă, după cum noi înșine observasem deja, la fixarea în efigie a unuia din cei mai valoroși scriitori români de azi, un clasic în viață. Opera acestuia a fost nu numai comentată, dincolo de atâtea referințe critice, cu deosebit simț hermeneutic, dar și pusă „în ordine” antologică, de amintita Mirela-Ioana Dorcescu, eseist de vocație și promotor în spațiul universitar timișorean, cu îndemnuri eseistice. Este vorba de un devot fără precedent, în comentarea, antologarea, promovarea și editarea operei poetice, precum și a fabulosului Jurnal de peste o mie de pagini, în două volume (I. Îngerul Adâncului, 1991-1998; II. Adam, 2000-2010), apărute în 2020. Sub un astfel de îndemn are loc și prezentul debut al Doamnei Profesoare Silvia-Gabriela Almăjan, care a reușit, îndeosebi în părțile a doua („Poezia”, pp. 35-117) și a treia („Proza memorialistică: Jurnalul”, pp. 121-159) ale lucrării de față, să realizeze „poate voit, poate nu, un complex portret al artistului, al omului și al intelectualului Eugen Dorcescu, un gest demn de subliniat și de apreciat”, după cum afirmă, în finalul Prefeței sale, „Maturitatea unui debut editorial”, criticul literar Livius Petru Bercea.
De ce – se întreabă autoarea – poetul, prozatorul, eseistul, criticul literar, traducătorul, gazetarul și editorul Eugen Dorcescu este „un écrivain pas comme les autres” și tot Domnia-Sa răspunde: „Foarte simplu: Eugen Dorcescu a fost, este și rămâne un scriitor de excepție. Nu îmi aparține această remarcă, o spun mari voci din lumea literară. Este tipul de scriitor ce nu absolutizează nimic, ce se lasă călăuzit și inspirat de adevăr, de Creator. Deși ni se relevă drept un om greu încercat de viață, cu multe necazuri, cu revoltă sufletească pricinuită de nedreptate, cu o familie care nu doar că nu-l ajută în demersul artistic, ci, dimpotrivă, îi pune piedici, Domnia Sa reușește să se ridice deasupra tuturor. Necazurile îl purifică și scot la iveală un om de superioară calitate și un scriitor unic, admirabil, inimitabil”.
Am lăsat să curgă întregul paragraf 5 al comentariului (reprodus) la volumul Adam (2020) : Eugen Dorcescu – «un écrivain pas comme les autres», pentru ca lectorul să poată înțelege atât stilul direct, fără gratuități eseistice, al materialelor ce alcătuiesc cartea (articole în general publicate), precum și o cât mai apropiată cunoaștere a omului (deși interviul este realizat prin e-mail, în condiția stării de pandemie din iunie 2020), despre care a scris pagini frumoase, vădind un har al comentariului de texte, partea de rezistență a lucrării. Putem exemplifica demersul, nu lipsit de simț didactic, al comentariilor la cele 17 elegii (Elegiile de la Carani, 2017), precum și al poemului final, Ioanitul (considerat a se situa „ca densitate semantico-estetică” în zona „sublimului”), rezumând vizionar silueta „Cavalerului” înfășurat în apogeica purpură, asumându-și un alodiu poetic „fără concurență în lirica românească de azi”, cum scriam și noi la apariția volumului, observând totodată vocația spiritualizării sentimentului erotic, a sacralizării, cu atât mai mult cu cât sufletul a trecut prin „experiența morții”, reușind a o depăși printr-o resurecție și o regenerare a ființei (mitul universal al renașterii din cenușă).
Întrebat dacă „înclinația către elegie” consideră că-l „reprezintă” (un volum întreg de Elegías Rumanas apărând și în Spania, în 2020), poetul Eugen Dorcescu precizează, având în minte învățătura Ecclesiastului: „Poezia mea, elegiacă, poate, afirmă că totul este deșertăciune, însă numai în contingență. Existența este deșartă, zadarnică, dar nu absurdă. Ca urmare, poezia mea, elegiacă sau nu, este gravă, nu și pesimistă. Fiindcă eu sunt convins că există salvare pentru suflet.”
De fapt, cine citește fabulosul Jurnal (cele două volume de până acum, Îngerul Adâncului și Adam), – care pot constitui un fel de meta-text, sui- generis, desigur, împreună cu proza fantastică și, evident, cu eseurile metaforologului privind Poetica non-imanenței – va înțelege foarte bine sufletul poetului, aspirația lui spre transcendență și idealitate, o veritabilă filosofie a mântuirii creștine, o soteriologie prin neabătută credință. „Proza decriptează, precizează intervievatul, discursiv și analitic, simbolurile vehiculate de poezie. Și invers: poezia esențializează, oarecum încifrat și sintetic, desfășurările precumpănitor expozitive ale prozei”.
Comentând, în ordine, după Elegiile de la Carani, culegerea de poeme inedite Agonia caniculei (2019), apoi antologia Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (2015), și scrierile așezate de poet sub titlul Biblice (2021), precum și volumul Synaisthesis – Emil Grama. Eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu (2021), autoarea remarcă anumite teme, motive, atitudini lirice, viziuni, mai toate din domeniul „sublimului”, cum, indiscutabil, este „lectura balsamică” oferită de Biblice, semnalând „abisalitatea, originalitatea și permanenta actualitate a unei asemenea cărți”, indiferent că este vorba de retroversiunea originală a Psalmilor și Ecclesiastului sau a Pildelor și  Rugăciunii Regelui Manase… Ajutată de „Mărturia stihuitorului”, autoarea pătrunde uneori în profunzimile textului, constatând că poetul nu numai că și-a asumat „duhul” Scripturii, dar a fost și asumat de acesta, prin urmare s-a simțit îndemnat să dea glas „stării mistice”, recurgând la poezie, și asta „chiar de ar fi să exprimi, prin intermediul ei, rugăciunea sau tăcerea – căi privilegiate de comunicare cu sacrul”, conform respectivei lămuriri…
Biblia – scrie dna Silvia-Gabriela Almăjan – îl preocupă cel mai mult, apropierea de Dumnezeu, încercarea de a fi bun creștin. Sesizăm o suferință intensă, o tristețe incomensurabilă, nu strict pentru propria persoană, ci pentru lume, în general, pentru români, în special.”
Urmărind credința poetului într-un luminos ideal, al salvării, poezia (și în mod direct mărturisirile de credință) capătă valoarea de „trésor inestimable”, Eugen Dorcescu ilustrându-se astfel pe deplin un scriitor „pas comme les autres”. Avem a face cu un „poet de linie înaltă”, ca să-l cităm pe Blaga dintr-o clasificare a vizionarilor lirici, de unde singularitatea acestui spirit însetat de transcendențe și fixat într-un ideal al redempțiunii, pe o tradiție „a sublimului”. Și, desigur, cu un scriitor cunoscut mai de mult în spațiul literar hispanic, fiind considerat când „un poet european” (Rosa Lentini), când „cel mai mare dintre poeții români în viață” (Luis León Barreto), ba chiar un mare poet al modernității, încadrabil într-o „tradiție a sublimului” (Andrés Sánchez Robayana).
În totul, lucrarea Eugen Dorcescu – un écrivain pas comme les autres face dovada unui condei critic deja format, capabil de performanțe reale, în special în direcția comentariului critic, având specializarea filologică necesară pătrunderii în profunzimile textului, relevând metafore, idei, simboluri „ale excelenței”, lexeme specifice, valențe stilistice ale versului, structurarea frazeologică, fonetica și, în general, realizarea complexă a prozodiei. Nu lipsesc anumite relaționări cu lirica altor mari poeți români (de la Eminescu la Blaga și Bacovia…), cu concluzia evidentă că „poetul Eugen Dorcescu aduce (cu Elegiile de la Carani – „un adevărat spectacol liric”) un nou suflu în poezia românească” „și în spațiul larg al poeziei în genere”, prin „noblețea sentimentelor”, „disponibilitatea pentru iubire și pentru slujire a Înaltului, ieșirea din lumesc spre paradis, mistica și metafizica, sinceritatea mărturisirii și abilitatea construcției lirice, care devine un produs perfect”. Elegiile de la Carani este o carte „profund creștină, o carte a vieții și învierii, a vieții de dincolo de viață, constituind, în același timp, o dovadă de netăgăduit a existenței lui Dumnezeu, a iubirii Sale răsfrânte asupra Poetului, asupra oamenilor”. Este aprecierea Doamnei Monica M. Condan, reținută de autoare, alături de alte două „voci” critice, a subsemnatului (citat în mai multe rânduri) și a poetului însuși dintr-un interviu publicat în ziarul „Timișoara”, inclus în volumul omagial ’80 (apărut la „Mirton” în 2021).
Avem convingerea că Doamna Silvia-Gabriela Almăjan se află la început de drum bun, având toată înzestrarea profesională și, desigur, harul de „a citi” textul literar în notă, deopotrivă, analitică și hermeneutică, de unde deducem că, dincolo de această lucrare de debut, ce-i atestă atuurile amintite, este de așteptat cu realizări din cele mai surprinzătoare.
Da, Școala de literatură „Eugen Dorcescu” de la Timișoara își dă, iată, examenele maturității și recunoașterii critice. Ceea ce, să recunoaștem, nu e deloc puțin, dimpotrivă… Salutăm, așadar, cu bucurie lucrarea Doamnei Silvia-Gabriela Almăjan și-i urăm noi izbânzi în domeniul cercetării lterare!
Tg.-Jiu, 9 martie 2022

Facebooktwitterby feather

Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).