Am pus piciorul pe pământul străbun
Pe când corola de stele îmi mângâia visarea
Și-n alchimia visului de mult așteptat
Suava puritate își planse transformarea
Și cum pe drumul umbrei
Se preumblase-n sine
Pribeag un călător ce-și recunoaște glia
Ma privii agale cu ochii plini de aștrii
Și-n focul lor maiastru
Îsi lumina făclia
Umbra își pierde vlaga pe drumul către Sine
Și-n preamărire se arată-n univers
Cu forța-i renăscută, un nou destin se țese
Prin Darul de-nceput ce tocmai s-a ales
De te-ai urnit si tu in aste timpuri pline
Călător pribeag spre inimi ancestrale
Trezește-ți Darul care se afla-n tine
Și lasă-i măiestria sa-i cânte osanale
Cuvântul meu spre tine se înaltă
Suflet menit sa îți umpli trezirea
Din aste vremuri ce de mult apuse
Uitată-i de cu seama si-apusă Adormirea
Pământul isi cheamă prin cornul străbun
Fii temerari sa umple de Lumina
Munți, vai, câmpii pe fiecare drum
Vestească prin Duh Sfânt, onoare și țărâna
Pășesc încet pe pământul străbun
Trecându-mi palma prin cerul de stele senin
Și-n liniștea serii tarzii ma supun
Atingând glia cu buzele tremurând
Si-n pacea eterna,
Luminii ma-nchin….
Cu inima buna in bucurie