Poem pentru Irina mea (II)
Stau în literele mele, precum viermele-n mătase. Sunt Eco. Nu
Umberto din verdeața duzilor/druizi. Unora nu le place culoarea
Cuvintelor mele, sunt obișnuiți doar cu vorbele lor. Scriu ca și
Când n-aș scrie, nu mă doare nici în cot de scrisul meu pe care
L-ar putea scrie oricine. Scriu ca să scriu. Există și păreri despre
Scris. Unii nu vor să fii vulgar, alții îți cer să nu te atingi de
Politicieni, de parcă ar exista așa ceva, cum nici eu nu exist. Scriu
Ca să uit. O să-mi fie dor de tine. Aici e secretul. Scriu către
Tine, femeie cu corp de literă, femeie cu voce rimată, femeie
Precum un roman imposibil de scris. Scriu. Aici e miezul punctului.
Oricât aș scrie nu o să fiu niciodată autorul tău, deși te pot scrie
Inclusiv pe dungile colii de scris. Te scrii singură în fața mea
De cititor. Ești o coală albă! Scrie-mă. Vin la tine cu cerneala mea
De secole. Cu papirusul. Cu ce vrei tu. Coala mea virgină
Nu se lăsa înduplecată de mine. Când scriu cerșesc pur și simplu.
Îmi umplu sufletul cu iluzii. Devin scamatorul zeilor de porțelan.
Îți dau toate cuvintele mele, tot alfabetul lumii, toate semnele
Încă nedeslușite. Nimic nu e mai veșnic decât iubirea. Așa a fost
Mereu. Timpul se plimbă prin corpurile noastre ca un fel de acid
Toxic. Dacă te pot iubi o secundă Universul se dă peste cap, mor
Ceasurile și clopotele. Nu mai știm în ce viață suntem. Ne iubim
Și atât. Fie la noi. Sau nicăieri și niciunde. Oamenii vor să devină
Stele. Vedete adică. Eu vreau să intrăm într-un fel de baligă de cal
Troian și să stăm acolo îmbrățișați cât o istorie, ca niște gândaci
Cosmici. După care musai trebuie să ne uităm. Eu nu exist decât
În ceea ce vezi. Tu ești altfel. O să-mi lipsești când n-o să mai fiu
Dintr-un târziu în alt târziu. E prea devreme ca să plec, e prea
Târziu ca să mai stau. Îmi iau iubirea ta cu mine, să nu intre
Gândacii-n mine. Prea te iubesc ca să nu știu cum Dumnezeu
Predă la tablă lecții de moarte și de viață ca și cum nimic nu ar conta
Decât, doar viața noastră (două) ca să ne plângem când e rouă
Tu să regreți că m-ai crezut, eu să mă fac greu de văzut…
Marin Ifrim, 20.08.2018
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Marin Ifrim: O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXXV)
Un motan care vrea să mănânce zborul …poem de Marin Ifrim
Irinei …poem de Marin Ifrim
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..