VALERIAN MIHOC: Interviu cu Maestro Eugen Doga (II)
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu…” (Ioan I, cap I), apoi pentru al alina pe om, ce se află încontinuu în‘’treceri…
Festivalul-Concurs naţional de creaţie literară „BOGDANIA”, Ediţia a IV-a, iunie, 2015
Invitaţie şi criterii de participare Organizator – Asociaţia Cultural-umanitară ”BOGDANIA” cu sediul în Focşani, Str. Contemporanul nr. 28, cod 620065, judeţul Vrancea Scopuri: * stimularea interesului pentru literatura…
OCTAVIAN MIHALCEA: RAZE ŞI RĂDĂCINI
Aproape eternele măcinări caracteristice interiorului marcat de lirism scot la iveală intense acte existenţiale nemilos plasate sub nemiloasele raze ale nervalianului soleil noir de la mélancolie. Volumul lui…
Marina GLODICI: Despre tinereţe şi bătrâneţe
De când mă ştiu, am iubit: copiii, florile şi cărţile, iar când văd generaţiile aceste noi de elevi şi studenţi, mă bucur alături de toţi cei care spun…
LANSARE DE CARTE: NARCIS ZAHIU – CATRENUL CU POVEŞTI la Biblioteca Municipală „ŞTEFAN PETICĂ” din Tecuci
Biblioteca Municipală „ŞTEFAN PETICĂ” din Tecuci, are plăcerea să vă invite în data de LUNI – 9 martie 2015, începând cu ora 13.00, la GALERIA HELIOS, la o…
EUGEN DORCESCU – POSTBIOGRAFIE
De-o vreme, locuiesc în altă casă – Cea care-a fost şi încă e a mea – Stau pe alt scaun, m-aşez la altă masă, Mâncarea-i alta, râncedă, şi…
BIOGRAFII: VALENTINA BECART (BIȘOG)
Valentina Bişog ( Văran) Valentina BECART (pseudonim literar) Născută pe 12 aprilie 1961, loc. Hălăuceşti, jud. Iaşi. După absolvirea facultăţii ( I.A.N.B.Bucureşti, 1989 ), primeşte repartiţie la Tulcea….
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: SURÂSUL DIVIN în LACRIMA LUI RADU GYR
Balsamul liric al lui Radu Gyr s-a mustit în inima sa cu şoapta mirifică a paşilor profetului ce i-a proorocit ardoarea pentru Neamul Dacoromân înflorit în verdele suferinţei….
EDITORIAL – Corneliu LEU: STÂLPII SOCIETĂȚII INFRACȚIONALE
Trei adevăruri – candide în măsura în care pot fi la mizera sa condiție morală – a debitat Băsescu în perioada de când se…
Semnal editorial şi publicistic: Preot Ioan Morgovan „Cuvinte pentru întărirea în dreapta credinţă”, Editura Buna Vestire, Beiuş, 2014, 475 pagini…
De la bun început, doresc să recunosc că m-am (tot) gândit să scriu câteva rânduri la adresa acestei cărţi şi, în special, la adresa autorului ei, din câteva…
MARIAN MALCIU: MONORIMA PRIMĂVERII
Cu ghiocel… Îţi dăruiesc un ghiocel Plăpând, firav, dar frumuşel, Ce pare tare voinicel, Abia iţit din scutecel! În floarea sa gen clopoţel, O primăvară poartă-n el Şi…
NĂSTASE MARIN: Între TRĂDARE şi PATRIOTISM (la ŞTEFAN JURJA: „În căutarea Luminii” şi „Zbucium şi Regăsire”)
Moto: „S-au prăbuşit cometele pe stâni şi Mioriţa a căzut în stele, noi ce păzim aici, poeţi români, când ţări tresar şi vremile sunt grele? Adrian PĂUNESCU Încă…
GEO CĂLUGĂRU: CĂRTICICĂ PENTRU TONI de MARIA NICULESCU
Ce altă cale mai potrivită, ar fi putut găsi poeta Maria Niculescu, pentru a mulțumi Cerului, care prin mijlocirea copiilor săi Alina și Sorin, a fericit-o cu un…
MARIAN MALCIU: D’ALE POLIŢIEI (7)
Maşina rula cu viteză redusă pe şoseaua acoperită cu un strat subţire de zăpadă viscolită pe alocuri, acolo unde vântul rece putea pătrunde…
Elena BUICĂ: TATIANA DABIJA – PLASA UNEI ILUZII
Cunoscând câteva date biografice ale poetei Tatiana Dabija, te întrebi, ce o determină să se risipească în poezii, ca apoi să se adune pentru a le dărui semenilor…
Dorel SCHOR: CURENTE ÎN PICTURĂ
Lăsând de o parte povestea Dadaismului, condiţiile şi împrejurările în care a apărut, vom sublinia faptul că e o mişcare care neagă în mod absolut toate valorile creaţiei,…
GEORGE PETROVAI: Dezastrul desăvârşit al agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special
Nici un petec de pământ din această ţară, deci nici din economia ei, nu a scăpat de furia devastatoare a pretinşilor reformatori postdecembrişti. Totul este răsturnat, aproape tot…
VITRINA EDITURII ON-LINE: ANEXE NEDORITE de CORNELIU LEU
Vă informăm că în VITRINA EDITURII ON-LINE din portalul internet www.cartesiarte.ro a apărut și poate fi descărcată gratuit cartea lui Corneliu Leu: ANEXE NEDORITE „…Șase dosare din arhivele…
Eugen Dorcescu : Ierusalim – Jerusalem de VERONICA BALAJ
După o îndelungată şi rodnică trudă scriitoricească (poezie, proză) şi jurnalistică, înregistrată şi cercetată în lucrări exegetice (nu vom face acum nici un fel de bilanţ), Veronica Balaj…
BIOGRAFII: EUGEN DORCESCU (BERCA)
Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză şi spaniolă. Născut la 18 martie 1942, Târgu-Jiu. Căsătorit cu Olimpia Berca, critic şi istoric literar. Studii: Liceul “Fraţii Buzeşti”…
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: PRO-PRIMĂVARA
Îl parafrazez fără spirit de contrazicere pe poetul dispărut Adrian Păunescu şi mă încumet să deschid în proză subiectul pe care Domnia Sa l-a tratat cu sensibilitate lirică…
GH. CONSTANTIN NISTOROIU: DOCHIA-MĂRŢIŞORUL REGAL al DACIEI MAICII DOMNULUI
FECIOARĂ-Numele Tău este Izvorul dumnezeirii! FEMEIE-Numele Tău este Psalmul de foc al Iubirii! MAMĂ-Numele Tău este Viaţa sfântă a nemuririi! Prin…
REVISTA ZEIT – A APĂRUT AL 73-LEA NR. AL PUBLICAȚIEI
A apărut noul număr (73, martie 2015), al Revistei ZEIT, *** cultură și atitudine *** atitudine prin cultură *** Sumar: Editorial – CARTEA, ÎN ACELAȘI RÂND CU ALCOOLUL ȘI…
Polidor SOMMER: INTERVIU CU DOMNUL CĂLIN GEORGESCU, PREŞEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA PENTRU EUROPA
„Faptul că încă mai avem o monedă naţională este un atu formidabil, la care nu trebuie să renunţăm. Vă rog să priviţi la cea mai mare putere financiar-bancară:…
Alexandra MIHALACHE: POEME NECUPRINSE
INFINIT Stele cad în marea vremii Strălucind prin infinit, Inimi ţes fără de temeri Versuri vii în răsărit. Timpul mângâie tăcerea Ce domneşte-n amintiri Răscolind în…
Gheorghe A. STROIA – Note de privitor: LAURENȚIU MIDVICHI
LAURENȚIU MIDVICHI s-a născut în 1979, în Tulcea, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, absolvent al Universității Naționale de Artă din București, Secția Artă Murală, clasa…
Magdalena ALBU: UN PROCUROR IUBIT…
Poţi purta afecţiune unui profesor, unui creator de artă, unui sportiv, unui preot cu har, unui scriitor, unui medic, unui interpret renumit, unui prieten drag, dar ca o…
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 1 MARTIE 2015
COLECȚIA LIRIK ***1 NARCIS ZAHIU * Tecuci: CATRENUL CU POVEȘTI (mix**, A5, 180 pagini, copertă și ilustrații Narcis Zahiu) Narcis Zahiu, un autor cu suflet de…
IGOR MOCANU: LIKE CNDB #1// REENACTING LIZICA CODREANU – LICEUL „FLORIA CAPSALI” DIN BUCUREȘTI
Prezentat in cadrul festivalului LIKE CNDB#1 14 februarie – 21 martie 2105 Centrul Naţional al Dansului Bucureşti Duminică, 1 martie 2015, 19h30-21h00 Sala „Stere Popescu” – B-dul Mărășești…
LILIOARA MACOVEI: MI-E TEAMĂ (grupaj liric)
Mi-e teamă de orice despărţire chiar şi floarea dată la despărţire are zgomot de durere şi totul pare prăpastie apoasă înecăcioasă sufocantă despărţirile tragedii sunt oare venite…
Dr. STELIAN GOMBOȘ: Profesorul de Religie, un model de conduită pentru „ucenicii“ săi şi un mediator în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea…
Moto: Prin diversele mijloace pe care le are la îndemână, Profesorul de religie trebuie să reuşească în demersul lui să înlăture temerile care îi frământă pe adolescenţi: teama…
Dr. STELIAN GOMBOȘ: Ora de religie din şcolile româneşti – factor al discriminării sau mijloc şi operă culturală a spiritualităţii?!…
Mă gândeam, în aceste vremuri, la modul în care istoria este ciclică, la felul în care ea se repetă, fiindcă, iată, asistăm la pervertirea…
Berthold-Tellu ABERMAN: DE VORBĂ CU MINE
„Judecata oamenilor este o părticică din soarta lor” (Shakhespeare) Sunt o femeie la fel ca oricare alta, integrată pe cât posibil în lumea asta pe care o numim…
Marina Angela GLODICI: SINDROMUL NETĂCERII (1) POEME
EŞTI PRIMĂVARA MEA Când ştiu că vii, înmuguresc Când mă priveşti, eu înverzesc. Iar când Îmi spui că mă iubeşti, Trup şi suflet înfloresc. Eşti primăvara…
Concursul Național de Proză Scurtă Fănuș Neagu, Ediția I, 2015
Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila, în colaborare cu Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Muzeul Brăilei “Carol I”, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sud-Est și…
Semnal editorial şi publicistic: „Pe Cărarea Raiului” – Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan al Munţilor. Ediţia a doua, revăzută şi adăugită. Autor: Luminiţa Cornea, Editura „Sophia”, Bucureşti, 2014, 360 de pagini…
Cartea aceasta, în ediţia a doua revăzută şi adăugită, care cu adevărat zideşte, a venit acum, când se împlinesc douăzeci de ani de existenţă a…
VASILE BELE – POEME TÂRZII
La poarte sărutului La poarta sărutului e granița dintre urât și frumos e cărarea pe care vameșii o calcă în fiecare zi doar cu picioarele traficanții…
VALERIAN MIHOC: Interviu cu Maestro EUGEN DOGA (I)
Motto: – ‘’Cu cât mai mult scrii, cu atât afli că rămâne mai multă muzică nescrisă…!’’ –maestro Eugen Doga -“All the beauty and attractiveness of the world around…
BIOGRAFII: EUGEN DOGA (1937 – prezent)
Eugen Doga, este un renumit compozitor moldovean, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale, autorul unei simfonii, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din…
POP STELU: POEME
Motto: Giorgos Seferis -Un bătrân pe malul fluviului „Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu, să mi se acorde această graţie. Cântecul ni l-am încărcat de atâtea…
Carmen NOROCEA: SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (1) POEME
TRENUL VIEŢII MELE Am prins un loc în trenul vieţii mele Dar, din păcate, fără loc şi-n ultimul vagon, În geamantan am pus doar dorurile mele, Necazul…
Dorel SCHOR: SCHIŢE UMORISTICE (27) – O SUTĂ DE DOLARI
Boris Israelovici Glazpapier îşi suflă nasul într-o batistă enormă, sovietică, şi mi se plânge: – Am o rudă în Canada. Nu mă întreba exact cum mi-e rudă, că…
Domniţa NEAGA: „LILIACUL INFLORIT LA POARTA INSERĂRII” – DE ELENA BUICĂ
„Din umbra porţii înserării, întorc privirile spre semenii mei rămaşi în urmă şi îi învălui cu acelaşi zâmbet pe care optimismul mi l-a aşezat pe faţă”, mărturiseşte Elena…
BIOGRAFII: PICTOR DORIN MACOVEI (doctorand pictură monumentală)
Născut 16 .03 .1961, Iaşi, România. Absolvent al Liceului de Artă , Bacău, promoţia 1980, la secţia Pictură de şevalet, clasa prof. pictor Gheorghe Velea. Absolvent al Facultăţii…
Despre Sfintele Icoane – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos Domnul, Stăpânul şi Mântuitorul – importanţa şi celebritatea lor…
Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au…
Ligya DIACONESCU: PROIECT STARPRESS 2016 – O NOUĂ ANTOLOGIE A SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI (ROMÂNĂ-GREACĂ)
Au început înscrierile pentru „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, STARPRESS 2016, romană – greacă Revista internaţională STARPRESS (româno-canado – americană, cu, corespondenţi în întreaga lume) informează…
Elena BUICĂ: ŞANSA VIEŢII
Nu de puţine ori ne punem întrebarea: oare cum îşi alege viaţa acei oaneni cărora să le ofere o şană, iar altora să le întoarcă spatele? Când în…
Rozalia BARTA: EXPOZIŢIE OMAGIALĂ „CONF.UNIV. DR. CONSTANTIN MĂLINAŞ”
Biblioteca Universităţii din Oradea organizează în perioada 24 februarie – 6 martie 2015, expoziţia omagială „Conf. univ. dr. Constantin Mălinaş – Cinci ani de la trecerea în veşnicie”….
GEORGE PETROVAI: Care pe care sau despre angoasa românilor (Portretul îndureratei doamne România postdecembristă)
Actuala stare a economiei româneşti este catastrofală. Nu ştiu cât îi îngrijorează pe guvernanţii de ieri, de azi şi (după cum merg lucrurile)…
Veronica IVANOV: PIANISTA BIANCA MARIA MATEI ŞI VIOLONISTUL SORIN ALEXANDRU HORLEA AU CONCERTAT LA NICOSIA
Nicosia: Concert de vioară şi pian susţinut de violonistul Sorin Alexandru Horlea şi pianista Bianca Maria Matei. Nu este pentru prima dată când asistăm în Sala Kasteliotissa (Paphos…
















































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale