Vasilica Grigoraş: Haiku
Haikuul zilei – 18 decembrie 2017 fulguind din zori – sita veche umple iar covata bunei (Vasilica Grigoraș) Afinitatea celor două imagini umple poemul de o stare de…
MIHAI MERTICARU: SONETE
SONETUL UNUI STRĂIN Adoră poemele lui Robert Frost, Poetul ce-i transformă clipele-n ani, Nu aleargă după glorie sau bani Sonetele, mi le știe pe de rost. …
Punct şi de la capăt ori ba?!…
Mai sunt câteva zile şi, iată, anul 2017 a (de)curs în mersul, altminteri firesc, dar implacabil, palpitant şi tumultuos al timpului, fiind tot atâtea zile până la sosirea…
Eseu – Duminica cea sfântă a Ortodoxiei şi valoarea simbolică, sacramentală şi morală a sfintelor icoane…
Cu multă bucurie sufletească constatăm faptul că despre sfintele icoane s-au spus foarte multe lucruri folositoare, din punct de vedere duhovnicesc, de către mulţi avizaţi şi însemnaţi teologi,…
Alexandru NEMOIANU: Icoana Nașterii
În Credința Ortodoxă, singura adevărată, icoanele și rămășițele pământești ale Sfinților, moaștele, au o importantă deosebită și ele sunt cinstite, nu închinate, cu evlavie. Atât icoanele cât și…
George PETROVAI: Credința și educația, liniile pe care rulează o societate sănătoasă
Credința și educația, liniile pe care rulează o societate sănătoasă După cum există o strânsă și firească legătură între muncă și plata/răsplata pentru efortul depus de…
Magdalena ALBU: ȚARA LUI LAL PLÂNGE…
„…Încă ne mai aşteaptă acolo satul de leagăn seara mai ales ne aşteaptă: lumini mărunte voci domoale, somnul ca o pasăre lină: legănătoare lumină. Satul uitat, cu oameni…
Lia RUSE: Vise de iarnă (versuri)
IARNĂ ÎN QUEBEC Eşti o împletitură din fluturi de zăpadă Şi sculptată de viscolele-aprinse pe pământ, Aureola ta măreaţă stă să cadă Când răsfoită vei fi,…
EDITURA NAPOCA NOVA A ÎNCEPUT REDACTAREA CELEA DE A 17-A ANTOLOGII LITERAR-ARTISTICE
Editura Napoca Nova anunţă colaboratorii și cititorilor că a început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr. 17. Cele şaiisprezece volume de până acum (primul a văzut lumina tiparului în…
Al. Florin ȚENE: Poeme
Casa de sub nucul dintre două veacuri N-am să uit niciodată, până când pământul Îmi umple cu vânt gura, Casa de sub nucul dintre două veacuri. La temelia…
Motanul răsfățat …poem de Marin Ifrim
Motanul răsfățat Irineu se irinește, doarme mult cam prea vulpește Când Irina nu-i cu el, miaună ca un orfan, pisoi mic Și dolofan. Un pisoi cu mutră veche,…
George PETROVAI: Creierul și misterul său tulburător
Creierul și misterul său tulburător Suntem ceea ce suntem (ființe înzestrate cu gândire, limbaj, sentimente și conștiință) datorită creierului, acest organ care nu reprezintă decât 2% din…
Eugen Oniscu: VISUL UNUI IDEALIST
Discutând cu un prieten despre anumite aspecte ale vieții umane, el și-a deschis inima înaintea mea și mi-a mărturisit care sunt cele mai mari aspirații ale sale, visul…
GHEORGHE A. STROIA: BALADE PENTRU NEAPATICI de GEORGE PETROVAI
Moto: Istoria nu e comparabilă nici unui fluviu şi nici unui lanţ. Ea îşi are o creştere specifică, nereductibilă nici la concepte organice şi nici mecanice. De aceea…
Marin Ifrim: Drepți ca niște plopi, plini de respect!
Mi-am irosit viața scriind și organizând manifestări culturale. Fără să știu că pot face aceste treburi cu aprobare de la epoleții întunericului. Când am început să ies…
Alexandru NEMOIANU: Aceștia mai mici
Probabil că ultima structură semnificativă rămasă din vremea comunismului în România este obștea scriitorilor elitiști, ”elita de mahala”. Această tristă tagma nu și-a schimbat căile și nici mentalitățile,…
Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu: Gravitate și candoare în poezia lui Ticu Leontescu
Poezia lui Ticu Leontescu poartă, după cum au remarcat toți comentatorii săi, o incontestabilă amprentă, asigurată de religiozitatea subiacentă. Acest filon creștin, de maximă gravitate, îl determină pe…
DORINA OMOTA: Te voi iubi și dincolo de moarte…
Mi-e tare grea impusa ta tăcere, Acum când sufletul meu în ruine Mai are numai lacrimi de durere Din primăvara viselor cu tine… Pustiul mă pătrunde pân’ la…
Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi
Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi…
Eseu – Schimbarea!…
Cred că cei mai mulţi dintre noi am stat, la un moment dat, şi ne-am gândit ce mult a însemnat/a cântărit o schimbare/o anumită schimbare în viaţa noastră!……
Dacă văd Cerul e ca și cum aș pipăi iubita …poem de Marin IFRIM
Dacă văd Cerul e ca și cum aș pipăi iubita Iriniei irinoase în carne și…
Eugen Oniscu: PORTRETUL UNUI PRIETEN
De câte ori mă gândesc la acea perioadă din viața mea în care am lucrat la drumuri, dintre toți cei pe care i-am întâlnit atunci, îmi apare mereu…
Maiestate
Maiestate ” Valoarea regalităţii stă, de o sută patruzeci şi cinci de ani încoace, deasupra alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi…
Ioan POPOIU: Valeriu Gafencu sau vocaţia sfinţeniei
În istoria unui neam există destine care aparent nu au nimic excepţional, nu acaparează scena istoriei, nu săvârşesc fapte spectaculoase, nu au nimic eroic. Cu toate acestea, prin…
Despre Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau Crăciunul…
Introducere Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe 25 decembrie (7 ianuarie) Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc în urmă cu mai bine de 2000…
Marin Ifrim: Poem pentru Irina mea
Poem pentru Irina mea Nu e bine să fii viu dacă stai într-un sicriu, gura mică ciocul mic ca să știi că ești nimic. Ai un fel…
Alexandru NEMOIANU: Izvoarele istorice ale românismului
Viața românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos; de trădarea, conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale….
MIOARA OPRIȘAN – IARNĂ LA AGAPIA
Dedic aceste versuri fiului meu, Claudiu-Daniel,dintr-o iubire delicată și pură ca neaua…, spre bucuria sufletului său sensibil și nobil, în amintirea clipelor petrecute împreună in țară, pe meleagurile…
Galina Martea: Primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, a plecat în lumea celor drepți
Un mare nume, o mare personalitate politică din Basarabia a plecat în lumea celor drepți. Este vorba de Alexandru Moșanu (n.19 iulie 1932, comuna Braniște, județul Bălți, Regatul României,…
VAVILA POPOVICI: BALADE PENTRU NEAPATICI de GEORGE PETROVAI
Autorul, poet și eseist-filozof al timpurilor noastre, George Petrovai este născut și trăiește în Maramureșul țării noastre, una din cele mai frumoase zone ale lumii, locul în care…
Melania CUC: LA GURA SOBEI (POEME)
CU O SINGURĂ PÂINE Acest jurământ A fost făcut pe viaţă. Eu sunt plămădită din ulcele şi străchini Arse în cuptoare demult prăbuşite. Neştiută de oameni, de păsări,…
Galina Martea: Creaţia umană – conţinut spiritual în existența valorilor
Fiind un stimulent educativ de o valoare inegalabilă în dezvoltarea omului, creatia umana este dialogul social reprodus prin forme clare de comunicaţie. Prin acest dialog social, realizat…
Lili de Al Francisc (Toronto, Canada)
Am deschis ușa cu multă băgare de seamă și am constatat că plecasem de acasă de oarece vreme. Nu scria nicăieri chestia asta dar aveam eu bănuielile mele…
Eseu – Dumnezeu detestă încrâncenarea…
Da, prea multă încrâncenare, prea mult stres, prea multă birocraţie, prea multe reguli, indicaţii şi legi, norme ori canoane!… În vremurile şi în lumea această trăim noi, astăzi,…
George PETROVAI: Tâlharii protestează-n cor când legea-i are în vizor
Tâlharii protestează-n cor când legea-i are în vizor Iată unul dintre multele paradoxuri prin care România postdecembristă a ajuns țara tuturor posibilităților nelegiuite: toți românii doresc ca…
ANA CRISTINA POPESCU: Greierul și furnica
Personajele: Greieru Pierdevară, Furnica Varălungă, Bătrânul, Femeia văduvă, Soacra mare, Copilul. Actul I Decorul: O stradă pustie, câteva uși ale unor case. Scena I …
Poeme Georgeta Ghenea
Lumea virtuală Ecran plat dreptunghiular închis la colțuri diafan îmi ștanțează-n iris pecetea râsului, plânsului, spaima lipitorilor sugrumate în cuvânt- împroșcă hirudina lor contagioasă în…
UN DESTIN LITERAR ÎN MEMORIA POSTERITĂȚII
Citeam undeva că literații nu se prea bucură de aprecierea și recunoștința posterității, mai ales dacă, în timpul vieții, au avut un comportament de o modestie excesivă, de…
Marin Ifrim: Orașul meu plânge cu facturi concrete
Trăiesc într-un oraș atât de mic, încât, dacă ar fi să funcționeze vreun algoritm administrativ, ar trebui să avem doar un fel de jumătate de primar. Ceea…
Marin Ifrim: Despre putrezimea literoasă eternă. Serviți-vă gloria…
Despre putrezimea literoasă eternă. Serviți-vă gloria… (pamflet) Am primit o invitație la o manifestare inaugurată (și de mine) acum un deceniu. M-a sunat o doamnă care se ocupă…
Emil Nedelea CĂRĂMIZARU: STIHURI PENTRU DUMNEZEU (1)
DUMNEZEU ESTE IUBIRE Dumnezeu este iubire, Drumul spre desăvârşire Este viaţa-nemurire, Dragostea făr’ de-asfinţire… Dumnezeu este iubire, Credinţa întru slujire, Nădejdea făr’ de-amăgire, Sufletul în izbăvire… Dumnezeu este…
DAN NICOLAU: Manuscrisul lui Beethoven
De curând l-am văzut, în copie, undeva! Era vorba de o peniţă care a zgâriat până la ruperea hârtiei, titlul (pentru a-l schimba) de pe portativele pe…
VAVILA POPOVICI: Stephen Hough – Recital de pian
„Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium…
Anna-Nora ROTARU: Frânturi de poveste…
Am simțit nevoia să mai scormonesc prin sacul cu amintiri, ca un copil ce caută prin comorile ascunse în sipet, să mă cuibăresc printre ele si, din noianul…
Câteva indicii şi referinţe despre copilăria şi “fraţii” lui Iisus Hristos…
Introducere – Preambul Evanghelia duminicii de după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) Matei 4, 12-17 12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea….
dr. CORINA KISS: Spectacol extraordinar Literar – Muzical dedicat scriitoarei de origine română Herta Müller
Spectacolul este dedicat scriitoarei Herta Müller , n. 1953 Nitchidorf în Jud. Timiș nu numai pentru activitatea literară îndelungată, dar mai cu seamă pentru Premiul Nobel obținut în 2009 acordat…
Vorbesc despre timp ca și cum l-aș cântări cu sufletul… poem de Marin IFRIM
Vorbesc despre timp ca și cum l-aș cântări cu sufletul… Intru în biserici să văd credincioși, ființe reînsuflețite de aerul de sus, De departe. Colive și colive. Cerșetori…
Mihaela GHEORGHIU: Întrebări fragmentate
Visăm împreună acelaşi vis, eu şi fratele meu tăcut, geană în geană. Soarele cade oblic în toamna plină de lumină. Doctoriţa cu părul alb luptă să trăiască,…









































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale