Foto: vorbește Aurel Ganea. În prezidiu: Elena Radu, D.I.Dincă, Gheorghe Neagu, Florentin Popescu, Valeriu Bistriceanu și Ovidiu Cameliu Petrescu
O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XII)
Aici, în biblioteca instituției, am dedicat câteva medalioane literare sau am lansat cărțile unor scriitori domiciliați în mun. Buzău sau în județ, care meritau toată atenția: Gheorghe Andrei, Mihai M. Macovei, Dumitru Ion Dincă, Girel Brabu, Dumitru K Negoiță, Ion Nica, Grigore Buga, Constantin Bucur etc. Dintre scriitorii buzoieni plecați în cele patru zări, ne-au fost tot timpul alături: Florentin Popescu și Gheorghe Istrate (București), Ion Roșioru (Hârșova), Titi Damian (Urziceni), Constantin Marafet, Valeria și Nicolai Tăicuțu (Râmnicu Sărat), Dumitru Pricop și Ion Panait (Focșani), Carmen Tania Grigore și prof. dr. univ. Dorin Bocu (Brașov), Marius Nica (Timișoara). Sunt și alții ale căror nume nu le reținem acum. În toți acești ani am avut sprijinul necondiționat al ziarului ”OPINIA”, singurul cotidian buzoian care s-a impus definitiv în presa buzoiană de după 1989. Tot aici am lansat o carte a unui ins ce avea să devină un mic monstru, dându-i și un premiu la prima ediție a Concursului de creație literară pentru elevi ”Constantin Petcu”. Facere de bine. După câțiva ani această caricatură doar cu limbă în gură avea să-mi dea peste cap existența. A fost ajutat și încurajat din interior, atât el cât și un fel de plutonier care se lăuda că a inventat ghiveciul cu microfon. I-am iertat demult, însă nu-i pot uita în vecii vecilor. În prezent îmi canalizez toată energia spre revista ”Cartelul metaforelor”. O publicație în care nu sunt admise decât nume consacrate, moralități integre și elevi cu tendință clară de performanță. O revistă care, fără fiul meu Emil Ifrim și fără Irina Mirică ar fi mult mai greu de dat la tipar. Echipa contează, ca să nu mai zic și despre conducerea Casei de Cultură: Vasile Minică și Miu Emilia. Mi-a plăcut tot timpul să lucrez în echipă, oriunde am muncit. Spre tristețea cosmică a unora, revista deja e de circuit național și nu o poate scoate nimeni din prezentul și viitorul literaturii române. Noi muncim nu trăncănim. Prin cenaclul Casei de Cultură au trecut creatori de bun-simț. Mă gândesc la pașnicul Aurel Ganea, inginer la Camera de Comerț Buzău, dar și absolvent(?) al unei facultăți de Teologie. El era cel mai incisiv critic literar din cenaclu, mântuia textele. Avea o față pentru care Einstein s-ar fi uitat imediat în oglindă ca nu cumva să creadă că a fost înlocuit. Aurel Ganea avea și mici ”scrânteli”/fantezii. Ne spunea că poate depista apa din pâmânt cu o nuielușă, sau că, printr-o sârmă cu o formă geometrică de leagăn pentru copii, poate vindeca fel de fel de boli. Un excentric simpatic, ca și cel mai bun prieten al său, prozatorul și arhitectul Spiridon Râmniceanu. Și încă ceva, Aurel (de la aur sau aiurel) atrăgea femeile cum atrage becul fluturițele. El era un pic urât ca bărbat, dar nu te poți pune cu rafinamentul femeilor, știu ele ce nu știm noi. Bietul Ganea, cu vreo două luni înainte de a-și da obștescul sfârșit, vizita foarte des Cimitirul Dumbrava, se antrena, ca să zic așa, pentru următoarea sa aventură. Dacă nu ar fi fost un om bun nu aș fi pomenit aici despre el. Am mai spus-o, acest volum este un fel de istorie literară și atât. Una sentimentală. Suntem din ce în ce mai puțini și musai va trebui să lăsăm măcar dovezi mărunte, că am trecut și noi pe aici, prin viață și prin Casa de Cultură.
Marin Ifrim, 01.07.2018

Tot Aurel Ganea…



![]() |
Referinţă Bibliografică |