Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » OAMENI DE LÂNGĂ NOI

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

Grațiela și cumpăna vieții sale

 

”Există două feluri de a-ți trăi viața…Unul-de a crede că nu există miracole. Altul- de a crede că totul este un miracol.”

( Albert Einstein)

De mult mi s-a întărit convingerea că viața este un miracol și, în baza acestui lucru, fac tot posibilul ca să descopăr toate minunile din jurul meu. Există oameni care, nefiind în stare să pătrundă în profunzimea lucrurilor, consideră că numai ceea ce se vede cu ochiul fizic este demn de luat în seamă, mai ales dacă acel ceva sau cineva îți poate aduce și beneficii materiale. Dacă o persoană sau un grup încearcă să facă ceva fără să aștepte recompensă financiară, ba, când e cazul, contribuie la realizarea proiectului cu bani din propriul buzunar, se trezește câte unul să comenteze, în necunoașterea adevărului, că autoritățile locale cheltuie banii poporului pe lucruri inutile. Așa s-a întâmplat cu ultima înregistrare la verneștitv, când dl X, văzând videoclipul de la rubrica Oameni de lângă noi, s-a scandalizat că primăria din Vernești are tv. Proiectul verneștitv este munca a patru oameni din satele: Vernești, Zorești și Nișcov, care vor să facă ceva pentru a scoate localitatea în care trăiesc din anonimat, și nicidecum al primăriei.

Spuneam mai sus că viața e un miracol, și de lucrul acesta s-a convins și Grațiela, invitata mea de la rubrica Oameni de lângă noi care, la vârsta de 32 de ani,  a trecut printr-o cumpănă.  Povestea ei aveam s-o aflu de la mama Silvica (Ana Jipa) cu care mă întâlnesc destul de des, și m-am bucurat să aflu că fiica a acceptat să ne întâlnim în sala de lectură a bibliotecii  ”Vasile Cârlova”, pentru înregistrare. Mobilul acestei întâlniri a fost mărturisirea pe care mi-a făcut-o: Vreau să spun și altora că dacă au o durere care persistă în timp, să nu stea și să meargă la medic.

Pe ea durerile de cap, care erau foarte intense noaptea, mai moderate, ziua, în anotimpurile primăvara și toamna, n-au determinat-o să meargă la doctor. S-a tot gândit că are o sinuzită și-o poate trata ușor. Anii au trecut, și nu puțini, cam vreo zece, și durerile au devenit greu de suportat. Doar în mai 2011, Grațiela ajunge la doctor și, pe baza radiografiei făcute, i se pune diagnosticul spondiloză cervicală. În urma tratamentului recomandat, durerile nu se atenuează, devin și mai intense și vederea începe să i se diminueze.

                  Semnalul de alarmă s-a declanșat din momentul în care a început să intre cu capul în ușa care i se părea deschisă în restaurantul unde lucra, să se lovească de obiecte. Teama că ceva rău se întâmplă cu ea a determinat-o să ajungă urgent, împreună cu soțul ei, fără trimitere, fără programare, pe 4 iulie 2011, la cabinetul de oftalmologie.

Ascult ce-mi povestește tânăra din fotoliul de lângă mine, îi privesc chipul, ochii-i sunt îndreptați spre mine ca și cum m-ar vedea…după voce știe că sunt alături de ea, iar mâinile mele sunt în contact cu ale ei, pentru că eu am vrut ca ea să mă și simtă. Două sunt canalele prin care comunicăm în întâlnirea noastră: auzul și simțul tactil.

În disperarea ei, o implorase pe  dr Bălan Iuliana de la oftalmologie s-o consulte, chiar dacă ar fi trebuit să stea până i-ar fi consultat pe toți cei programați. Îi va fi recunoscătoare toată viața pentru că a fost prima care și-a dat seama ce problemă are.

-Domnule, i s-a adresat soțului, după examenul fundului de ochi pe care i-l făcuse  Grațielei, n-are nimic la ochi. Are ceva la cap. Îi dau trimitere la neurochirurgie la Bagdasar și mergeți de urgență.

-N-ai voie să plângi, s-a întors doctorița către Grațiela, o să te operezi și o să trăiești!

Acesta a fost începutul luptei pentru supraviețuire. N-a ajuns la Bagdasar… ,printr-o cunoștință a ajuns  la Floreasca. Aici, în urma RMN-ului făcut, dr Lungu Adrian Nicolae, neurochirurgul care urma s-o opereze, i-a spus diagnosticul: meningiom –o tumoră care se dezvoltă în meninge, adică în membrana care înconjoară  și protejează creierul, dar și măduva spinării. La Grațiela, ”minunea” crescuse în partea superioară a emisferei drepte a creierului, cam 7cm lungime, așa că atunci când a fost eliberată din strânsoarea cutiei craniene, a explodat în exterior în mărimea unui măr mai mare.

Toate astea mi le povestește Grațiela acum, după aproape opt ani de la momentul operației. Îmi arată unde a fost decupată cutia craniană ca specialistul să poată scoate masa aceea de celule crescute anarhic pe creierul ei, lent și amenințător la viața gazdei, dacă n-ar fi ajuns la timp pe masa de operație.

Ceea ce n-o să uite niciodată a fost gestul Anei, sora ei, mult mai mică decât ea, dar destul de matură să înțeleagă câtă nevoie are un pacient de încurajare, intr-un moment critic al vieții. Așa că, în dimineața zilei în care urma să aibă loc operația, brancardierii s-au indreptat spre Ana s-o ia pentru intervenția chirurgicală, și tot insistau neînțelegând    ce se petrece. Cele două surori erau împreună în așteptarea momentului, dar cea mică era rasă pe cap, Grațiela urmând să-și piardă podoaba capilară imediat înainte de a se așeza pe masa de operație. Au urmat ore de așteptare în fața blocului operator, dar Ana nu s-a mișcat de acolo.

-Am intrat fără nicio emoție, continuă Grațiela povestea, m-am lăsat în voia lui Dumnezeu. Dacă era mai din timp, acum aș fi fost un om normal.

Din punct de vedere chirurgical, operația a  reușit pentru că a fost curățat creierul de toată tumora, dar…

-De ce nu mă mai operează și pe mine odată? a întrebat, în repetate rânduri, când deja era în salon împreună cu alți pacienți.

-Da” te-a operat, cucoană, i-a răspuns unul dintre ei iritat de  insistențele cu care Grațiela punea întrebarea.

Operația îi salvase viața, dar nu-i rezolvase problema ochilor. Explicația medicului oftalmolog, în urma investigațiilor, a fost că tumora din emisfera dreaptă a creierului i-a afectat nervul optic din partea stângă- diagnostic: atrofie parțială nerv optic pe partea stângă. Se știe că fiecare emisferă cerebrală este răspunzătoare de funcționarea organelor corpului din partea opusă. Cu greu a înțeles Grațiela lucrul acesta, având în vedere că ea nu mai percepea lumina zilei, culorile obiectelor…în mintea ei înregistrându-se doar alb-negru, conturul difuz al obiectelor…

Și totuși Grațiela trăiește ca un om normal, pentru că vrea ca cei din jur să o vadă așa.          Nu mai vede soarele, dar îi simte căldura, așa cum simte căldura celor care o iubesc: mama, sora, fiul.

Discuția noastră se termină într-o notă optimistă pentru că invitata mea este o femeie puternică. Doamne ajută!

Curierul zoreștean, 2019

Facebooktwitterby feather