TUMULT EXISTENȚIAL
Când din trecut în minte îmi revin prea multe amintiri ce mă apasă, mă simt pierdut pe un tărâm străin de unde-aș vrea să mă întorc acasă. Și…
MIHAI CABA: Cu Calistrat Hogaş „pe drumuri de munte”
Râsul şi veselia sunt piperul şi sarea vieţii şi, în acelaşi timp, singurele lucruri omeneşti. Calistrat Hogaş Drumeţul împătimit de călătoriile sale pedestre, însoţit de Pisicuţa, iapa…
SIBIANA MIRELA ANTOCHE: NAȘTERE
se aud zorii cum mușcă orizontul ca dintr-un măr rumenit în cuptorul încins ascuțind sulițele soarelui de cremenea văzduhului pe cerul unei noi dimineți s-a ridicat uriașul din…
MIOARA OPRIȘAN: Pelerin spre Înviere
Pe Calea către Tine Pășesc cu evi în spate, Căci toate sunt în mine Și unu sunt în toate… M-am războit cu umbra Și-am semănat neantul Cu bocete,…
Exodul Poeților (baladă)
EXODUL POEȚILOR (baladă) Scriitorii nu mor, ci se afundă-n somn pe un tărâm de dor, la Zeu și Mare Domn. Mai cade câte-o stea, iar alta răsare, ducând…
Poeții în Regatul Morții (sonet)
POEȚII ÎN REGATUL MORȚII (sonet omagial) Se frânge viața-n fragile destine Și după moarte nu e dimineață, Doar veșnicia înghețând speranță, Pe sculptori de vers ostatici îi ține….
”Sacrul în artă” – expoziție regională dedicată Sărbătorilor Pascale
În Săptămâna Luminată, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu, a avut loc în după-amiaza zilei de 12 aprilie a.c. vernisajul unei expoziții inedite de arte vizuale…
Aurel V. Zgheran: Părintele Constantin Birdeanu. Viaţă, cu un nod pe undeva
Suntem un tot cu natura, parte din ea, iar ea e în noi și ne înconjoară. Cu toții suntem copiii acestei lumi mărginite între pământ și cer. Fiecare…
GHEORGHE A. STROIA: ADUCĂ IZBĂVIREA
ADUCĂ IZBĂVIREA Ce jertfă sfântă se aprinde, pământul tot ea o cuprinde, în noaptea-n care visul vieții stă mărturie-n zorii dimineții. Iisuse blând, Păstorul sfânt, ce…
Eugen Oniscu: ULTIMUL ACT DE IUBIRE
Întreaga viață a lui Iisus de la ieslea Betleemului și până la Golgota a fost oferită în slujba oamenilor. Iisus i-a iubit pe oameni și a trăit printre…
MIOARA OPRIȘAN: PE DRUMUL SPRE GOLGOTA
Poem premiat la Concursul Antologiei Creștine De Paști,din aprilie 2023, desfășurat sub egida editurii Cervantes, București. Mulțumesc distinsului juriu pe această cale! Pictura aparține distinsului scriitor, editor și…
RUGĂ ÎN VINEREA MARE / Rondeluri Pascale
RUGĂ ÎN VINEREA MARE (rondel ritualic) Sa-L plângem în Vinerea Mare Pe Mântuitorul Hristos Și să-I aprindem lumânare Prin ritual religios! Ca să-i comemorăm trădare De cel cu…
POMPILIU CREȚU: ÎNVIERE LA VORONEȚ
ÎNVIERE LA VORONEȚ Albastru cer coboară pe abside și zid de Voroneț uzat de vreme, corul de sfinți și îngeri o să cheme bătăi de toacă în ecouri…
Ovidiu Felipov: Expoziție de gravură ”Entracte”
În după amiaza zilei de 11 aprilie a.c., la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a avut loc vernisajul expoziției de gravură ”Entracte” semnată de artistul plastic Ovidiu…
INTROSPECȚIE
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas, simt clipele prin amintiri cum zboară din câte-au fost, din câte-au mai rămas duc mai departe-a timpului povară….
Constantin MOȘINCAT: VIAȚA CA UN RĂZBOI, VIAȚA MEA CA O POVESTE – VICTORIA IUGA
Nu bine terminasem de răsfoit și semnalat asistenței câteva teme pe care le-am tratat în premieră în istoriografia militară românească, între care am pomenit de puterea militară între…
CONSTANTIN STANCU, CU LEVIATANUL PE UMERI
CONSTANTIN STANCU CU LEVIATANUL PE UMERI (Poeme uitate – nu abandonate, de Eugen Dorcescu) Cartea Leviatanul. Poeme uitate, lansată de scriitorul Eugen Dorcescu spre cititor, apărută la Editura…
Ionuț ȚENE: Legenda „zburătoarei”, planorul inventat de haiducul Grigore Pintea Viteazul din Măgoaja
Despre haiducul Pintea Viteazul, care a intrat în folclorul Maramureșului, românii știu mai multe din filmul cu Florin Piersic decât din realitatea istorică. Cu toții am urmărit înainte…
Aurel V. Zgheran: Eseu pentru Crina Matei
E primăvara bucuriilor, înfloririlor și sărbătorilor frumoase. Cum oare le putem asocia mai frumos, dacă nu cu o artistă frumoasă, căreia Dumnezeu i-a dat atâta superbitate încât eu…
Dumitru ICHIM: PSALMI ȘI SCRISORI DE PAȘTI
PSALM LA ŢĂRMUL GALILEIC Atât de mâine-mi seamăn cu-a Dragostei cascadă, Că hamul ham rămâne, mușcând până la oase. Simun îmbrățișării și dunelor livadă, Plâns inimii ce…
Adrian SIMEANU: Muzica zilelor noastre – Trecu și martie vecin…
Muzica zilelor noastre Trecu și martie vecin… Așa că iată-ne la nou bilanț lunar. Început, joia, firește, cu polonezu` simpatic Jan Milosz Zarzycki, la pult. Binevenit,…
Expoziție omagială ”Amza Pellea – 33 de ipostaze artistice” – la Târgu-Jiu
Cu prilejul împlinirii a 92 de ani de la nașterea renumitului și îndrăgitului actor Amza Pellea (n. 7 apr. 1931 – d. 12 dec. 1983), creatorul și interpretul…
RENAȘTERE – Antologie de poezie (coautor Maria Filipoiu)
„RENAȘTERE-Antologie de poezie românească” (2016) Coautor Maria Filipoiu * Primăvara este anotimpul renașterii vietii, iubirii, speranțelor și viselor – Maria Filipoiu *„Fără a cunoaște puterea cuvintelor, este imposibil…
Aurel V. Zgheran: Flori, stele și iubiri
Florile de vie sunt stele ale pământului! Stelele din pahar sunt flori ale sufletului! Vă iubesc dragile mele stea și floare ale cerului și pământului meu…! La mulți…
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: FLORILE întru mireasma lirică a Marilor Poeți
„Pe Domnul primăverii îl aștepta pământul, Iisus venea cu iarba. Și sălciile în vad Din bumbi de muguri proaspeți își descheiau veșmântul Și-n cale…
Tradiții și ritualuri de Florii
TRADIȚII ȘI RITUALURI DE FLORII După datină străbună vine sacră rânduială, cu-a Floriilor cunună la Sărbătoare Pascală. Iisus a fost întâmpinat în Templul din Ierusalim, asemeni unui Împărat,…
Sâmbăta lui Lazăr – învierea după patru zile
SÂMBĂTA LUI LAZĂR – ÎNVIEREA DUPĂ PATRU ZILE Această minune a Mântuitorului a este consemnată de Biserica Ortodoxă cu o săptămână înainte de Învierea Sa, după răstignirea din…
Theodora Popescu. Reverențe pentru ctitorii istoriei culturale a patriei
În urmă cu nu mai mult de cinci ani, să zicem, numele Theodora Popescu (foto) este greu de crezut că nu ar fi fost cunoscut de marea majoritate…
MONICA M. CONDAN, ÎNȚELEPCIUNE CONDENSATĂ
MONICA M. CONDAN ÎNȚELEPCIUNE CONDENSATĂ Se ştie că cel mai preţios dar, pe care-l putem oferi cuiva, este timpul. Astfel, întâlnirile, online sau in praesentia, cu scriitorii Eugen…
MILENARIUM II – dicționarul scriitorilor din mileniul III / Maria Filipoiu
MILELARIUM II – dicționarul scriitorilor din mileniul III (Coautor – Maria Filipoiu) Pornit-am către rază de lumină, un gânditor pe-al vieții mele drum. Înaripată de clipa divină, mi-am…
GÂNDUL
O, cum se duce gândul pe căile astrale şi în infimul clipei, ajuns la infinit, destramă karma sorții, din mitice pocale, pe brâul neuitării, la margini de zenit….
EUGEN DORCESCU, CURRICULUM VITAE
EUGEN DORCESCU CURRICULUM VITAE (5 aprilie 2023) Poet, prozator, eseist, lingvist, traducător din limbile franceză şi spaniolă, editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi cetăţean de onoare…
MIOARA OPRIȘAN: În casa de la Vovidenie
Către schitul cel pitit după colină, În Munții Neamțului, poteca șerpuiește Trezind ecouri în stejari din rădăcină… Treaptă cu treaptă urci mai către cer și taină… Pictează aur…
Anish CHAUDHARY (NEPAL): GAZEL (ROMÂNĂ, ENGLEZĂ, NEPALEZĂ)
Anish CHAUDHARY GAZEL (ROMÂNĂ) M-am săturat ca bătrânețea să aducă atâta durere M-am săturat să bântui prin temple pentru a-L găsi pe Dumnezeu Indiferent dacă această…
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: In memoriam ADRIAN PĂUNESCU
Cu câțiva ani în urmă s-a stins un mare om și un mare poet al nației. El a reușit să marcheze prin personalitatea și creația sa o întreagă…
PE CRENEL
Nori negri se adună peste cer, se lasă grei pe ziduri la cetate, din salba gândurilor mele pier speranțele din amintiri trădate. Dar caut încă visul dispărut prin…
Alina Tudor. Doctorița cu nume predestinat
Aşez de atâtea ori gândurile mele în cuvinte scrise, pentru că nu le pot opri. Ele se adună şi se cer izbucnite imediat în libertate, până nu se…
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Pr. Dr. Gheorghe Paschia
Părintele Gheorghe Paschia(1905-1990) nu mai este printre noi decât prin scrisul şi gândurile sale, prin amintirea ce a lăsat-o în sufletul celor ce l-au cunoscut. S-a născut la 24…
George PETROVAI: Circularitatea marilor romane rebreniene
Circularitatea marilor romane rebreniene Se știe foarte bine, de către critici și istorici ai culturii în primul rând, că orice mare artist (scriitor, pictor, sculptor, muzician, arhitect)…
SĂ MĂ-NTORC ‘NAPOI… autor Anna-Nora Rotaru- Papadimitriou
SĂ MĂ-NTORC ‘NAPOI… #AnnaNoraRotaru – autor Prin viață, un peregrin sunt, prin mii și mii de trecători… Îmi târâi trupul ostenit pe cărări pustii, cu visurile tocite……
Stela Enache, artistă fidelă și iubitoare a valorilor monarhiei și regalității noastre
Să-mi dai un strop de vin și îmi vei fi muză. Să-mi dai ochii tăi și îmi vei fi cer. Să îmi dai gura ta și îmi vei…
MARIANA PÂȘLEA, SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: O CERTITUDINE A CRITICII TINERE
MARIANA PÂȘLEA SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: O CERTITUDINE A CRITICII TINERE Cu volumul de debut, intitulat „EUGEN DORCESCU – Un ecrivain pas comme les autres”, Silvia-Gabriela Almăjan a atras atenția…
Adrian SIMEANU: Eveniment cultural – Când vorbește un actor…
Eveniment cultural Când vorbește un actor… …audiența n-are decât să-l asculte. Cu atenție și interes autentic. Fincă Șerban Pavlu, în cazu` de față, are ce spune….
Nicholas DIMA: LIMBA ENGLEZĂ – LEGĂTURI CU FRANCEZA ȘI LATINA
Limba Engleză. Legaturi cu Franceza și Latina: Vocabular, Rădăcini, Curiozități English links to French and Latin: Vocabulary, Roots, Curiosities SUMMARY: Each person who learns English during their…
Aurel V. Zgheran: Floriile iubirii (eseu pentru Marina Florea)
Ochii ei sunt de cer acoperit de soare, sufletul ei este de soare acoperit de păsări, glasul ei este de iubire acoperită de Dumnezeu…! Cântă dulce ca un…
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: „CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL!” în slova Marilor Poeți dacoromâni (partea a II-a)
„Zadarnic strigă după ajutor Din mii de frunze tinere pădurea. -Atunci abia se va opri securea, când se va frânge coada de…
DEȘERTUL
Nisipuri aspre-n mine se revarsă, privesc în zări și neclintit rămân, iar răsuflarea-mi, de căldură arsă, abia se mai strecoară prin plămân. Și mă întreb: ce oare…
George PETROVAI: Aroganța și prostia terfelesc azi România
Aroganța și prostia terfelesc azi România Încep cu precizarea că acest „azi” din titlul articolului, dacă nu este luat cu sensul „în peste trei decenii de postdecembrism”,…
Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXIII(2023), nr. 490(16 –31 Martie)
Dragii mei enoriași! HRISTOS A ÎNVIAT! Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au…
IOAN MICLĂU GEPIANU: OFRANDE PASCALE
IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII ”…La ”plinirea vremii”, Dumnezeu-Tatăl, L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu, Domnul Iisus Hristos. El era a doua persoană a…














































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale