Viorel Birtu Pîrăianu: PAȘI PRINTRE GÂNDURI
PAȘI PRINTRE GÂNDURI (Prietenului Ștefan Doru Dăncuș) am adormit între veacuri pășind printre secole căutând să trăim am uitat să visăm crăpau gânduri aspre printre…
Eleonora Schipor: Cu dragoste de pământ românesc
Ce titlu frumos! Am exclamat chiar în momentul în care am primit în dar cartea de față de la autorul ei, binecunoscutul om de cultură, activist și mereu…
Despre Biserică şi globalizare în lumea noastră contemporană…
Modul teandric şi universalitatea chemării ortodoxe Sensul şi finalitatea existenţei umane sunt hristocentrice, adică viaţa trebuie trăită în perspectiva învierii şi îndumnezeirii. De la Învierea Domnului nostru Iisus…
Ioan Nicolae Mușat: Mă iartă frate
Mă iartă frate Mă iartă frate că sunt plin de păsări Și-n cerul lumii voia îmi tot zboară Sunt plin de neputințe și ocară Ce-mi tulbură a…
Eseu… Sfânta Parascheva cea mult folositoare. Impactul şi influenţa Ei în viaţa cea evlavioasă a creştinului contemporan…
Motto: Bucură-te, luminătoarea Moldovei; Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei; Bucură-te, învăţătoarea părinţilor tăi; Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământeşti; Bucură-te, adunătoarea cerestilor daruri; Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele…
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MARK ZUCKERBERG (versuri-pamflet)
Mark Zuckerberg (n. 14 mai 1984, White Plains, New York, SUA) este un programator american și antreprenor în domeniul internetului. EL A INVENTAT REȚEAUA DE SOCIALIZARE FACEBOOK, devenită…
VAVILA POPOVICI: LIBERTATEA – VICTORIE A SPIRITULUI
„Toți suntem robii legilor, ca să putem trăi liberi.” – Cicero Libertatea este definită ca modul de a gândi și simți în conformitate cu propria construcție și…
Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 358(16 –30 Septembrie)
Dragii mei enoriași! Povara identității românești. Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, în urma unei călătorii în Serbia și Bulgaria. Acolo sunt mii de români, care-și…
LUCA CIPOLLA: VERSURI = VERSI IT-RO)
Filo d’erba Silenzio e quiete, un esile filo d’erba calpestato e inumidito di rugiada riemerge illuminato da fioche stelle per poi abbracciare l’agata d’infinite cifre ineffabili e…
A recunoaște și a mulțumi – Happ Thansgiving !
Manifestãri deosebite au avut loc din vechime, in fiecare toamnã, la multe popoare pentru a celebra recoltele imbelsugate, a aduce multumiri si a-si exprima recunostinta fatã de Pronia…
EUGEN EVU: O mare compatrioată vizionară
Enunțurile aforistice și eseistica Vavilei Popovici planează calme, limpezi, sub semnul lui Cogito, ergo sum… Intuiția ubicuu – prezentă în Om ca mensură a tuturor lucrurilor, (definită) ca…
COMUNICAT DE PRESĂ 07.10.2017: ROMÂNIA, PENTRU TINE! = UN NOU PROIECT ANTOLOGIC ARMONII CULTURALE, DEDICAT SĂRBĂTORIRII ZILEI NAȚIONALE – 1 DECEMBRIE 2017
Dragi prieteni, Până pe data de 7 Octombrie 2017, și-au confirmat participarea la proiectul antologic dedicat Zilei Naționale – ROMÂNIA, PENTRU TINE! (inițiat pe data de 2 octombrie 2017)…
Marin Ifrim: Dumnezeu nu a inventat sângele decât o singură dată
Dumnezeu nu a inventat sângele decât o singură dată Muritorii de rând nu suntem noi, furnicile de zi cu zi. Muritorii de rând Sunt: foști, actuali și viitori…
FLORIN T. ROMAN – Ecoul cuvintelor ce învie
Cu mâinile rezemate de pervazul unui vis ucis stau şi privesc pe fereastra acestei toamne cum se deschid din nou rănile timpului, cum se deschid din nou rănile…
In memoriam: Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru – o mărturisire, duhovnicească, îngerească în timpul regimului comunist. Abordarea şi receptarea misiunii sale în lumea contemporană (1897 – 1990)…
Cuvinte cheie: omorârea de sine pentru aproapele prin punerea în inimă că sunt în mormânt de trei zile, automucenicie, martiriu, trezvie, duhovnicie, spiritualitate, isihasm, mărturisirea îngerească, a inspira…
LIGYA DIACONESCU / CU TOAMNA ÎN SUFLET ŞI TRUP / Poeme
TOAMNA IUBIRII E toamnă , se scutur copacii Se leagănă frunzele-n vânt Pe lac le admiră cârmacii Din barcă si noi, murmurând E toamnă afară, în…
Alexandru Nemoianu: OPINIE
Păun Ion Otoman ( coordonator) ,,Almăjul de ieri, de azi și de mâine sau mult dorita Vale a Miracolelor” Editura Academiei și Artpress, Timișoara, 2017 Sub acest titlu…
Vasilica Grigoraş: Dr. Valeriu Lupu cu paşii destinului spre virtutea dăruirii
Printre intelectualii de notorietate şi certă valoare ai Vasluiului se numără la loc de cinste şi medicul pediatru dr. Valeriu Lupu. Îmi aduc foarte bine aminte de perioada în…
Serata româno-italiană la Centrul Cultural Spiritual Văratic
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., primește în perioada 4- 8 octombrie 2017, vizita unui ansamblu artistic folcloric din Italia, care va participa la Festivalul Internațional Interetnic Confluențe,…
Gheorghe Simon: Avatar Eminescu la Centrul Cultural Spiritual Văratic octombrie 2017
Poeţii sunt steaua vegherii şi a trezviei pe cerul limbii române. Ei sunt răscumpărarea şi restaurarea noastră prin cuvînt. Nimic nu pare să fie fără poezie. Înălţarea şi…
Alexandru Nemoianu: Cu necuratul nu se stă de vorbă
În lumea pe care o străbătem între alte aberații mult vehiculate o putem auzi și pe cea tăgăduind existența și lucrarea necuratului. Pentru necuratul asta este o mare…
Mariana Gurza: Versuri
Ruga o port în mine Azi, sunt prinsă în tenebre Doar ruga o port în mine Neștiiută , între umbre Te implor, iartă a mele vine… …
Mariana Gurza: Nu-mi luați dorul!
Nu-mi luați dorul! Eu sunt românca topită de dor, de dor de Bucovina, iubitoare de popor! Nu-mi luați dorul lasați-mă să mor să am aproape codrul…
La Mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani, Mult Stimate Domnule Ioan Lăcătuşu!…
Cu multă bucurie ştim şi (re)cunoaştem că în fiecare an la data de 25 septembrie este sărbătoare, mai ales pentru domnia voastră, însă, de data aceasta, permiteţi-mi să…
VASILE BELE: AMPRENTE LIRICE – AMPRENTE PE/ÎN SUFLET … Semnal editorial
Motto: ,,Eu sunt poet și-mi place să mă joc Și să pictez cuvinte pe hârtie, Iubirea, mi-o arăt prin poezie, Sunt un romantic, fără echivoc”. (Eu sunt poet…
CÂND CIORDEAN A AJUNS DECAN, în lumea a patra sau TEORIA INTELIGENŢELOR TOTALE – UNDE, CUM, CÂND ŞI CUI” DIN CICLUL DE POVESTIRI „VIVAT ACADEMIA”
Cornelia Păun Heinzel : “Când Ciordean a ajuns decan, în lumea a patra” sau „Teoria inteligenţelor totale – unde, cum, când şi cui” din ciclul de povestiri „VIVAT…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Părintele Dimitrie Bejan – Mucenicul, Martirul şi Mărturisitorul (1909 – 1995)… Frânturi de gânduri şi impresii acum, la împlinirea a douăzeci şi doi de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică…
Introducere şi câteva incursiuni biografice Părintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi propovăduitori şi mărturisitori din perioada comunistă. În fiecare an, în ziua de 21…
DULCEA ȘI NEPREȚUITA POVARĂ A CUVÂNTULUI
Liviu Comșia este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori contemporani din Teleorman și nu numai, atât ca prozator, autor de romane și de proză scurtă, cât și ca…
Ben Todică: Urări din Australia
LA MULȚI ANI DRAGĂ MARIANA ! O fată care are întodeauna grijă de prietenii și de lucruri importante pentru bunăstarea culturii și spiritul neamului. O româncă cu un…
Diana Ciugureanu: Urări de suflet
A moștenit noblețea și credința unui predecesor eroic din România Mare. A învățat să stralucească oriunde în spațiul românesc, prin valoarea-i colosală de Artistă și titanica-i contribuție prin…
Alexandru Nemoianu: Personalitatea orelor
Dacă vom privi în jur cu minimală atenție vom băga de seamă ca tot ce este în ființă este de fapt unic sau, mai bine zis, are o…
Viorel Roman: Cine, cum a declanșat războiul mondial? (6)
VICTOR SUVOROV: ZIUA M. CIND A INCEPUT AL DOILEA RAZBOI MONDIAL? Polirom, ISBN 9789734619412. Începerea mobilizării secrete însemna practic intrarea în cel de-al doilea război mondial. Stalin a…
Alexandru Nemoianu: Ce este adevărul?
În Evanghelia Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul 18, versetele 37-38 există un text care cred este de colosală importanță pentru a înțelege și rostul nostru în…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Petre Ţuţea – Apologetul creştin, filozoful magistral şi gânditorul autentic – între Dumnezeu şi neamul său…
La 6 octombrie anul 1902, în satul Boteni, Muscel, judeţul Argeş, s-a născut Petre Ţuţea. Întâi oficial şi diplomat la Ministerul Economiei Naţionale, mediatorul celui dintâi tratat economic…
Viorel Birtu Pîrăianu: Pescărușul
PESCĂRUȘUL ( poem dedicat unei prietene dragi, Mariana Gurza) șoapta suflă pe îngândurata mare zbor sub vânt trecător pe țărmuri în zare singuratic, un pescăruș rătăcit…
LIVIA CIUPERCĂ: SFÂNTĂ DATORIE
Suntem vlăstare din aceeaşi rădăcină genetică şi formăm tulpina încoronat tricoloră, fără a ţine cont unde sălăşluiesc graniţele cele oficiale. Graniţa străbună este în inimile noastre şi ea cuprinde…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” – Material comemorativ, studiu de sinteză… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 114 ani de la naşterea sa pământească şi 24 ani de la naşterea sa în ceruri…
Prolog – Introducere, prezentare şi evocare… Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii…
In memoriam – Un gând de aleasă recunoştinţă şi deosebită preţuire acum, la împlinirea a trei ani de la mutarea la cereştile şi veşnicele lăcaşuri a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului…
Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe ore, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi…
ROMÂNIA, PENTRU TINE! = UN NOU PROIECT ANTOLOGIC ARMONII CULTURALE, DEDICAT SĂRBĂTORIRII ZILEI NAȚIONALE – 1 DECEMBRIE 2017
Dragi prieteni, Ne-am gândit să celebrăm Ziua Națională, cum altfel, dacă nu prin poezie? Așa că, așteptăm din partea tuturor celor care doresc să participe, maxim 3 poezii…
Doina Constanța SPILCA: Mariana Gurza cu eterne boabe de lacrimi
Mariana Gurza cu eterne boabe de lacrimi Gânduri nocturne cu lumini și umbre. Apropieri, șoapte gândite care sfidează tăcerea într-un strigăt al lacrimii iubirii în destin luminat…
Valentina Teclici: Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor de-atâtea Gânduri nocturne care lasă urme de zbor, albastru Paradox sentimental pe marea…
Monica ILAȘ: Versuri
degete verzi P i r a m i d a g â n d u l u i – prin văzduhul sonor – ne poartă, începând cu…
Alexandru Nemoianu: “Jigodia”
Orice asemănare cu situaţii şi persoane reale nu este întâmplătoare. Aspectul fizic al “Jigodiei” este penibil. Un trup coşcovit, aplecat, unsuros şi urduros, ochii verzi spălăciţi, mici şi…
Gandhi Jayanti 2 octombrie 2017 – Prelegere de Dr. George Anca, BNR
He Rama! Gayatry… Astăzi s-a născutHristos, Mesia cel Luminos… Jai Hind! Jai Gandhi! Să ne regăsim în marele suflet Mahatma Mohandas Karamchand Gandhi, născut 2 October…
Valeriu Dulgheru: Masochismul ca trăsătură națională
Există la neamul nostru o înclinare spre masochism, spre autobiciuire, subapreciere. Întâlneşti deseori pe unii care primesc plăcere din ai beşteli pe ai săi. Se întâmplă întocmai ca…
„Mireasa” aceasta ar fi tocmai Poezia.
Iniţial intitulat Crug ( cerc, orbită, ciclu lunar) pe care m-am străduit să-l traduc apelînd la artificii grafice de genul oRaiSON(CE), ceea ce ar fi fost mai aproape…
Monica Ilaș: Poesis
se vor întâlni Un cer cu armură despică drumul înspre stâncile gri – f ă r ă p o r ț i . Lacrimile erei…
Harry Ross: Cugetările mele rebele – Portrete în aqua forte
Te și miri de unde-ți pică o vorbuliță otrăvită. * Răzbunarea este arma sufletelor mărunte * În drepturi și obligații, soții sunt egali, unul nu e caporal, altul…












































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale