Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea a 113 ani de la naşterea sa în pământul neamului românesc şi a 65 de ani de la mutarea sa în veşnicele şi cereştile locaşuri – Mircea Vulcănescu (1904 – 1952)…
Introducere şi câteva repere biografice Spirit enciclopedic şi personalitate complexă a generaţiei ’27, cu o viaţă socială intensă, bucurîndu-se de poziţii importante în societate şi de onoruri pe…
Al Florin ŢENE : FLORENTIN SMARANDACHE SAU POLIVALENŢA UNUI SCRIITOR ŞI OM DE ŞTIINŢĂ
Mă întorc cu gândul în urmă cu, aproximativ, 27 de ani, când am primit o carte de la profesorul Florentin Smarandache în care se destăinuia cum a reuşit…
George ROCA: MEZZOSOPRANA MIHAELA UNGUREANU-BINDER – CONCERT DE PRIMAVARĂ LA VIENA
Mezzosoprana Mihaela Ungureanu-Binder, cu o carieră strălucită nu numai la Viena ci şi în toată Europa îşi continua şirul concertelor muzicii sacre împreună cu invitatele ei. Alături îi…
CRISTIAN PETRU BĂLAN: DISCURS DESPRE UNIVERS (În loc de prefață)
Universul înseamnă mai mult decât părțile lui componente, mai mult decât substanța lui rece ori de plasmă fierbinte, mai mult decât toate radiosursele, decât pulsarii, galaxiile, supergalaxiile, învârtoșate-n…
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: TERAPIA PRIN RÂS
Ca să vezi! Sub stricta priveghere a dragului nostru prieten din Sydney, poetul, prozatorul şi publicistul George Roca, patru graficieni de reputaţie planetară, doi din Israel (Edy Mattes…
Nicolae Sărbu Vălăreanu: Când vine revirimentul? (proză scurtă)
Noaptea când cerul se urca pe umerii stelelor, lumina se desfăşura din candelabrele tăcerii, copacii îmbrăcau haine regeşti şi se rânduiau în ritualul templierilor soarelui, căutând cu ochii…
VAVILA POPOVICI: Despre Normalitate
„Ce ne trebuie sunt câțiva nebuni; uitați-vă și voi unde ne-au dus cei normali” – Confucius În zilele de astăzi gândurile multor oameni sunt îndreptate parțial spre politică…
ARMINDENI, FLĂCĂU DE ÎNSURAT
Vine și se uită. Ascultă și te-ntreabă de sănătate, de omenie, de copii și de…fete. Le caută să le joace, să le spună cuvinte frumoase la ureche, să…
George PETROVAI: De dialectica sau începutul discursului semiologic al lui Augustin de Hipona
Fiind De dialectica opera de tinerețe a celui ce avea să devină unul dintre cei mai importanți filosofi și teologi creștini și a cărui operă se va constitui…
Să înceapă dansul!
Decorul: O cameră de cămin. Personajele: Inspectorul, Pedagogul, Copilul cu alfabetul, Copilul cu psaltira, Copilul care coase, Copilul ce repară lemnăria, Copilul ce împachetează hârtie, Femeia care…
Citesc și mă închin …de Marin IFRIM
Citesc și mă închin Am pe masă sute de poezii. Le ”jurizez”, cum se spune. Citesc și Mă închin. Mă voi lăsa de scris, cuvintele mele…
FLORIN T. ROMAN – Citiţi, Al. Florin Ţene vă încântă!
– recenzie a romanului „Veniţi, privighetoarea cântă…!” – În preajma echinocţiului de primăvară din anno Domini 2017 destinul m-a onorat cu o carte primită în dar, cu…
George ANCA: MARIANA GURZA: APROPIERI – PELERINAJ PRIN IDEE, GÂND ŞI SUFLET (DOSAR-CREDINŢĂ)
Mariana Gurza, aşa cum se retrografiază în noul volum, „Apropieri”* – ce-au scris prieteni despre ea, ce-a scris ea despre ei -, îşi denunţă pietatea bucovineană pe foi…
Cezarina ADAMESCU: TRISTEŢEA DIN FLOAREA VIEŢII ADEVĂRATE
Mariana Gurza „Dumnezeu şi umbra” Traducere în limba engleză: George Anca Editura Singur, Târgovişte, 2016 Poeme dintr-un plâns înnăbuşit. Din tristeţea ascunsă în floarea vieţii. Ca şi din…
SERGIU GĂBUREAC: TDW – RIDICAREA și DECĂDEREA CIUMEȚILOR!
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a confirmat, definitiv, pe Liviu Dragnea ca infractor național. Degeaba s-a zbătut ca peștele pe…
GHEORGHE A. STROIA – PARFUM DE TEI (trilingv: RO-FR-EN)
PARFUM DE TEI = PARFUM DE TILLEUL = SCENT OF LINDEN TREE (versuri, 216 pag) reprezintă o reeditare a volumului de poezie cu același titlu, apărut în anul…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Filosoful şi gânditorul creştin Nae Ionescu – între mărturisirea spiritual autentică şi propovăduirea culturală ireproşabilă…
Introducere – Nae Ionescu, profesorul unei noi elite Moto: „În istoria culturii româneşti moderne, o singură mare personalitate a avut o influenţă asemănătoare asupra contemporanilor săi mai…
Mângâiere postumă la o Aniversare
Am trăit vizibilă emoţie la aniversarea celor 150 DE ANI DE CONVORBIRI LITERARE, la Iaşi, în zilele de 22 – 25 aprilie 2017. Un merit de necontestat îl…
EUGEN ONISCU: O RAZĂ DE SPERANȚĂ
Pe străzile însorite ale unui oraș din nordul României, mergeau Ovidiu și Ioan pentru a face o vizită unei familii. Era în luna Mai. Totul era frumos în…
Emilia ŢUŢUIANU: CONVORBIRE DE VIAŢĂ ŞI CUVINTE CU SCRIITOAREA ŞI JURNALISTA VERONICA BALAJ
Am deosebita plăcere de-a dialoga cu doamna Veronica Balaj, o scriitoare care şi-a dedicat întreaga viaţă cuvintelor, scrise sau rostite. Cunoscută în lumea literară naţională şi cu apariţii…
FILOVERBA. Repere critice, volumul IV – Autor Dan Şalapa
PRECIZĂRI NECESARE Proiectul “FILOVERBA. Repere critice”, lansat sub egida Agenţiei Literare SINGUR, cu girul şi supervizarea Editurii SINGUR, director general Ştefan Doru DĂNCUŞ, îşi propune să promoveze creaţia…
Galina Martea: ÎNTÂLNIREA POEȚILOR, Vol.V, 2017 – antologie lirică multilingvă
Editura ANAMAROL, director Rodica Elena Lupu, în repetate rânduri și cu surprize demne de atenție, din nou bucură publicul cititor cu publicații minunate ce sunt binevenite în…
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – APRILIE 2017 (2)
Armonii Culturale, editura care împlinește vise, de 6 ani, din 15 iunie 2011, adaugă în portofoliul editorial, cu fiecare carte publicată, nume valoroase ale literaturii române contemporane de…
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Mari Duhovnici Români Contemporani aflaţi dincolo de graniţele ţării… Reluarea unui interviu cu Părintele Arhimandrit Roman Braga din S.U.A., acum, la împlinirea a doi ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică… Despre adevărata rugăciune, care nu trebuie să se sfârşească niciodată…
Despre adevărata rugăciune, care nu trebuie să se sfârşească niciodată… Părintele Arhimandrit Roman Braga, unul din cei mai mari duhovnici români, a murit în dimineaţa zilei de 29…
Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (X): „Când va veni «Ziua Recunoștinței», lui Paul Ioachim i se va face o statuie la intrarea în Teatrul «George Ciprian»”
Ion Aldeniu: Am mai vorbit despre piesele dumneavoastră de teatru. Știu mica „istorie” a acestora. Vă întreb doar atât, ca să scrii teatru îți trebuie o anumită stare…
Visător, de Camelia Ardelean
Sunt cel mai mare visător în viață, La carul cu himere mă înham, C-un zâmbet fals pe chipul de paiață, Jocheul sorții-aș vrea să mă proclam. Am…
OKIANIADA: DEMONII (Dostoievski)
Dezbatere pornind de la romanul “Demonii” de F.M. Dostoievski Sîmbătă, 13 mai – ora 18.00 Locul de desfăşurare: Terroirs – Boutique du Vin (Str. Postăvarului, nr. 2) Participă: Ioana…
Poezii ©Daniela Voicu, Constanţa
să nu vă temeți de poeți nu mușcă… poemele lor sunt carnivore- vă vor mânca sufletul până la os ©danielavoicu2017 eu prin trupul timpului îndrăgistit de eternitate îmbrățișez…
CRUCEA DIN DERVENT- MIOARA OPRIȘAN
Cântă cocoşii , cântă zorii-n baltă , Din valuri soarele apare… Şi Schythia şi Dobrogea tresaltă În ochiul Dunării fugare… Tărâmul dintre ape regăseşte Mireasma salciei în…
Valentin Tomuleț: O lucrare despre destinul Basarabiei
În peisajul istoriografic basarabean, poeta, prozatoarea şi publicista Galina Martea ocupă un loc deosebit. Lucrările ce-i aparţin sunt recunoscute la nivel internaţional, autoarea impunându-se pe parcursul anilor…
EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (4)
De multe ori, în timpul detenției sale Sandu revăzuse în mintea sa pas cu pas tot filmul acelei zile. Uneori își derula amintirea acelei zile în mintea sa…
Magdalena Brătescu-Impresii de lectură: „Exerciții de goarnă pentru mâna stângă” de Mihai Batog-Bujeniță
Prozele scurte ale talentatului scriitor Mihai Batog-Bujeniță se citesc pe nerăsuflate. Nu poți lăsa cartea din mână și privești cu regret numărul de pagini care se împuținează spre…
Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (IX): „Cel mai fidel «fan» al Teatrului «George Ciprian» este Consiliul Județean Buzău!”
Ion Aldeniu: Dintre scriitorii pe care îi cunoașteți, care dintre ei credeți că ar avea predispoziție nativă pentru teatru, sau care dintre aceștia ar fi putut la…
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – APRILIE 2017
Armonii Culturale, editura care împlinește vise, de 6 ani, din 15 iunie 2011, adaugă în portofoliul editorial, cu fiecare carte publicată, nume valoroase ale literaturii române contemporane de…
Cornelia Păun Heinzel : “Ambiţiile Cristinei” din ciclul “Vivant professores !”
Cornelia Păun Heinzel : “Ambiţiile Cristinei” din ciclul “Vivant professores !” – Partea a doua Cristina gândi deprimată: „Nu se poate, să nu mai fiu eu, directoarea Colegiului….
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Nichifor Crainic – Teologul misionar printre intelectuali, Apologetul ori Propovăduitorul Culturii autentice printre Teologi şi Mărturisitorul Duhului Evanghelic şi a Spiritualităţii adevărate printre diferitele vremuri, locuri şi personalităţi…
Personalităţi ca romancierul, esteticianul şi istoricul literar Mihail Diaconescu, sociologii Ilie Bădescu şi Dan Dungaciu, istoricii literari Ion Rotaru şi Ion Dodu Bălan, istoricul literar şi teologul Dan…
Urfet ŞACHIR – CARTEA DE BUZUNAR: FILIZ – INIMĂ FRȂNTĂ
Primăvara e aurora anului. Dacă dragostea există, atunci ea se află într-o privire, în natură, când primăvara face păsările să cânte şi iarba să răsară, când ne face…
George PETROVAI: Triada comportamentală conduită-conștiință-caracter
Triada comportamentală conduită-conștiință-caracter În urmă cu peste 2000…
FLORIN T. ROMAN – 2 ochi, 11 lacrimi şi-un zâmbet
Motto: „Şi a lăcrimat Iisus” (Ioan 11, 35) Un ochi – spre-a admira tot ce a creat Dumnezeu, Un ochi – pentru a privi…
Institutul Cultural Român – New York: ROMÂNIA LA EXPOZIŢIA UNIVERSALĂ – NEW YORK – 1939-1940
Institutul Cultural Român din New York (ICRNY) are plăcerea de a prezenta: „Comori de artă din Pavilionul României la Expoziţia Universală New York 1939-1940″ – Conferinţe de ADRIAN BUGA, istoric & critic…
In Memoriam: Părintele Paroh, Profesor şi Protopop Teodor Cios – Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul împlinirii unui an de la momentul marii sale treceri…
Iată că în urmă cu un an, după o lungă şi grea suferinţă a trecut la cele veşnice în ziua de duminică – 03 aprilie 2016, la vârsta…
VAVILA POPOVICI: VIOLENȚA – anestezicul înțelepciunii
„Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul.” – Sofocle Despre violență se spune că este replica omului incult. Unii spun că este o răutate genetică…
ANGELA BURTEA: AMINTIRI NEPIERITOARE
Dacă n-ai murit iarna și se-ntâmplă să fie primăvara, mai mori o dată de necaz. Păi, cum să lași tu atâta floare, atâta mireasmă și culoare, fără să…
Galina Martea: Constelații Diamantine – aprilie 2017, ediție dedicată sfintelor sărbători creștine și nu numai…
Întru cinstirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, revista Constelații Diamantine (revistă de cultură universală editată sub egida Ligii Scriitorilor Români) din luna aprilie al anului curent își…
Urfet ŞACHIR – Aş vrea să scriu… Poezie bilingvă (turcă – română)
Aş vrea să scriu … Aş vrea să scriu cu pana viitorului, Ȋnmuiată în mare, croită după cer; Un Pegas, ce-aşteaptă pe culmea norului, Ȋmi picură lumină,…
Comment faire soulager un cœur ?/Cum poţi alina o inimã?
Comment faire soulager un cœur ? Comment faire soulager un cœur ? Comment lui redonner le bonheur? Demande sa mère en regardant L’enfant qui avait mal autant… Et…
Galina Martea: Omul – ca fondator al frumosului
Prin procesele evolutive ale dezvoltării ființa umană a realizat acele schimbări care, în rezultat, au modificat comportamentul și relaţiile sociale dintre oameni, modalitatea de gândire exprimată prin…
PE CALEA CĂTRE EMAUS- MIOARA OPRIȘAN
S-a așternut un văl greu Peste tot Ierusalimul… S-a oprit soarele-n loc Când pe cruce-a fost să vadă Patima, groaza și chinul. Abătuțí erau pe calea Spre…
MIHAI CABA: SFÂNTA NOAPTE!
Sfânta Noapte Un crez în noi mereu străluce Aşa cum ni l-au dat străbunii: Iisus, cel răstignit pe cruce A ispăşit păcatul lumii! …

















































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale