Lhana ROMA-NOVA: SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA
Nedumerirea Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne, Ce-ai trimis în prag de toamne pe-al Tău sol, înger atic, în Efes – oraș antic, cu trei zile înainte…
Elisabeta Bogățan : Succint comentariu la un poem de Eugen Dorcescu*
Poemul „Istoria unei nevroze” al Domnului Eugen Dorcescu, publicat în „Confluenţe literare”, ediția din 14 august 2019, reiterează poetic o problemă filozofică de lungă tradiție: problema libertății pe…
VAVILA POPOVICI: FILOZOFIA, religia și știința (5) STOICISMUL ROMAN
„Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind…
Gheorghe PÂRLEA: Satul Soci din județul Iași, un segment al Frontului Moldovei în al Doilea Război Mondial
Pe fragmentul de drum european (E 85) care leagă municipiile Român și Fălticeni, la circa 10 km (nord) de Hanul Ancuței (celebrul loc de popas atestat documentar cu…
TREC ORELE
TREC ORELE (Corneliu Neagu, 19.08.2019) Trec orele grăbite prin acele de ceas, minutele agile prind orele din urmă, secunda între ace, rămasă fără glas, adună speriată o clipă…
Dansând în noapte… Nu pot să dorm, am pe balcon un greier, ce cântă, toată noaptea, la vioară, cu cântul lui eu viața o cutreier și gândurile-mi zburdă…
Cristian Petru Bălan: ȚARĂ RARĂ
****** Țară-n aur afundată, Cu uraniu rar dotată (De Sus binecuvântată), Hoții lumii toți te-ar vrea, O, Țara mea ! Cine plaiu-ți răscolește Orice bogății găsește. Ești frumoasă…
SCRIITORUL MARIN IFRIM ÎN SPAŢIUL CULTURAL BUZOIAN
SCRIITORUL MARIN IFRIM ÎN SPAŢIUL CULTURAL BUZOIAN Gheorghe POSTELNICU Contrar legendei create în jurul său, ca poet, Marin Ifrim avea o receptare artistică mică, întrucât, zi de…
DALIA – Alee de sentimente
ALEE DE SENTIMENTE Dalia și-a lăsat corpul pictat în oglinda din antreu la plecare și-a pieptănat sufletul praful de colonie “Aer Pozitiv” se topea în nuanțele dimineții un milkshake…
GABRIEL DRAGNEA: Ce poet mare ar fi fost băiatul ăsta!
Atât de mult ne-am obișnuit să trăim în întuneric, să ne iubim viața alături de umbre, să zâmbim și să zidim pe întuneric încât, atunci când ne întâlnim…
Cristian Petru Bălan: SCOPUL VIEȚII NOASTRE
Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt; Vă-nalț în rai de vise plutind peste pământ, Să-nflăcărați azurul cu inimi înfocate, Să…
AL.FLORIN ȚENE:VIITORUL CIVILIZAȚIEI UMANE ÎN “SATUL” NUMIT PĂMÂNT
Viitorul civilizației umane în “satul” numit Pământ La conferinţa Winston din anul 1990 ce s-a ţinut la Institutul Manhattan, din New York şi publicată în Revieew of Booky…
George PETROVAI: Premii literare care spun totul despre nimicuri
Premii literare care spun totul despre nimicuri Mereu m-am condus după principiul sănătos că rolul omului de cultură este acela de-a fi exigent cu sine însuși și…
,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, Serialul Nr. 12, de Melania Rusu Caragioiu, Redactor șef cultural STARPRESS, Canada – Note de lector la: Antologia ,,TALANTUL SCRIITORULUI ROMÂN DE PRETUTINDENI”. Autor Ligya Diaconescu, Ed. ,,Olimpias”, Galați, 2019
Cu bucurie, fiind în Canada, mi-a sosit prin bunăvoința Domnișoarei Doctor Andrada- Victoria Diaconescu, Antologia ,, Talantul Scriitorului Romnân de Pretutindeni”. Domnia sa, în timpul liber, lucrează sub…
Emilia STROE-ȚENA: METAMORFOZELE EULUI LIRIC ÎN VOLUMUL DE VERSURI „O ALTĂ DIMENSIUNE A SENTIMENTELOR” DE DANIELA ACHIM-HARABAGIU
Acest al II-lea volum de versuri al tinerei poete Daniela Achim Harabagiu, intitulat sugestiv ”O altă dimensiune a sentimentelor”, apărut la editura ”eCreator” Baia Mare, 2018, prezintă concepția…
Costinel LUNGU: MELODII DIN LUMINĂ (POEME)
ACORDURI DE CHITARĂ Plouă… Fiecare picătură care-atinge fereastra este o lacrimă din gândul tău, un șirag lunecos ce se oprește pe umerii tăi despovărati… Lumina îți coregrafiază…
Elena BUICĂ: OGLINDA GÂNDULUI ȘI A SUFLETULUI
Reflecții despre gândurile și sentimentele ascunse prin cine știe ce tainițe le trăim în mare parte a timpului nostru. Uneori nu le chemăm, dar alteori vin de la…
pr. dr. VIOREL ROMAN: feudalismul actual moldo-valah / 92 / stat civilizational / opinie
* Diaspora. Cinci milioane de romani (de-a valma ortodocsi, catolici, musulmani) vor niste bani in plus sau cred ca umbla caini cu covrigi in coada: precum cel care…
Alexandru Florin Țene, un suflu nou în cultura românească
Alexandru Florin Țene, un adevărat promotor al culturii autentice, o cultură care se definește, în primul rând prin creație literară. O cultură a scrisului ca mod de exteriorizare a…
Şi eu de-aş putea de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Şi eu de-aş putea să-ţi farmec privirea Să-ţi prind ochii galeşi în doruri mereu, In veci ţi-aş sculpta pe suflet iubirea Nicicând neuitând că eşti îngerul meu. Şi…
Scrisoare deschisă – Episcopul Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor la frumos, rotund şi binecuvântat ceas aniversar…
Scrisoare deschisă Episcopul Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor la frumos, rotund şi binecuvântat ceas aniversar… Da, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu va aniversa, în curând, ziua de naştere când…
DESTIN ȘI HAZARD
DESTIN ȘI HAZARD (Corneliu Neagu, 13.08.2019) Se-nvârte roata vieții în ritm năucitor, iar clipele în goană se surpă peste noi, grăbit trecutul pare desprins din viitor, măruntele instincte…
VASILE BELE: OAMENI, LOCURI, FAPTE, TRADIȚIE – FILE DE ISTORIE. LUCĂCEȘTI … despre volum și autor GELU DRAGOȘ
LUCĂCEȘTI – FILE DE ISTORIE, Editura Gutinul, Baia Mare, 2018, ISBN 978-973-7693-74-7, autor GELU DRAGOȘ – fiu al acestui binecuvântat sat, Proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, eroilor săi…
ÎNDOIALA
ÎNDOIALA (Corneliu Neagu, 12.09.2019) O, cum se duce și această vară, pe nori de vis, de dulce ficţiune, și, iată, toamna se aşterne iară pe umbra ta ce-n…
Galina Martea: Creația artistică în „Areopagus”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia)
Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Ţuţuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială…
George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?
Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare? Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă…
CE N-AM IUBIT…
CE N-AM IUBIT… (Corneliu Neagu, 07.08.2019) Aduce vântul frunze dantelate lăsând în urmă arborii mai goi, eu mi-amintesc iubirile ratate rămase afară noaptea, după ploi. Și…
Gheorghe PÂRLEA: Castanul de la poarta învățătorului (Din însemnările monografistului)
Drumul spre Biserica părinţilor şi bunicilor mei, devenită şi a mea, trece inevitabil pe lângă locuinţa învăţătorului meu dintr-a patra, trecut de mult la Domnul. Doamna învăţătoare din…
OVIDIU OANA-PÂRÂU: DE CE TACI!?
De ce taci? De ce taci, tu, stei român Când îţi plâng pădurile, Rase cu securile De cotropitor hapsân? De ce taci munte Ceahlău? Ce vedenie din Prut…
Pregătește-ți casa, mamă – Florinela Rusu
Mamă, pregătește-ți casa; în curând mă-ntorc la tine Și sper, în brațele tale, să găsesc puțină pace. Sunt atât de obosită, nu mă înțeleg pe mine, Iar această…
Iubirea care nu se-ntâmplă ~Adi Conțu~
Nu-l cunoști, el nu te știe, Doi străini, atâta tot, Aveți întrebări…o mie, Oare vrea? Eu oare pot? Simți o legătură…poate, Sufletele își vorbesc, Multe șoapte sunt și…
Elena BUICĂ: FARMECUL POEZIEI EMILIEI DĂNESCU
Parcurgând paginile volumului „Vocile umbrei”, apărut în 2017, la Editura „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea, printre rânduri m-a urmărit chipul autoarei, Emilia Dănescu, rămas același din timpul când…
E DUSĂ VREMEA de Ionel Mony Constantin
suntem atât de muritori tu tremurai precum o frunză când te pupam iubito-n zori fără să facem nici-o brânză cănd merele-ţi timid le caut vrând din dulceţa lor…
SILVIA CINCA: ALEGEREA
Un colț de stradă din traversarea de la Piata Obor spre Moșilor. O zi caldă și obositoare. Merg încet privnd obișnuitele schimbări mai exact dispariții. Magazine pierite din…
STELIAN GOMBOȘ: Încercările vieţii…
Încercările vieţii… În multe locuri, condiţii şi împrejurări îl putem întâlni, vedea, percepe şi simţi pe Dumnezeu, mai corect spus, oriunde şi oricând dar, cel mai bine, îl…
Din seria „Pro Memoria” Împlinirea a trei ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Irineu Iuraşcu de la Mănăstirea Delta Neajlovului – Giurgiu (1941 – 2016)…
Din seria „Pro Memoria” Împlinirea a trei ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Irineu Iuraşcu de la Mănăstirea Delta Neajlovului –…
Din seria „Pro Memoria” Împlinirea a trei ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa – Harghita (1927 – 2016)…
Din seria „Pro Memoria” Împlinirea a trei ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa…
DANIEL CORBU: EVANGHELIA APOCRIFĂ (DE UZ PERSONAL)
Am ezitat mult înainte de postarea acestui poem. Dar dacă va avea măcar zece cititori, înseamna că pentru poezie nu e totul pierdut! EVANGHELIA APOCRIFĂ (DE UZ PERSONAL)…
Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (8)
Toma așteptă ca Cristina să termine și spuse: – Da, Cristina are foarte mare dreptate în ceea ce spune pentru că generația lor nu are altă șansă. De…
Iustin Capră – excepţionalul produs al României de ieri pentru lumea de mâine Notă lămuritoare: Completez cele spuse de domnul Cristian Petru BĂLAN despre ilustrul român Iustin…
NELU DANCI: POEZII
HORINCUȚA ȘI CU BEREA … 19 noiembrie 2018 Horincuța și cu berea, M-o făcut să-mi cert muierea, Că aseară m-am îmbătat Și-am venit tot pe sub gard….
IONUȚ ȚENE: Literatura universală ne minte: criminalii ucid fără remușcări și mustrări de conștiință!
În general s-a creat premisa indusă în sute de ani de literatură universală, prin personajele complexe descrise cu mare acribie și talent de către marii scriitori ai lumii…
Cristian Petru Bălan: Justin Capră, unul din marii inventatori români și universali ai secolului nostru
De când trăiesc în Statele Unite, am avut mai multe ocazii să discut cu cetățenii americani despre România, pornind convorbirile de la obișnuita întrebarea dacă ei știu ceva…
Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 402(16 –31 Iulie)
Dragii mei enoriași! Sacru și profan. În jurul nostru observăm lucruri, locuri și ființe de două feluri: sacre(sfinte) și profane. De asemenea, observăm zile sfinte și zile obișnuite….
VAVILA POPOVICI: IEȘIREA DIN PEȘTERĂ
Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise…
George PETROVAI: În mafiotul Caracal statul român e doar formal!
În mafiotul Caracal statul român e doar formal! De aproape două săptămâni, orașul Caracal din județul Olt a devenit vedeta negativă a României, cu lumea sa interlopă,…
© 112 Violetta Petre: Alo!
Miroase-a sânge şi a moarte şi-s monştri muţi aici în iad- La voi e ziuă,-aici e noapte şi peste mine geruri cad. Nu mă lăsaţi, să-mi plâng de…
FLORINELA RUSU: ÎȚI SCRIU LUME…
Îți scriu, lume Autor~Florinela Rusu~1 august-2019! Îți scriu lume cât mai pot și-am cerneală-n călimară, Că-ntr-o zi se va usca sau mi s-o toci penița, Buruieni vor crește…
MARIANA VICKY VÂRTOSU: O nouă apariţie în lumea cuvântului artistic
În calitatea mea de prim-cititor al manuscrisului, propun cititorilor îndrăgostiţi de poezie, să cunoască o poetă. O poetă deosebită, cu o voce numai a ei. Se numeşte Corina…
Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (7)
La câțiva kilometri de Sagunto se află un sat numit El Perello, ce are un farmec aparte cu acele case tipic spaniole așezate mai mult în centrul satului….












































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale