Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

Dr. MARTEA GALINA: Formula existenţei umane între materialism şi spiritualitate

  • Array

Fundamentată pe procese vitale destul de complexe, existenţa umană este un sistem construit şi   dirijat de impulsuri ale unversului ce sunt nemărginite în timp și în spațiu şi…

In memoriam: Material comemorativ – omagial, dedicat Părintelui Conf. Univ. Dr. Dorel Man, cu prilejul naşterii sale în viaţa cea cerească şi veşnică…

  • Array

În iureşul timpului şi în vârtejul zilei mai apucăm să ne (mai) gândim, din când în când, la viaţa omului şi, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci…

Mariana CÂRDEI: Mărturisire

  • Array

    Trecut-au ani şi anotimpuri de când pământul îl umbresc, a soarelui caldă lumină şi-a lunii raze mă-nsoţesc.   Eu îmi urmez a mea cărare chiar de-i…

dr. GALINA MARTEA: Constelaţii Diamantine – revistă de performanţă în cultura universală

Pentru a dărui cititorului o satisfacţie cât mai placută din lectura citită, atunci conţinutul acesteia trebuie să fie cât mai performant, complet şi competitiv în diversitatea domeniilor literare,…

CORNELIU FLOREA: APOCALIPTICII CAVALERI POSTDECEMBRIȘTI

  • Array

” Istoria omenirii, la drept vorbind, n-a fost și nici nu este altceva decât un hipodrom pentru întrecerea celor patru cavaleri (apocaliptici) și oricând vei găsi un ”…

CRISTIAN GABRIEL GROMAN: Interviu cu realizatorul Wild Carpathia: Dacă nu luptăm, nepoții noștri vor moșteni un loc pustiu

  • Array

”România poate face mai mulți bani din turism decât din defrișări ilegale. România este o țară minunată  dar, în același timp și foarte vulnerabilă. Dacă poporul român nu va lupta…

DUMITRU ICHIM: PSALMUL TRĂSURII CU ARIPI DE FOC

  • Array

PSALMUL FECIOARELOR NEÎNȚELEPTE     Untul-de-lemn nu-i brânză din putinei cu lapte. Nu-mi cereți tâlc, domolul, cum căldiceii pascu-l, Că de Iubire-i vorba, cu Mire-n miez de noapte,…

ION COJA: De ce musulmanii sunt așa cum sunt?

  • Array

Cu mulți ani în urmă am dat la TV peste un film despre revoluția din Mexic! Am prins numai jumătatea a doua. Nu știu titlul filmului… Era vorba…

VASILE BELE: Amintiri prezente …

  • Array

Până și frunza tremură în bătaia vântului de octombrie furnicile – harnice toată ziua și-au adunat vrute-și-nevrute în casa lor vulpea în căutarea unei prăzi încearcă să imite…

Daniela GÎFU: INTERVIU CU DOMNUL PROF.DR.HAB. CONSTANTIN GAINDRIC, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

  • Array

Daniela GÎFU: Un reper de profesionalism, o figură luminosă, un om al echilibrului, devotat, sofisticat, galant, educat, uneori însingurat… sunt doar câteva trăsături pe care le aveţi. Cât…

Ana Ionesei: Iubita, silueta și Moartea-Esteta după Cura de slăbire de Karinthy Frigyes

  • Array

Frumoasa mea iubită, O făptură desăvârșită, Încă din plină tinerețe, Obsedată era de zveltețe. Femeile rubensiene o exasperau, Deoarece defel corsete nu purtau, Iar când mergeam la teatru,…

Virginia Vini POPESCU: SUNT FIU AL TELEORMANULUI, ALEXĂNDREAN – COLONEL VIOREL CIOBANU

  • Array

De un patriotism demn de cele mai strălucitoare stele şi un interes deosebit pentru cultura locală şi naţională, colonelul Viorel Ciobanu, mândru de locul în care s-a format…

FLORIN T. ROMAN – Furtuna unei nopţi de vară (ancestrală)

  • Array

E seară şi vântul începe să bată Nori negri adunând peste sat; În zare fulgere cerul străbat Şi ecouri de tunet câteodată            …

Partidul România Mare va fi un partid „cum nu s-a mai existat”!

  • Array

Domnule profesor ION COJA, ați depus dosarul de înființare pentru Partidul LISTA NAȚIONALĂ în septembrie anul trecut, și nici până acum nu ați primit un răspuns definitiv din…

Mariana CÂRDEI: Dansul lebedelor

  • Array

  Două lebede frumoase, elegante, graţioase, una albă, alta neagră, patinau pe Balta Albă.   Isteţe şi jucăuşe, cochete – chip de păpuşe, delicate şi gingaşe, la glume erau…

CĂRȚI PRIMITE LA REDACȚIE: ION LAZĂR DA COZA – LA UMBRA VEZUVIULUI (roman, A5, 270 p.)

  • Array

Autor: ION LAZĂR da COZA Titlu: LA UMBRA VEZUVIULUI (roman) Editura: Salonul literar, Focșani, 2016 Cartea merită, desigur, să fie citită și recitită pentru vigoarea firului său epic,…

VAVILA POPOVICI: Compania de dans PAUL TAYLOR

  • Array

„Rimele și versificatorii pier… America își va justifica existența, dați-i timp…” – Walt Whitman Directorul ADF – Jodee Nimerichter – preciza în cuvântul de deschidere a Festivalului din…

George PETROVAI: Dacă nu-i totul bine, nu-i nici totul rău pe lumea asta!

  • Array

                                                       …

EUGEN ONISCU: MAI PRESUS DE PUTEREA UMANĂ

  • Array

Există anumite situații în viață în care, atunci când trecem prin ele, simțim la un moment dat că puterea noastră de a face față problemelor se epuizează, ajunge…

O scurtă incursiune în gândirea creştină a Părintelui Nicolae Steinhardt…

O scurtă incursiune în gândirea creştină a Părintelui Nicolae Steinhardt… Monahul Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia – Maramureş s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon,…

Mariana CÂRDEI: Faun – Zeul fecundităţii  

  • Array

Pe luciul lacului glisează frumoasă, dulce, libertină, în voaluri fine – o codană – o libelulă diafană …   În ritmul muzicii-n surdină, cu graţie de balerină, în…

DUMITRU ICHIM: PSALMUL MIRELUI DIN CANA

  • Array

PSALMUL HERUVIMILOR CU OCHI MULȚI Plămâni de munte-i orga, din zeci de guri – dorința, Tăria să-Ți cuprindă în strai de catedrală. Tot ce-am cules cu stupul -…

George ROCA: O PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA IMNULUI ROMÂNIEI

  • Array

În istoria unui popor, suveranitatea şi individualitatea naţiunii este reprezentată şi marcată cel mai mult de însemnele naţionale: steagul, stema, sigiliul şi imnul. Aceste simboluri sunt ca o…

DUMITRU ICHIM: PSALMUL DIN PILDA DE MĂRGEAN

  • Array

PSALMUL MUNTELUI TABOR   Rar marea Ta, adesea același vârf visezu-l. De ce Te-ascunde cerul, ca bob de grâu pământul? Parcă-mi visez visarea, c-aș ridica retezul… Copil, odăii…

Câteva cugetări, indicii şi referinţe despre Maica Domnului – Împărăteasa Cerului între Sfinţi – “Rugul ce arde şi nu se mistuieşte” – într-un dialog duhovnicesc cu Părintele Arhimandrit Clement Haralam – Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti…

  • Array

Partea I – În loc de Introducere, Prolog, Interviu Sfânta Fecioară Maria faţă de persoanele Sfintei Treimi este fiica Tatălui ceresc, mireasa Duhului Sfânt şi maica Fiului şi…

CLAUDIA BOTA: FIOR LIRIC (1)

  • Array

Copacul meu     Fiecare om își are copacul său, Hrănit din tăcerile adunate-n seva sa, Strecurate în ceasuri de lumină divină. Primăveri în muguri de culoare, Zâmbiți-mi,…

Mariana CÂRDEI: Ochiul Domnului

  • Array

    Mai priveam spre cerul nopţii  plin  de nori, întunecat, şi-am văzut ce niciodată  pân-atunci nu mi-a fost dat.   Ochiul Domnului priveşte  înspre globul pământesc, ca…

MARIN IFRIM: Shakespeare a trecut şi pe la Teatrul „George Ciprian” !

  • Array

Răsfoind prin arhive, am dat peste pliantul premierei buzoiene a piesei „A douăsprezecea noapte”, fabuloasa comedie a lui W. Shakespeare. Piesă montată pe scena Teatrului „George Ciprian”, în…

Cărți primite la redacție: ION N. OPREA – ROMÂNIA – MOLDOVA VASLUI Structuri administrativ-teritoriale

  • Array

Autor: ION N. OPREA Titlu: ROMÂNIA – MOLDOVA VASLUI Structuri administrativ-teritoriale Editura: PIM, Iași, 2013   Preocuparea constantă de a investiga trecutul istoric, de a dedica pagini întregi…

Dorel SCHOR: SCHIŢE UMORISTICE (82) – ZODIA LEULUI

  • Array

Sunt unii care cred în horoscop şi În toate prostiile astea… Eu nu dau un ban pe previziuni, dar de citit le citesc, mai ales în autobuz, in…

Pro memoria: Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1915 – 2007)…

  • Array

Frânturi de gânduri şi sentimente despre momentul marii sale treceri… Dacă ar fi totuşi, să mă bucur de ceva anume în aceste zile, vremuri şi momente de reculegere…

Mariana CÂRDEI: Eclipsă de lună

  • Array

  Soarele a apus spre seară, Luna-ncearcă să răsară, Dar pentru a şasea oară, În Secolul XXI, Intră-n eclipsă totală…   Mâncat-au luna vârcolacii? De frunze-s goi acum…

O scurtă scrisoare deschisă, adresată cu prilejul acestui frumos ceas omagial, festiv şi aniversar – împlinirea a optzeci şi patru de ani de viaţă ai Preacucernicului Părinte Profesor Mircea Păcurariu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu…

  • Array

Cu multă bucurie ştim şi (re)cunoaştem că în fiecare an la data de 30 iulie este ales prilej de aleasă şi frumoasă sărbătoare, mai ales pentru dumneavoastră, însă,…

ION COJA: 1 – 84

  • Array

Acesta este scorul, scor de maidan, înregistrat la Nisa, pe 14 iulie! De la EI a murit un singur combatant, de la NOI au pierit 84. Proporția este…

MARIN IFRIM : Lucian Manole, un scriitor altruist în timpuri egoiste! Meșterul Manole!

  • Array

  Citesc din ce în ce mai puține cărți de ”creație literară”. Am obosit căutând poezia și proza, bașca teatrul, în fel de fel de volume anemice, personalizate…

Scrisoare pastorală: Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 329(1 – 15 Iulie)

  • Array

Dragii mei enoriași! Folosiți orice prilej și rugați-vă fierbinte lui Dumnezeu să fie pace. Nori grei se ivesc la orizont. Să ne ferească Dumnezeu țara și pe noi…

Jianu Liviu Florian: DIALOGURI CU ELISE

  • Array

Ca să fii în fruntea imbecililor, trebuie să fii mai imbecil decât ei. Împărăția Proștilor se aseamănă unei copăi: cu cât o umpli mai mult, cu atât proștii…

George PETROVAI: Puținătatea și precaritatea cunoștințelor umane

  • Array

                                             Puținătatea și precaritatea cunoștințelor umane Fiind…

INTERVIU MARIN IFRIM – Nicolae Cabel: ”Eu cred în destinul acestui neam”!

  • Array

– Stimate domnule Nicolae Cabel, insist să avem acest dialog din interese comune, ca să zic aşa, specifice breslei noastre dintotdeauna, de la George Macovescu, Zaharia Stancu şi Laurenţiu…

Material despre viaţa, petrecerea, nevoinţele, faptele minunate, sfârşitul mucenicesc şi descoperirea moaştelor, precum şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou!…

  • Array

Despre Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou – prezentare, descriere, relatare şi evocare Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și…

MARIN IFRIM : Poetul Girel Barbu, un experiment religios unic! Rugăciuni pe pâine!

  • Array

          Poetul buzoian Girel Barbu este singurul autor serios de versuri şi de eseuri cu profundă amprentă creştin-ortodoxă. Dacă nu mă înşel,  el este…

ANA IONESEI: Versul din cada lui Arhimede și apa cu rima ce nu se vede ( după Evrica de Karinthy Frigyes )

  • Array

De cum sări afară din cadă, Arhimede se năpusti în stradă Și întâlnind un fost coleg de școală, Îi aduse la cunoștință în mare grabă: „Evrica! Orice corp…

Vavila POPOVICI: America din nou însângerată

  • Array

„Ca să-ți pierzi capul, trebuie să-l ai.” – Albert Einstein    Deschidem zilnic televizorul și vedem imagini macabre, auzim împușcături, țipete și plânsete. Nu este suficient că avem imagini…

MARIN IFRIM: Şi la Buzău există „mari poeţi români” : Dumitru Ion Dincă…

  • Array

În prezent, Buzăul are, categoric, cel puţin doi poeţi de nivel naţional: Dumitru Ion Dincă şi Dumitru Pană. Mă refer doar la municipiul Buzău, altfel, fără ezitate, pe…

Din seria “Pro Memoria” – Material, studiu de sinteză… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri…

  • Array

Prolog – Introducere, prezentare şi evocare… Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii…

George PETROVAI: Mistica globalistă a politicianismului actual

  • Array

                                                       …

Despre Revelaţia Dumnezeiască între posibilitate, realitate, existenţă, lucrare şi istoricitate…

  • Array

Câteva aprecieri generale şi introducere Termenul de revelaţie provine din limba latină de la verbul reveleo, revelare care în traducere înseamnă: a descoperi, descoperire. Pentru desemnarea actului revelaţiei,…

DOMINIC DIAMANT: ETERNITATE PE PÂINE -Proză lirică imaginativă -Serviţi, vă rog !

  • Array

Motto: Eternitatea clipei îmi dă aripi să zbor Îndrăgostit şi tandru, mă  simt  nemuritor Şi-mi cântă păsările-n crâng De ce să plâng, de ce să plâng ?            …

VAVILA POPOVICI: Durere, amărăciune

  • Array

„Pentru dureri neobișnuite, remedii neobișnuite.” –  William Shakespeare    Durerea este definită ca „o senzație, o experiență senzitivă și emoțională neplăcută”. Nu există măsurători obiective pentru durere. Putem…

George PETROVAI: Spre ce ne îndreptăm?

  • Array

                                                       …

primulhkwplk