DAN NICOLAU: 7 PĂCATE – O vedere altfel! Sau o altfel de vedere!
1.- Mândria Se mai cheamă şi “fudulie”. Ca un fel de, mă scuzaţi …boaşe! Mândria noastră, fudulia noastră, are varii expresii. De la individ la individ! Exprimăm…
Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XVIII(2018), nr. 372(16 –30 Aprilie)
Dragii mei enoriași! Hristos a înviat! Biserica și Marea Unire(I). Biserica Ortodoxă Română este cea mai veche instituţie organizată, cu continuitate neîntreruptă, a poporului român. Doar instituţia familiei…
TUDOSIA LAZĂR : PROMISIUNE ÎMPLINITĂ!
Întâmplarea a făcut ca un prieten de breaslă să-mi dăruiască mai multe cărți scrise de o autoare de etnie macedoneană, doamna Constantina Dumitrescu, redactor șef al revistei „Macedoneanul”….
Galina Martea: Necesitatea Unirii – Reunirii
Ce poate fi mai dureros pentru o națiune atunci când teritoriul ei este divizat în mai multe bucăți? O astfel de sutuație se regăsește în cazul Basarabiei,…
Vrednicul Domnitor Mircea cel Bătrân sau cel Mare şi Mănăstirea Cozia – Ctitoria Măriei Sale precum şi raporturile Sale cu Biserica – 600 de ani de la înveşnicirea sa în Împărăţia Lui Dumnezeu (1386 – 1418)…
Vrednicul Domnitor Mircea cel Bătrân sau cel Mare şi Mănăstirea Cozia – Ctitoria Măriei Sale precum şi raporturile Sale cu Biserica – 600 de ani de la înveşnicirea…
ȘTEFAN LUCIAN MUREȘANU : TOT AMÂNDOI, IUBITO
Eu cuget, simți când cuget Iubito, sunt eu ce ești Și ce ești tu sunt eu, Sunt îngerii ce-n Ceruri Rotesc coroana noastră Iubirea ce sporește în taina…
George PETROVAI: Când hoți ajung la guvernare, abuzurile-s necesare!
Când hoți ajung la guvernare, abuzurile-s necesare! În cei 28 de ani de postdecembrism sau (în esență) de aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, românii rămași acasă…
La ceas aniversar: Revista “Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor, ajunsă la douăzeci şi cinci de ani de prolifică, neîntreruptă şi rodnică activitate, care urmează să ajungă, în curând, (şi) la frumosul, rotundul şi binecuvântatul număr 200…
Preacucernice Părinte Protopop Marian Popa, Preacucernice Părinte Director şi Redactor Şef Ioan Morgovan, Ţin să mărturisesc faptul că întotdeauna, când am prilejul să citesc ori să răsfoiesc o…
PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU (partea a VIII-a) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Trăiesc fericirea de a fi înţeles sensul înalt al Vieţii- cărarea luminoasă ce urcă spre cer.” (Valeriu Gafencu) „Când omul mare e şi…
George PETROVAI: Aleșii noștri plini de-averi, la caracter și minte sunt mizeri!
Aleșii noștri plini de-averi, la caracter și minte sunt mizeri! Filosofia sau gândirea ordonat-întrebătoare și politica sunt activități atât de umane, încât este exclus ca un om…
VAVILA POPOVICI: DORINȚA DE STABILITATE
„Liniștiți-vă și cunoașteți, pentru că liniștirea adună mintea.” – Petru Damaschin Voința de a trăi este principiul fundamental al existenței noastre, al existenței universului. „Voința de a trăi…
CONSTANTIN OANCĂ: VIAȚA, CA ȘI LUMINA, DOAR SE ÎNTRERUPE (NECROLOG DIONISIE DUMA, TECUCI)
Oare maestrul a murit? Ca să pot răspunde la această întrebare trebuie să știu mai întâi dacă eu sunt cu adevărat viu, că…
DUMITRU ICHIM: PSALMI
PSALMUL DARULUI DE NUNTĂ ”Poți să mă iei cum sunt și să-mi uiți restul?” Mi-a zis cuțitu-nfipt până-n prăsele. Același tâlc Ți-ascunde palimpsestul: De n-ar fi noaptea cine-ar…
Marin Ifrim: Nu ai voie să fii prost de unul singur, trebuie să fii prost la grămadă !
Nu ai voie să fii prost de unul singur, trebuie să fii prost la grămadă ! (Pamflet) Mi se reproșează multe lucruri mărunte și capitale, ca și…
Eugen Oniscu: IISUS CA RĂSCUMPĂRĂTOR
Una dintre cărțile Bibliei ce ne oferă o istorie de luptă cu dificultățile vieții este cartea lui Rut. De asemenea, această carte ne învață că orice tragedie ne-ar…
Doctrina comunismului-partea a III-a de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
”Și neamul se zbate în lanțuri și geme Și plânge în doine și urlă-n blesteme…” ( Ionel Zeană- De…
Mihaela Roxana Boboc sau poezia la ea acasă! …de Marin Ifrim
E foarte ușor să dai verdicte critice, mai ales când citești cărți obișnuite. Sunt în fața unei dileme spirituale de zile mari. Am citit volumul de versuri ”Silabe…
Lia RUSE: 13 mai
13 MAI Munte cețos… Clipa mov, umbre, desenând ! Noi pe munte, în sat crepuscul argintiu, Motorul sforăia și am ajuns târziu, Sala alb-roz, pași grăbiti, bolta…
Vasilica GRIGORAȘ: Haiku
de Bobotează – fierbinte printre sloiuri Crucea Domnului Gerul Bobotezei îşi găseşte contraponderea în crucea fierbinte care simbolizează fervoarea celor ce îndeplinesc ritualul căutării ei în apa îngheţată….
LĂZAR LĂDARIU: SUNTEM „TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ FIINȚĂ, ROMÂNEASCĂ”!
„Acolo unde-s nalți stejari, / Și cât stejarii nalți îmi cresc / Flăcăi cu piepturile tari, / Ce moartea-n față o privesc; // Acolo, unde-s stânci și munți,…
Mugurel PUȘCAȘ: Gerul Bobotezei
GERUL BOBOTEZEI Demult, pe plaiuri cu zăpezi celeste, Stăteau bătrânii vremii la taifas, La vetre-ncinse-n clipe de răgaz, Cu adumbriri de veri în bărbi şi plete. …
Nina TĂRCHILĂ: Vreau un ţărm
Vreau un ţărm vreau un ţărm pentru fântânile mele de dor, un ţărm dezlipit de tăceri şi uitare peste care cu tălpile goale să calc printre gânduri…
DIN DOR DE NEAM ȘI DE EROI
Am citit undeva o încercare de definire a „poetului”, potrivit căreia „el adună din respect pentru sufletului semenului, lacrimile neplânse” și „ascultă din respect pentru creație susurul, foșnetul,…
Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Eseu – România în şi din noi…
Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Eseu – România în şi din noi… În acest an special – centenar 2018 aş dori să înţeleg, mai…
VIRGINIA BOGDAN: Inflamaţii….paralele!
Citii ( deh, „n-am avut ce face”!) două recente articole pe un site pe care-l frecventez şi promovez. În primul, dădui peste „manipularea, căreia i-a căzut iar pradă”(…
Emilia ȚUȚUIANU: Poesis
Revenire Cuprind în braţe căldura verii şi-n suflet vreau s-o strâng pentru tine, când vei veni.. Singurătatea, vicleană vietate, sfidându-mă duşmănos, mă privea… Mă ghemuiesc în mine,…
Alexandru NEMOIANU: Avertismentul titanilor
Titanii erau, în mitologia greacă, semizei, făpturi gigantice și extrem de puternice. Despre ei ne vorbește Hesiod în “Teogonia”. Este interesant de menționat că sursa de inspirație a…
Degetul din Biserică …de Marin Ifrim
Primesc foarte multe apeluri telefonice. Unele sunt de-a dreptul scopoase. Au scop. Nu găsesc alt cuvânt. Primesc și mesaje e-mail(ate). Sunt o ființă discretă cu un scris…
Anna-Nora ROTARU: Poesis
UN ROMAN CA ORICARE… Serile, când gândul mă prinde la fereastră Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri, Mă strecor tiptil, prin vâltoarea vremii-albastră, Ușor plutind…
Cu şi despre Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu de la Biserica “Sfântul Silvestru” din Bucureşti – Crâmpeie de viaţă şi istorie, povestite pe viu – articol omagial, festiv şi aniversar – cu prilejul împlinirii a 94 ani de viaţă pământească şi creştinească, binecuvântată şi pilduitoare…
Cu şi despre Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu de la Biserica “Sfântul Silvestru” din Bucureşti – Crâmpeie de viaţă şi istorie, povestite pe viu – articol omagial, festiv şi…
Marin Ifrim: Pierd aniversări, câștig prieteni
Pentru unii, sunt un tip ciudat. Pentru alții, sunt incomod pur și simplu. Pentru majoritatea, sunt un anonim. Îmi place anonimatul chiar dacă scriu și public ceea ce…
CONGRESUL INTERNAȚIONAL AL CULTURII ROMÂNE, 14-16 iunie 2018, Timișoara
ACADEMIA ROMÂNĂ, FILIALA TIMIŞOARA INSTITUTUL DE STUDII BANATICE „TITU MAIORESCU” în colaborare cu CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ SOCIETATEA ENCICLOPEDICĂ A BANATULUI BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „LUCIAN BLAGA” DIN ALBA-IULIA UNIVERSITATEA „1…
Viorel Birtu-Pîrăianu: Cuvinte (poeme)
CUVINTE mâinile au albit între pietrele timpului risipind cuvintele pe o scară nu urcă, doar coboară perpendicular pe umbra sufletului tăcut pășesc peste maluri jos, aprige valuri…
Marin Ifrim: De Ziua Înălțării Domnului, Ziua Eroilor și Ziua ultimă a lui Cristian Țopescu…
De Ziua Înălțării Domnului, Ziua Eroilor și Ziua ultimă a lui Cristian Țopescu… (Pamflet) Dimineață am oferit niște cărți, câteva exemplare, dedicate doctorului Valeriu Bistriceanu, și vreo…
Lavinia BUD: Lumina din ochi (versuri)
AM ADUNAT Am adunat zăpezi peste iubire, De cald să-i țină în nopțile cu ger, Acoperind tristeți și doruri din privire, Să nu umbresc lumina stelelor…
MIHAI CABA: Gheorghe Asachi, un iluminist al timpului său
Aplecaţi cu interes, cercetare şi luare aminte asupra “iluministului şi enciclopedicului” cărturar moldovean, Gheorghe Asachi, numeroşii săi exegeţi, mai vechi şi mai noi, conchid “la unison” că: “nu…
Din seria „Pro Memoria” Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei (1932 – 2013) Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul împlinirii a cinci ani de la marea sa trecere…
Din seria „Pro Memoria” Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei (1932 – 2013) Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul împlinirii a cinci ani de la…
Martha Eșanu: ALBUM-DICŢIONAR, autentic OBELISC înălţat de ION N. OPREA în memoria unor personalităţi din istoria şi cultura română
La început de aprilie a apărut în Colecţia OPERA OMNIA a Editurii TIPO-MOLDOVA din Iaşi un nou ALBUM-DICŢIONAR, autentic OBELISC, înălţat de cărturarul ieşean ION N. OPREA în…
Camelia CRISTEA: Poesis
Om drag Om drag întoarcem altă filă În alb şi faguri de lumină, Pe treapta scărilor de ceară Urcăm voioşi ca prima oară. Risipa s-o oprim…
Anişoara-Violeta Cîra: „Spre nicăieri” – cartea confruntării cu adevărul
„… Ce să mai sper În lunga zi polară? Sau e noapte?… Ori moarte…” Aceasta este lumea din „Spre nicăieri”. O lume grotescă, cufundată în mocirlă, derutantă, cu…
George PETROVAI: Prin legile voit sucite, lichelele sunt corcolite…
Prin legile voit sucite, lichelele sunt corcolite… Într-o democrație originală, precum cea fătată de postdecembrismul iliesciano-pesedist, orice este cu putință: să fii…
CLAUDIA IULIANA CIOFU: POEZII
Scrisoare la miezul nopţii Într-un fel de motto al acestei poezii privesc înmărmurită cum glasul lui, ca un petrol violet Îmi curge pe haine cade pe un…
Vasilica GRIGORAȘ: Noaptea dintre ani (radif)
Noaptea dintre ani În noaptea albă dintre ani, „sub vâsc, sărut”. Totul e clocot de vulcani, „foarte plăcut”. Când ne pregătim de start Cei doi ani se…
ROXANA TURCU: POEZIE (I)
Tăcut ********************* Aș vrea să fiu pasăre cu aripile grele ca nisipul. Aș vrea să fiu cu ochii stinși ca pământul. Aș vrea să fiu dorință și să…
Părintele Ic. Stavr. Gheorghe Nemeş la ceas aniversar – şaptezeci şi cinci de ani de viaţa pământească, admirabilă, vrednică, elegantă, frumoasă, bogată şi binecuvântată…
De unde sunteţi, de loc, Domnule Gomboş? M-au întrebat, în diverse împrejurări, diferiţi interlocutori… Din Oradea! Le-am răspuns. A, da, acolo aveţi un preot vrednic şi foarte cunoscut!…
VAVILA POPOVICI: Obrăznicia proletară
„Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”. – Norman Mailer Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați…
Alexandru NEMOIANU: Din nou despre ,,statul paralel”
Este o realitate a tuturor statelor din lume că în interiorul lor se alcătuiesc structuri de putere “paralele”. Sunt acele structuri care sunt alcătuite din funcționarii anchilozați, din…
Punct(e) de vedere în gol …de Marin Ifrim
Punct(e) de vedere în gol Punct. Și punct. Punct și virgulă. Virgulă. Vorbește litera din vârful limbii Lui Gigă Ene. Punct. Pian acordat cosmic. Stenic. Punct. Aici…
Eugen Oniscu: TIMPURI APUSE
Pe când eram copil și mergeam în vacanțe la bunicii mei simțeam o adevărată bucurie. Casa lor se afla întru-un sat numit Poșta din județul Tulcea ce era…
Galina Martea: Doina Drăguţ şi universul ei literar
Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a…












































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale