Magdalena ALBU: HIPERBOLA INDUSĂ. METAFORĂ FĂRĂ FILOZOF SAU LIBERTATEA ŞTIRBĂ DE EXPRIMARE
Domnului autor al volumului ”Apel către lichele” Am parcurs cu foarte mare tristeţe recentul text al lui Gabriel Liiceanu – „România gurilor ştirbe” -, un text cu o…
Din seria: „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos…
Creştinismul se înţelege ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în…
VAVILA POPOVICI: Despre LIBERTATE
„Robește-mă Doamne ca să fiu liber.” – Petre Țuțea Să gândești și să acționezi după propria-ți voință, înseamnă să fii om liber, să fii întrucâtva fericit. Există,…
THEODOR RĂPAN: O INVITAŢIE DE SUFLET
Îmi face o deosebită plăcere să vă invit încă de pe acum, miercuri, 22 Martie 2017, orele 17.00, la o dublă lansare de carte („SONETARUL LUI THEODOR RĂPAN”. 1001…
Poetul Ion Vanghele, în zborul infinit
Un februarie geros a coborât dintre munţii noştri străvechi, supărat şi el că de la o vreme pământul se deschide din ce în ce mai des, înghiţind deopotrivă…
Ion Aldeniu în dialog cu Marin Ifrim (II) – „De la fabrică la ziare, apoi la Teatrul «George Ciprian» și la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău”
Ion Aldeniu: Când ați simțit că sunteți atras de teatru? Marin Ifrim: Mă puneți într-o situație complet nostalgică. Aveam vreo 10 ani și jucam teatru în aer…
Postul Paștilor – Viața, Moartea și Învierea lui Hristos
POSTUL PAȘTILOR – VIAȚA, MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI HRISTOS *Postul este revărsarea bunei cuviințe și a smereniei din altarul sufletesc în taina rugăciunii. Cel mai lung post,…
JAIME SILES: POEME
Jaime Siles (Valencia, 1951). Personalitate uriaşă, de factură renascentistă, profesor, om de ştiinţă, poet, eseist, traducător, foarte bine cunoscut şi recunoscut în lumea literar-artistică şi academică din Europa…
Acum, la începutul Sfântului şi Marelui Post – câteva referinţe despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul…
Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa,…
FLORIN T. ROMAN – ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, STARPRESS 2017, AUTOR LIGYA DIACONESCU
Dacă mai există vreun om de cultură român care încă nu a făcut cunoştinţă cu Doamna Limbii sale materne, Ligya Diaconescu, înseamnă că, citind aceste rânduri, a sosit…
George PETROVAI: Rolul de frunte al povestitorului în marea literatură rusă
Rolul de frunte al povestitorului în marea literatură…
La o întâlnire de gradul III cu poezia
Leonard Ancuţa este un poet deosebit de talentat, care a apărut relativ târziu în prim-planul poeziei noastre, după ce a debutat cu romanul Control, în 2009, la editura…
Radu Gabrea – rămas bun la Roșia
E doisprezece februarie 2017, duminica în care la București are loc înmormântarea cunoscutului regizor român Radu Gabrea. În satul transilvan Roșia/Rothberg, lângă Sibiu, soarele plăpând se strecoară prin…
George PETROVAI: Particularități ale culturii românești în general, ale culturii maramureșene în special
Particularităţi ale culturii româneşti în general, ale culturii maramureşene în special Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis al capitolului de faţă, cuvine-se…
Galina Martea: Lumina zăpezii
Drumul nins lumină face Ca sărutul tău de ieri, Vino iar, să…
Dragobetele în mitologia populară și tradiția creștină
Dragobetele în mitologia populară și tradiția creștină Cea mai frumoasă poveste de dragoste este cea care trece proba timpului, unde sentimentele rămân neschimbate…
CAMELIA ARDELEAN: La ce sunt buni poeții pe-astă lume?
La ce sunt buni poeții pe-astă lume? Croiți dintr-un aluat neînțeles, Sunt surghiuniți de-același crud eres – Corsari febrili ai mărilor în spume. Atrași de măreția unui…
EUGEN ONISCU: ÎNNOBILAȚI DE FRUMUSEȚEA DIVINĂ
Autorul și iubitorul de frumos Creatorul frumuseții este Dumnezeu. El a creat universul ce ne fascinează și toată frumusețea pământului ce astăzi ne înconjoară, dar a mai creat…
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: DAN PURIC-CINE SUNTEM
„La noi, la Români, credinţa în Dumnezeu şi în Neam este strâns împletită, de nedesfăcut. În faţa lui Dumnezeu, ca entitate există Neamul şi neamurile nu…
George PETROVAI: Lumea plăsmuită de Alexandre Dumas
Lumea plăsmuită de Alexandre Dumas Despre Alexandre Dumas am mai scris (vezi Cei trei Dumas, punct de vedere inclus în cartea Confesiuni esenţiale) şi…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea a cinci ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…
Cuprins fiind întotdeauna de respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi…
5 motive pentru care eşti singur de Dragobete. Sfaturile psihologului
Astăzi se sărbătorește Dragobetele, acest Cupidon al românilor, zeul dragostei și al bunei dispoziții. Dacă te prinde singur/ă, este încă o zi în care probabil…
George ROCA: PRIMĂVARA ARTISTICĂ ROMÂNEASCĂ LA CHICAGO
Academia Româno – Australiano pentru Cultură şi RO Stage Theatre în colaborare cu STAN Mansion vă invită la un eveniment literar-artistic special susţinut de Consulatul General al României…
ȘTEFAN DUMITRESCU: POEME DE SLĂVIT IUBIREA ȘI DRAGOBETELE !
” Poemele de slăvit iubirea și Dragobetele!” Sunt poeme de dragoste, în care este cântat fiorul adânc și cosmic al iubirii, care vine din străfundul timpului, din sufletele…
OLIMPIA SAVA: LEGENDA ÎNCOLȚITORULUI (POEME)
LEGENDA ÎNCOLŢITORULUI Legenda spune că odată, În vremea cea îndelungată, Mars, Germănar, Încolţitor, Ştiut ca un începător Al unui ciclu nou de viaţă, Dar cu o schimbătoare…
TUDOSIA LAZĂR: Călătorind printre paginile basmului ,,MĂRŢIŞOR”, autor NĂSTASE MARIN.
Suntem în prag de primăvară. Iarna, care se lasă cu greu dusă, şi-a pierdut din putere. În curând va fi nevoită să-şi strângă ,,oastea slujitorilor” şi să lase…
Câteva indicii şi referinţe cu privire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul…
Câteva indicii şi referinţe cu privire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul… Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al…
LA MULȚI ANI, CU RESPECT ȘI ADMIRAȚIE, PĂRINTELUI ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA
Un mare iubitor al neamului său, doctor în teologie şi scriitor, Alexandru Stănciulescu-Bârda este un important paremiolog, prin tot ceea ce face dovedindu-se o personalitate enciclopedică. Este autorul…
George PETROVAI: Fantasticul, magicul și fabulosul în cultura română
Fantasticul, magicul…
Ion Aldeniu – interviu cu Marin Ifrim: ”Într-o bună zi sper să dedic o carte tuturor angajaților Teatrului George Ciprian”
Ion Aldeniu: Domnule Marin Ifrim, cunosc în amănunt toată activitatea dumneavoastră literară. Am fost colegi de redacție și ne-am înțeles perfect. După ce v-ați transferat la Teatrul ”George…
FLORIN T. ROMAN – Sfârşit de iarnă
O dimineaţă zdrenţuită, sau întreagă – ce mai contează? – făcându-şi cuib întru clipa veşnic muribundă a istoriei condiţiei umane, în timp ce pe deasupra un stol de…
George PETROVAI: Folclorul și sferele în care el își exercită influența
Folclorul şi sferele în…
EFTICHIA KAPARDELI: “PRIMĂVARĂ” Traducere: Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel
EFTICHIA KAPARDELI: “PRIMĂVARĂ” Traducere: Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel Cu polenul florilor Locul de trezire în naşterea în cercul nemuritor la pământ, legat de pântecele mamei și…
Galina Martea: „Apariție editorială: Antologia „La taifas cu iubirea”, coordonator Ligya Diaconescu”
Într-o ținută editorială de calitate și cu un conținut de valoare ce corespunde rigorilor literare, recent a apărut de sub tipar Antologia „La taifas cu iubirea” (Starpress,…
George PETROVAI: Lumea basmelor sau calea regală a primenirii spirituale
Lumea basmelor sau…
Getta NEUMANN: DIALOG CU IUDIT ŞI DUCI COHEN (1)
Interviu realizat de Getta Neumann, Lod, Israel, noiembrie 2012. Publicat în volumul „Destine evreieşti în Timişoara. Portretul comunităţii din perioada interbelică până azi”. Editura Hasefer 2014 * * …
Dorina STOICA: MOMENTE DE RĂGAZ CU PODURI LIRICE
Am făcut cunoştinţă cu acest concept literar de Antologie în mediul on-line, mai precis pe facebook, acum câţiva ani când o editură din Bucureşti mi-a propus să particip…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea unui centenar de la naşterea sa vremelnică şi pământească precum şi a şase ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Petroniu Tănase – Stareţul Schitului Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, Grecia – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea unui centenar de la naşterea sa vremelnică şi pământească precum şi…
Răzvan DINU: BRÂNCUŞI – VIZIONARUL
Institutul Cultural Român din New York (ICRNY) a organizat „BRÂNCUŞI: VIZIONARUL”, un eveniment special, dedicat sculptorului român Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa-Peştişani, jud. Gorj – d. 16…
Titina Nica ŢENE, CLIPE PE PUNTEA VIEŢII
Ajunsă la vârsta bilanţurilor, Titina Nica Ţene, sensibilă poetă şi prozatoare, a decis să îşi adune între copertele unei cărţi întreaga operă epică, secţionată pe capitole diacronic. Rezultatul…
Ion IANCU – VALE : ANTOLOGIA ,,CLIMATE LITERARE” 2017
10 ani de viaţă, 100 de numere, 100 de autori În luna mai a anului de grație 2007, s-a purces la fondarea revistei „Climate literare” care va aniversa,…
Marin IFRIM: Simt că Lucian Blaga e singura culoare verde din cimitirele patriei
Simt că Lucian Blaga e singura culoare verde din cimitirele patriei Toți poeții orașului meu au plecat încă de tineri în Capitală, care pe unde și cum Afirmați…
SERGIU GĂBUREAC: TDW – GAȘCA POLITICĂ
Miracol ! Aseară m-a vizitat lelea Safta. Apărută după brusca dispariție de acum aproape două luni ! Trasă prin inel și cam tăcută. Mi-a întins o sticlă cu…
Comunicat – februarie 2017: Autori înscrişi în Colecția SCRISUL DE AZI pentru anul editorial 2017
Autori înscrişi în Colecția SCRISUL DE AZI pentru anul editorial 2017: Petru Jipa Ştefan Lucian Mureşanu Ioan Adrian Mironov Ştefan Doru Dăncuş Ioan Dragoş Constantin Mironescu Constantin…
Cerceii copilăriei
CERCEII COPILĂRIEI …ţi-ai agăţat cireşe coapte la ureche strângi în palmă cu teamă puful de păpădie şi râzi se răspândesc în tine miresme ochi vii de păpuşă…







































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale