Cornelia Păun Heinzel ”Excrocul Florică lider de sindicat , o viaţă de  ratat” sau ”Fostul şef la pionieri şi UTC–işti devenit mare printre sindicalişti” sau ”Coana Manda-mpeţitoarea versus conu’ Florică împuţitorul” din ciclul “Vivant professores !”

1. Panseurile lui Florică post-mortem

”Ia te uită ! Tocmai acum mi-am găsit sfârşitul, în floarea vârstei, adică la cea care ar trebui să fie de pensionare, dar nu mai este pentru că recent am obţinut să rămână omul în postul de profesor până la stadiul de mumie ! Acum să mor, când mi-am înfiinţat propriul partid ca să ajung senator, la fel cum mi-am făcut sindicat şi m-am înscăunat ca  preşedinte pe vecie, după ce a trebuit să părăsesc funcţia de şef la Casa Pionierilor. Toată viaţa mea am trăit bine. M-am frecat din greu numai să distrug oamenii profesionişti, cinstiţi cu care am avut tangenţă. I-am şicanat şi am aşteptat ca ei să moară, nu eu. Am ajutat directorii de unităţi de învăţământ, numai pe ei eu i-am susţinut în realitate, dar ca un farsor ce sunt m-am erijat în reprezentantul profesorilor. Numai eu sunt în stare de aşa excrocherie, să reprezint sindicatul angajaţilor şi, în realitate, să susţin numai pe conducătorii lor ! Am rezolvat să rămână omul în postul de profesor până la stadiul de hârcă, deşi la ora actuală au ajuns unii chiar la propriu să deţină în unităţi de învăţământ pe cei din coșciug, scrişi în acte, dar mai ales pe ştatele de plată. Oricum pensionarii doriţi de directori, la fel ca cei cu cumul sunt privilegiaţi. Nici nu trebuie să vină să îşi facă orele, chiar dacă au mai multe catedre, chiar şapte–opt, pentru că nici nu vor, nici nu pot şi nu îi controlează nimeni. Eu am obținut așa ceva ! Când se dorește mărirea salariilor profesorilor, eu mă oftic de nu mai pot. Vreau ca numai oamenii mei să aibă salarii astronomice, din proiecte educaționale și având multe catedre, fără să facă nimic. Directorii pot face tot ce vor. I–am făcut eu dumnezei. Aşa am obţinut eu, cu sindicatul meu „Totul pentru corupţie în învăţământ”, al cărui lider am fost câteva decenii. Am reuşit să obţin dreptul ca directorul să ajungă un veritabil mafiot, cu acte în regulă, adică pe bază legală, cu legile propuse de mine, să facă ce vrea cu investiţiile, adică să cumpere cu sume exorbitante lucruri nefolositoare şcolii și să mințim că învățământul nu este finanțat corespunzător – au ajuns unii să monteze într–o singură sală de clasă zece camere de luat vederi la prețuri fabuloase şi alte aparate electronice foarte costisitoare pentru iradiat, ars şi prăjit copiii, să plătească firmelor particulare conectarea și înregistrarea tuturor discuțiilor iar cu catedrele, să poată numi şi morţii pe ele, ca să încaseze ei cât multe salarii. Şi, din moment ce orice idiot, care urăşte învăţătura îşi poate face rost de o diplomă de licenţă, dacă este şi fără scrupule, ticălos, este numai bun în funcţie de conducere, conform criteriilor stabilite şi aplicate de mine. Dacă a obţinut licenţa cu dublă prezență – una la înscriere și a doua când se plătește și se ridică diploma – de la universități ca cea Cretină, Debilumind sau Tufădeveneţia, atunci consider că este ideal pentru un post de conducere în învăţământ. În plus, la mine în liceul TF, am adus pe lângă cartelul mafiot care îl conduce, creat de mine, chiar şi mafia adevărată de cartier, să îşi desfăşoare activitatea nestingherită, cu acordul meu, să jegmănească elevii, să le ceară taxă de protecţie, să le distribuie droguri. Acesta este modelul de viaţă pe care eu, Florică, l–am prezentat elevilor mei pentru a reuşi în viaţă şi cei care l-au urmat chiar au avut succes, au ajuns în funcţii, pe aceste meleaguri. Cu prietenul meu, Răgălie, care ar trebui să se ocupe cu ordinea în zona TF, nu au elevii mei nicio şansă să reclame ceva undeva. Am aranjat ca fiul lui Răgălie, elev la mine în liceu să obţină numai note de zece, bursă de merit şi deşi este cam urâţei l-am făcut şi Mister Boboc, cu influenţa mea. Am făcut eu din cea mai retardă şi fără scrupule fostă elevă de-a mea, profesoară şi directoare pe viaţă, în liceul meu, aşa că mi-a fost uşor să fac să fie considerat urâtul culmea frumuseţii. Doar sunt un farsor desăvârşit, un excroc profesionist ! Noi nu cerem mărirea salariilor ca la alţi bugetari. Când se dorește mărirea salariilor profesorilor, eu mă oftic de nu mai pot. Vreau ca numai profesorii mei să aibă salarii astronomice fără să facă nimic, numai să primească bani în plus din programe educaționale. Noi vrem ca numai oamenii noştri să îşi pună zece catedre şi să nu predea nici o oră. Ţipăm că vrem performanţă ! Dar aceasta să fie apreciată numai de ultimii oameni, care nu au învăţat niciodată carte, care urăsc învăţătura, răi, fără scrupule, dar foarte increzuţi deoarece consideră că orice prostie pe care ei o fac, orice ticăloşie de–a lor este o minune dumnezeiască. Dar chiar este, din moment ce ei, care la şcoala primară erau considerat înapoiaţi mintali, acum au ajuns în post de conducere în educaţie, să aprecieze ei profesorii inteligenţi, cinstiţi, buni profesionişti şi să le facă viaţa un calvar”, zâmbi şmechereşte Zdrobescu, cu figura sa de vulpoi bătrân, cu mustăţi evazate. ”Directorii să facă ce vor cu catedrele, să numească şi morţii pe ele, ca nişte veritabili mafioţi, doar să încaseze mulţi bani, adică salariile celor trecuţi pe lumea cealaltă. Cine nu dă şpagă nu este de performanţă, nu are parte nici de mai multe catedre, nici de salariul de merit şi este șicanat până îi sar capacele. Minţim că profesorii nu sunt stresaţi, deşi în realitate foarte mulţi mor de tineri, chiar cei de douăzeci de ani. Desigur, că legea de funcţionare nelimitată ca profesor pensionar este pentru cei ca mine, odihniţi ! Dar, uite că tocmai eu nu am mai apucat să am parte de ea !  Eu, care totdeauna am pozat într-un profesor entuziast, din biroul meu luxos de lider de sindicat, dar în realitate nu am predat nicio oră în patruzeci de ani de învăţământ. Nu m-am consumat niciodată cu învăţătura şi i-am urât din toată inima pe cei studioşi. Am avut ocazia să mă răzbun pe cei care  s–au rătăcit din întâmplare prin liceul meu, să le fac zile negre. Pe aceştia eu i-am şicanat, i-am lucrat pe la spate, să nu cumva să mai existe profesionişti în  învăţământul TF, pus de mine însumi definitiv pe butuci, fără şansă de recuperare. Acum nu se mai poate întâmpla acest lucru, că am obţinut dreptul să nu vină un profesor decât cu acordul mafiei din liceu, reprezentată de Consiliul de Administraţie, deci pe bani mulți. Dănilă Gropăciune – cel fără bacalaureat, absolvent de Școala Complementară, la care mergeau elevii cu capacități scăzute de învățare – a ridicat la rang de lege acest lucru, adică a legiferat corupția. Să nu ne mai ascundem când facem ilegalități. Să fie corupția direct pe față ! Profesorul trebuie să fie desigur, asemeni celor din conducerea liceului, adică cu minte puţină, dar cu ticăloşie mare, încrezut peste măsură, de când a văzut că unul debil mintal ca el a reşit să îşi facă rost cu banii, de diplomă de licenţă şi de post de conducere, se consideră a fi buricul pământului, că nimeni nu-i ca el şi într-un fel chiar are dreptate. Vrea prin aceeaşi metodă, adică dând mită să profeseze, pentru el aceasta fiind calea succesului în viaţă. În primii zece ani de muncă, eu, Florică am fost numit de comunişti mare şef la pionieri apoi, după revoluţie, m-am numit eu singur mare şef de sindicat, că doar este libertate şi democraţie. De când am venit la liceul TF, acesta a devenit pentru mine, Florică Zdrobescu, ceea ce a devenit moara pentru Călifar din nuvela lui Gala Galaction. Mi-am vândut sufletul diavolului şi voi ţine zgarda, nu garda, pe veci în acest liceu. Cât am fost în unitatea de învăţământ, adică cât am trăit, nu am lăsat să rămână să predea vreun profesor care nu era capabil să îşi vândă sufletul Satanei. Asemeni lui Călifar, eu Florică Zdrobescu voi păzi de–a pururi şi după moarte liceul meu TF”.  

2.Cu cine te-ai însurat, cu mine sau cu liceul ?

……………………………………………………………………………………………………..

-Bună ziua. Mă numesc Florică Zdrobescu. Am fost trimis aici de partid ca profesor, se prezentă un bărbat,  directorului liceului TF, arătându-i actul şi diploma de „Ştefan Gheorghiu”. Este cea mai tare recomandare din toate timpurile, dar mai ales acum, în socialism !

-Aveţi unde sta, că văd că aţi venit din alt oraş ? întrebă directorul.

-Nu, răspunse Zdrobescu. Sunt și cu soţia.

-Partidul are grijă de oameni. Veţi fi cazat în căminul liceului. Avem la dispoziţie pentru profesori, camere confortabile, cu condiţii bune de trai şi gratuite pentru angajaţii unității de învățământ. Familiştii primesc un spaţiu mult mai mare, pentru viitorii copii, spuse bărbatul.

Din acea zi, în care Florică îşi luă în primire cabinetul său de profesor, nu se mai dezlipi de el. Nu mergea la ore, dar din liceu nu mai ieşea decât atunci când soarele intra după nori. Stătea şi făcea planuri de viitor. Atunci, prin curtea liceului se auzea o femeie ţipând disperată:          –Cu cine te-ai însurat Florică, cu mine sau cu liceul ? Replica a rămas proverbială şi din când în când şi-o amintea câte un profesor nostalgic.

……………………………………………………………………………………………………..

”În necrologul meu din ziare scrie fiică-mea că eram profesor talentat. Ha, ha, ha ! Eu nu m-am omorăt niciodată cu activitatea didactică, nu am predat nici măcar o oră. Dar m-am agitat în învăţământ cu învârteli, ticăloşii, înscenări, că la aşa ceva sunt maestru ! Ce bine scrie în necrolog fiică-mea – că doar ea mă pomeneşte, deşi pe mulţi idioţi i-am pus eu în funcţii. Am ridicat tâmpiţii pe cele mai înalte culmi, fără să merite. Întotdeauna m-am ferit de omul inteligent, cinstit, harnic, care imediat şi-ar fi dat seama că sunt un mare excroc, un farsor veritabil.  ”Un profesor talentat”, ” Ha , ha, ha ! Ce talent aveam la excrocherii ! În niciun caz ca profesor, că  nu am predat vreo oră elevilor, la clasă, în toată viaţa mea. Întotdeauna am evitat munca, dar mie mi-a plăcut mereu să mă joc cu viaţa oamenilor, să îi lucrez pe la spate, cu plăcere diabolică” şi Florică râse sinistru, zgomotos cu figura sa şmecheră de vulpoi bătrân, cu mustăţi evazate ca o fustă cloş.                 ”Ce carismă am ! Pot duce pe oricine de nas, doar să nu aibă prea multă minte, adică să fie pe placul meu. Oare acum, cu dracii, cum îmi va merge ? În ziare, fiică–mea scrie că eram şi ”mare filozof”. Sunt      într-adevăr, dar fără licenţă în filozofie şi fără să fi citit ceva din acest domeniu. Am ceva mai grozav – ”Ştefan Gheorghiu” – considerată chiar şi în această epocă cea mai tare dintre toate universitățile. Nu am citit în viaţa mea vreo carte de filozofie, nici  măcar ”Capitalul” lui Marx, nici ”Caietele filozofice” ale lui Lenin. Filozofii clasici nici nu am încercat să îi studiez, nu îi cunosc. La ”Ştefan Gheorgiu”, facultatea absolvită de mine, se studiau doar documentele de partid. Ooo! Cât de utile mi-au fost mereu ! Dar uite, m-am chinuit toată viaţa să promovez nulităţile în posturi şi ele nerecunoscătoare, au uitat cu totul de mine ! Oameni ai diavolului, aşa cum i-am ales chiar eu ! Am visat să mă folosesc de ticăloşi, ca un excroc mare ce sunt, să pozez într-un om profesionist, plin de talente, aşa cum de fapt şi eram, dar, recunosc cu bruma de sinceritate ce încă mă mai bântuie, că altele erau talentele care mă caracterizau, nu cele afişate public. M-am erijat în salvatorul învăţământului TF, dar în realitate am fost distrugătorul – l-am scos definitiv ca specializare – mi-am dorit de când am pus prima dată piciorul în el, să îl termin, fără şansă de recuperare. Aceasta a fost soarta mea, ca de  la absolvirea renumitei ”Ştefan Gheorghiu”, să mă trimită Partidul Comunist pe mine, Florică Zdrobescu, la proaspăt înfiinţatul  liceu TF, să pârăsc pe duşmanii poporului. De atunci, am pus laba pe el şi nu am lăsat să lucreze aici decât oamenii corespunzători profilului stabilit de mine – adică oameni cu minte puţină, foarte răi, marcaţi din copilărie, plini de ură, ticăloşi, capabili de cele mai înfiorătoare mizerii. Erau tocmai potriviţi să îi folosesc, să îi manipulez, pentru a-mi satisface planurile diabolice, oameni pe cât de idioţi, pe atât de încrezuţi şi sfidători, care să se creadă foarte grozavi întotdeauna, care să înţeleagă totul greşit în viaţă, mai ales în profesie, în specialitate, în didactică, care să considere că numai ei au dreptate şi că numai ei fac totul bine, să predea greşit elevilor şi să nu îşi dea seama de acest lucru, să aibe senzaţia că aşa este corect. Ce talent magnific am să dibuiesc astfel de persoane şi să le promovez în funcţii !

Una dintre preocupările mele esenţiale dintotdeauna a fost să cuplez oamenii”, gândi Florică Zdrobescu melancolic. „Cel mai bine am ales-o pe Ghiroşenia, muncitoare la construcții TF, care a absolvit chiar la mine în liceu. A intrat la treapta întâi cu media 1,25. Un aşa nivel de inteligenţă eu l-am remarcat imediat. Dar ce urâtă este femeia, aşa brunetă, cu părul lins, cu ochelari de vedere, cu faţă de capră lungă şi osoasă, ca a unui bărbat de cincizeci de ani, cu pielea mâncată, cu scobituri din loc în loc, cu nas mare, lung, cu gură mare, cu corp diform, şolduri mari, picioarele ca răşchitoarele și cu labe mari bărbătoase“.

3.Coana Manda-mpeţitoarea versus conu’ Florică împuţitorul

“Pe mulţi am cuplat eu la viaţa mea, dar cea mai renumită împerechere făcută de mine a fost cea a lui Bulache cu Ghiroşenia. Pe fiica pedagogului de cămin, Grobianu, am cuplat-o cu şeful de la fisc, ca să nu ne mai ia impozite pe firme nici mie, nici lui. Fiind prieten bun cu mine, Grobianu învârte şi el afaceri mai mult sau mai puţin curate. Şeful fiscului, un bătrân greţos, a fost imediat încântat de o tânără ca fata lui Grobianu. Fata a acceptat pentru că nu avea alți pretendenți.

Florică dărui pedagogului mulţi bani, cadou din partea sindicatului şi a strâns şi bani de la profesorii liceului. Nu avea curajul vreunul să îl refuze. O parte din bani i-a oprit pentru el, ca lider de sindicat. Grobianu a fost pe deplin mulţumit de acest lucru. Îi era dator cu multe lucruri lui Zdrobescu.

În liceul TF mai existau câţiva profesori de specialitate, foarte bine pregătiţi, absolvenţi cu note mari, la facultăţi serioase.                           Liderul de sindicat nu reuşise să scape de ei, datorită profesionalismului lor şi a specialităţii absolvite, corespunzătoare liceului. Ghiroşenia, ca muncitoare, a fost recomandată de partid la seral, la Universitate. Dar cum femeia nu prea le avea cu învăţătura, nu reuşi să intre decât la secţia la care se intra cu cele mai mici medii, la Construcţii căi ferate. Pentru acest profil exista liceu de specialitate, domeniul fiind complet diferit de cel feroviar, la care specializările erau reprezentate de electronica şi telecomenzile utilizate şi cel comercial, corespunzător tehnologiei transporturilor.

“Este corupţie şi eu ca lider de sindicat pot să fac orice vreau. Pe proştii de la Minister îi duc de nas imediat. Nu este niciunul de specialitate sau bun cunoscător al domeniilor inginereşti și chiar dacă ar exista nu este atât de moral încât să susțină adevărul. Propun specialitatea Ghiroșeniei, că nimeni nu va contesta acest lucru și nu va observa că nu corespunde profilului. Specializările corespunzătoare profilului le voi scoate“ gândi Florică și o chemă la el pe femeie.

– Alina, vino la mine în birou, spuse președintele de sindicat.

– Bine, domnule Zdrobescu, răspunse profesoara supusă faţă de puternicul sindicalist.

-Ştii că eu am întotdeauna grijă de oameni. M-am gândit la viitorul tău. Ai experienţă mare la bărbaţi, doar mereu ai fost înconjurată de ei încă din liceu. Eraţi doar două fete în tot grupul școlar industrial, restul fiind băieţi. La construcţii unde ai lucrat, erau tot numai bărbaţi. Acum ştiu că ţi-o pui din când în când cu Coviltir, fostul tău coleg de clasă, elev al liceului, dar nu este o pereche de viitor pentru tine. L-am selectat eu ca profesor aici şi îl susţin cu înverşunare, dar eu îţi propun o partidă de viitor. Inspectorul nostru şcolar general, are soţia bolnavă de cancer.

-Dar cum pot să îl cuceresc, că nu sunt frumoasă deloc, spuse femeia tristă. Sunt însă foarte rea, capabilă de orice să îndeplinesc întotdeauna ce-mi propun şi compensez cu asta. Sunt superioară oricărei frumuseţi şi oricărei inteligenţe feminine ! Am încredere în forţele proprii, pentru că sunt plină de mine şi lipsită de modestie !

-Ai dreptate, calităţile tale sunt considerate în ziua de azi de valoare. Frumusețea, inteligența, hărnicia, bunătatea, nu mai sunt apreciate deloc în ziua de azi. Stai fără grijă. Lui Dorel îi plac toate femeile. Când vin profesoarele în audienţă la el, însoţite de mame, inspectorul general se înroşeşte ca un rac fiert şi îi fug ochii când la mamă, când la fiică… dacă sunt frumoase şi dacă este treaz. Dar, de obicei, Dorel este mare amator de băutură şi după câteva păhărele de tărie, când te va privi o să creadă că are în faţă cea mai frumoasă femeie din lume. Eu voi stabili întâlnirea şi te voi prezenta drept cea mai minunată făptură. Din moment ce aproape tot timpul este în lumea lui Bachus, nu prea îl vede cineva treaz, i se va părea şi lui că este adevărat tot  ce i-am spus despre tine, că eşti fată serioasă, o partidă excelentă. După aceea, te descurci singură, că doar ai învăţat meserie cât ai fost elevă în grupul școlar industrial, pentru că eraţi doar două fete şi restul băieţi. Văd că exersezi şi acum cu Spoitoraşu. La construcţii TF, unde ai lucrat ca muncitoare, nu cred că ai pierdut timpul degeaba, că erai mereu înconjurată numai de bărbaţi. Acum este momentul să îţi dovedești experiența în aplicare, să exersezi talentele dobândite. Sunt sigur că Dorel va fi încântat de abilităţile tale.

Zdrobescu organiză săptămâna următoare “Zilele liceului” şi îl invită şi pe inspectorul general. La sfârşit, sărbători cu o masă plină de bucate  delicioase şi băutură. După ce Dorel Bulache a dat pe gât mai multe pahare cu licori bahice, a fost invitat în biroul liderului de sindicat.

– Îţi prezint o fostă elevă de–a mea, o femeie deosebită, spuse Zdrobescu, arătând–o pe Ghiroşenia.

Cu ochii tulburi, cu privirea în ceaţă, lui Dorel i se păru atrăgătoare femeia. Simţurile sale îmbibate în alcool, doreau cu ardoare o prezenţă feminină, indiferent cum ar fi arătat aceasta. Ar fi fost mulţumit cu oricine, în acele momente.

Florică, cu şmecheria lui obişnuită îl lăsă singur cu Ghiroşenia. Avea și o canapea de piele în dotarea biroului său de șef de sindicat de lux. Femeia ştia ce are de făcut. Din ziua aceea, se lipi de Dorel şi nu îi mai dădu drumul. Veştile despre legătura lor ajunseră şi la urechile soţiei inspectorului. Chiar Zdrobescu, cu şiretenia sa nemăsurată făcu posibil acest lucru. A trimis–o pe doamna Popescu, lidera de sindicat a liceului, femeie fără inimă, să informeze pe soţia inspectorului de aventura acestuia. Aceasta ştia de slăbiciunile partenerului său de viaţă, dar se consola că sunt trecătoare. De data aceasta, doamna Popescu  îi prezentase altceva. Îi spuse că o minune, mai tânără, îi luase minţile bărbatului său. Dacă s-ar fi putut deplasa şi ar fi văzut cu ochii ei minciuna, ce urâţenie și ce răutate îl acaparase, doamna Bulache nu s-ar fi consumat. Vestea însă o influenţă şi îi agravă boala. Cu tratamentul efectuat, în mod normal ar fi avut şanse de reuşită.          S–ar fi însănătoșit cu siguranță. Supărarea însă a avut rolul să o distrugă şi in scurt timp, femeia se sfârşi.

Domnul Florică Zdrobescu sărbători acest lucru printr-o mare petrecere, aşa cum obişnuia să facă când îi ieşea una din ticăloşiile pe care le punea la cale. Chiar dădea sfoară în ţară şi anunţa acest lucru public, ca lumea să cunoască realizările sale de lider de sindicat.

-Acum, mai ai doar un lucru de înfăptuît, ca să îl prinzi în laţ pe vecie, pe Bulache, spuse Zdrobescu Ghiroşeniei. Trebuie să îi faci lui Dorel un copil. Pe cale naturală nu aveţi nicio şansă. Tu ţi-ai început viaţa sexuală încă de pe băncile şcolii şi acum eşti praf, după atâtea avorturi. Nici Dorel nu mai este prea viril, aşa cum fost în prima căsătorie, când a avut primul său băiat, al lui cu adevărat, născut pe cale naturală. Sindicatul meu îţi va aloca banii pentru o călătorie la Paris. Acolo vei găsi specialiştii care pot să obţină o fiinţă din orice. Succesul este garantat. Cu un copil îl vom obliga pe inspector să te ia de nevastă, ca să ne dea nouă fondurile primitede la stat. Acum, din zvonurile care circulă prin oraş, se știe că ţine un cătun întreg de sărăntoci din Moldova, care îi sunt rude. Vrem să obținem să ne dea nouă toți banii !

-Mi-e greu cu fiul său, exclamă Ghiroşenia. Mereu mă ia de proastă şi îşi bate joc de mine. Astăzi am fost mirată când am văzut prima dată în viața mea salata de boeuf. Nu cunoşteam aşa o bunăciune şi Petrică mi-a spus ironic “Dar pe unde ai trăit, că nu ai văzut aşa ceva?” şi a râs cu poftă.

Planul lui Zdrobescu era să o numească directoare pe Ghiroşenia şi aceasta să obţină cât mai multe fonduri, adică bani de furat, pentru el, liderul sindical autonumit pe întreaga ţară. Trebuia să scape însă de directorul Zdrobea, aflat pe post, numit tot de el, anterior, în funcţie.

4.Directorul Zdrobea

Nică Zdrobea a fost înainte de revoluţie un muncitor nepriceput. Bărbatul avea parcă două mâini stângi. Nu putea repara nimic bine, un lucru bun nu era capabil să facă. În această situaţie, nu îl ţinea ca angajat în nicio fabrică, în nicio uzină, unde salariile muncitorilor erau foarte mari iar Zdrobea era omul care fugea mereu după bani. Zdrobescu a intuit imediat calităţile bărbatului, care erau pe placul său, deși mamele elevilor liceului, cadre medicale în spital erau şocate de suferinţele soției acestuia şi povesteau cu durere că Zdrobea era om rău, violent, îşi bătea nevasta, o călca în picioare, îi rupea oasele până o băga în spital, dar ca un impostor ce era, bărbatul declara tuturor “Eu îmi iubesc mult soţia!“.

Lui  Zdrobescu i se părea un lucru de admirat, considera că Zdrobea este un dur, tocmai potrivit pentru a-şi satisface interesele cu el.                           Florică Zdrobescu îl ajută să obţînă diploma de bacalaureat, în liceul său, apoi să urmeze “Şcoala de Maiştri“ în aceeaşi unitate de învăţământ, îl recomandă la partid să fie înscris la seral, la subingineri.

Destinul a fost generos cu Zdrobea. Imediat după revoluţie, a fost numit inspector şcolar. Pe postul de Inspector şcolar general era numită o fostă vopsitoare, de la uzinele “Steagu Roşu“, Maricica. Informaţia o putea lectura oricine din ziarele locale, care difuzau cu mândrie ştirea. Dacă o cunoşteai pe femeia rea, cu putere de înțelegere limitată, pe care o citeai facil pe fața sa, cu mersul său ciudat, în care îşi arunca în stânga şi în drepta picioarele groase ca două trunchiuri de copac, cu vocea groasă, care se exprima incorect, deşi femeia era angajată ca profesoară pe catedra de Limba română. Nu putea rosti o propoziţie fără să facă dezacorduri. Sesiza oricine rapid cu ce realizare grozavă se mândrea oraşul de la poalele muntelui sau mai bine spus unii reprezentanţi de seamă ai mass-mediei locale, care o elogiau fără rușine în emisiunea „Chix actual”, pentru funcție.

Zdrobea nu rezistă mult în postul de inspector de specialitate. Era singurul care strângea banii pe posturile de profesori şi inspecţii, direct pe holurile Inspectoratului Şcolar, fără jenă. Ceilalţi o făceau feriţi de privirile oamenilor. Cu toată susţinerea de care beneficia, corupţia era în faşă, imediat după revoluţie şi oamenii nu erau obişnuiţi cu ea. Bărbatul a fost dat afară din post şi consolat cu numirea de director la Grupul Școlar TF, cu aprobarea lui Zdrobescu.

Profesoarele conștiincioase, care aveau ore seara, se trezeau în clasă cu Zdrobea beat, la bustul gol, cu cămașa complet descheiată, clătinându–se și duhnind de aburii alcoolului. Femeile tremurau la gândul că bărbatul s-ar putea prăvăli peste ele sub ochii elevilor, care s-ar fi distrat copios.

Zdrobea era însă omul care îndeplinea profilul de profesor dorit de Florică şi pe care îl dorea să îl extindă, să îl generalizeze în tot învăţământul, adică să fie cu minte puţină, rău, încrezut, ticălos, capabil de orice mişelie pentru a-şi satisface interesele, avid de bani, încrezut peste măsură, convins că ceea ce face el este grozav.

5.Directoarea Ghiroşenia

După ce cuplă pe inspectorul școlar general, Zdrobescu scăpă imediat de Zdrobea şi numi în locul acestuia, ca directoare, pe Ghiroşenia, proaspăt venită din perioada de lăuzie.

Dorel realiză în scurt timp că greşise. „Am luat o decizie greșită cu alegerea Ghiroşeniei – femeie rea, cu suflet negru și urâtă, care nu mă iubește – drept consoartă, după ce am avut o soție frumoasă, cu suflet bun, iubitoare”, gândi bărbatul. „Îmi găsesc consolare printre animalele din ferma mea, care mi se par acum mult mai frumoase, mai iubitoare şi cu suflet mai bun decât soția mea actuală„.

Din şpăgile primite ca inspector, cu relaţiile avute, Dorel Bulache cumpără aproape pe nimic o fermă şi o livadă în jurul municipiului. Era locul ideal în care îşi înneca necazul în ţuică. Lua apoi de gât capra sa cea mai dragă, mult mai frumoasă, mai bună, mai credincioasă decât Ghiroşenia şi trăgea cu nesaţ câte o duşcă de rachiu. Aşa îşi găsi sfârşitul, astfel îl găsi fiul său, singura persoană care îl iubea cu adevărat…

  “Tocmai acum să îmi dau duhul, când am o asemenea realizare şi profilul propus de mine a pătruns în orice unitate de învăţământ, fiind numiţi directori numai cei care corespund standardelor mele de performanţă de prostie, de ticăloşie şi cu trufie nemăsurată ! ”, gândi Zdrobescu… „De aceea s-a organizat la propunerea mea concursul de directori intitulat „Ce are măgarul sub coadă?”, denumit astfel după una din întrebările probei scrise, la care au fost supuşi candidaţii doritori de chiverniseală. Dar, aceasta este realizarea mea în învăţământ, la modul general, că în cel feroviar de care m-am ocupat câteva decenii acesta nu mai există decât cu numele şi cu dreptul angajaţilor din liceele TF care au permise cu călătorii gratuite pe calea ferată, deşi în realitate am izbutit să scap de toţi profesorii de specialitate din liceele cu acest profil. Am reuşit ca să ia unii – care nu au nimic, nici în clin, nici în mânecă cu transportul feroviar – bani degeaba de la stat, nemeritaţi. Aşa m-am erijat şi eu, de unul singur în reprezentant al acestuia, neavând nicio legătură cu domeniul, nici ca studii, nici ca activitate. Mi-am folosit însă cunoştinţele de mare securist, de fost şef la pioneri pe judeţ pentru a-mi satisface interesele. Am intuit că aceasta este o vacă bună de muls pentru mine, care sunt cel mai grozav excroc, cel mai tare farsor şi pozez întotdeauna în marele lider de sindicat Florică Zdrobescu… care am fost…“.

Epilog

După moartea inspectorului general și a președintelui de sindicat, Ghiroșenia, obișnuită cu furtișagurile a continuat și a cumpărat la suprapreț containere pentru liceu. De data aceasta nu a mai avut însă susținere. Consilierii locali au acuzat-o imediat de delapidare.

-De ce sunt acuzată ? Am făcut totdeauna ce am vrut și nimeni nu mi-a reproșat nimic, întreba mirată Ghiroșenia. Femeia nu a înțeles că inspectorul general și președintele de sindicat îi acopereau toate ilegalitățile, toate abuzurile, toate furtișagurile. Ea credea că așa trebuie să facă orice director de unitate de învățământ și așa a rămas să se mire până în ziua de azi, când nu mai ocupă funcția de director.

Notă : Aceasta este o povestire. Orice asemănare izbitoare cu persoane, locuri și situații cunoscute este pur întâmplătoare deşi se cunoaşte că “Viaţa bate filmul” şi realitatea poate fi mai înspăimântătoare, mai înfricoşătoare decât cea din scrierile literare.