O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXX)
Un act semnat de Nicolae Ceaușescu
Tot înaintând în trecutul acestei instituții, am senzația că pot recupera o parte din coordonatele culturii locale. Am mai scris undeva, fără memorie vom dispărea ca popor. Nu scriu aceste rânduri pentru oameni (buni sau răi) care nu au intrat în viața lor într-o instituție de cultură și nu au văzut nici măcar o piesă de teatru nici măcar la televizor. Scriu pentru memoria orașului meu, singurul meu oraș din lume, cum cântă Tudor Gheorghe, un oltean pe care nu-l prea am la suflet, dar care fredonează concret: ”Acolo este țara mea/ acolo-aș vrea să mor”. Citat aproximativ. Ultima dată când a cântat pe scena Casei de Cultură, maestrul Tudor era deranjat de faptul că, pentru a ajunge la scenă, trebuia să treacă printr-un magazin/expoziție de mobilă, comentând ironic acest lucru, de parcă ar fi urcat pe muntele Himalaya. Un carierist de un egoism feroce. El nu știa că instituția respectivă face eforturi deosebite pentru a-i asigura un spectacol la Buzău. Acum poate îi va ieși din grijă, magazinul de mobilă nu mai există, locul acestuia urmând să fie luat de o importantă firmă de impresariat, care va amenaja spațiul respectiv și sala de sprectacole într-o viziune modernă, eficientă. Revin la viziunea de ansamblu a acestei virtuale cărți. Am primit de la marele regizor de origine buzoiană, Nicolae Cabel, poet clasic de cuprindere lirică shakespeareană, perfecționist până la nivelul fonemelor, o precizare mai mult decât utilă:
„Marine,
tu ai scris că Ion Irimescu… Nicio legătură cu Buzăul… Poate Ion Andreescu… A fost şi profesor la Buzău, în anul 60 avea un bust pe o stradelă în spatele Tribunalului… Iar sculptorul actualei statui, aceea din fața Casei, se numeşte/numea Paul Vasilescu, amic al meu şi fiul preotului de la Sărățeanca, înmormîntat în micul cimitir din preajma bisericii de acolo… Îți poate confirma şi Gh. Ciobanu, l-a cunoscut bine. Sigur e informat şi V. Şuşnea şi chiar D.I. Dincă… Lucra în anii aceia la fostul V.B.,ediția după ’68, la care am colaborat şi eu din plin… Eram student la IATC şi vacanțele le-am petrecut în redacția ce-şi avea sediul în Palatul Comunal… Istorie.”
Foarte corect și precis, conform pedanteriei acestui om de cultură care onorează Buzăul oriunde ar fi, am recunoscut că, de multe ori, lucrez în viteză, și că, în prezent, scriu patru cărți cam în același timp, rând pe rând până la epuizare. Cel mai longeviv loc de muncă al meu a fost cel de la Casa de Cultură. Dincolo de cartea de muncă, perioada e dublă: 4 decenii. Mă uit în urmă, vorbesc cu foști angajați ai instituției. Fiecare are ”porția” sa de amintiri. Nu există o viziune sau o privire de ansamblu. Încerc să reconstitui o istorie a locului. Actuala conducere e hotărâtă să lase viitorului această istorie pe care eu încerc să o recompun precum o oglindă spartă. Împreună vom reuși. Redau aici și facsimilul Decretului de Stat prin care s-a decis înființarea acestei instituții unice în județul Buzău, act semnat de președintele Consiliului de Stat – Nicolae Ceaușescu – ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1676/1959. La acea vreme, prim-ministru era Ilie Verdeț.
Marin Ifrim, 05.08.2018



![]() |
Referinţă Bibliografică |