Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

NOAPTE DE VEGHE

  • Array

Pe pernă-mi stă capul, dar somnul nu vine, S-o fi rătăcit printr-o mare genune De n-a reușit ca la ora culcării Pleoape să-nchidă să dau totul uitării. Și…

VIZITĂ NOCTURNĂ

  • Array

n noaptea asta ți-am simțit prezența Și chipul insistent ți l-am privit, De teamă sufletu-mi era strivit Că vei pleca și-mi vei lăsa absența. Din ochii tăi porneau…

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI

  • Array

A fost, Fecioară, să te naști Când pământenii tăi părinți, Trecuți de-o vârstă, nu sperau, Ci doar trăiau în rugăminți. Și se rugau la Domnul Sfânt Un prunc…

REFLECȚIILE DIMINEȚII

  • Array

Printre gene se strecoară, Pe sub pleoapele închise, Firul de lumin-al zilei, După ale nopții vise. Gândurile-ncep, febrile, Către ținte-n patru zări, Planurile să le țeasă Pentru multe…

NEMULȚUMIRE LITERARĂ

  • Array

De o vreme, PREDICATUL Se plânge la SUBIECT, Că până și diplomatul, Pentru ei, este nedrept Când c-o virgulă-i desparte, Ceea ce doar VOCATIVUL Are, cum scrie în…

PE ALTARUL CULTURII ȘI NEATÂRNĂRII

  • Array

De-a lungul miilor de ani, ce pe Carpați lăsară urme, Au fost trimiși de Dumnezeu viteji ca pe cei mulți să-ndrume Și vitejia le era în forța brațului…

LA POARTA NOII ZILE

  • Array

La poarta noii zile bat cu temeri și sfială, După o noapte de coșmar și vise de-ndoială. La orizont îmi face semn, cu razele-i aprinse, Un soare blând,…

RINGUL DIN VIE

  • Array

Când gura sapei mușcă tina, Ce-n bolovani s-a întărit, Toți mușchii ți se încordează… E soarele la Răsărit, Că dacă-n valuri se revarsă Căldura astrului din cer Peste…

FRATELE COPILULUI DINTÂI (MARATONUL VIEȚII)

  • Array

Într-o familie, copiii apar din dragoste, de obicei, și cea care-i dorește este mama, că noua luni îi poartă-n pântecele ei. Pe fratele copilului dintâi, poeta l-a moșit…

COPILUL CEL DINTÂI (VIAȚA, O NECUNOSCUTĂ LA PUTEREA PLUS INFINIT)

  • Array

Cum mama-și poartă pruncu-n pântec, Pe cel dintâi, că l-a dorit, Așa și fosta profesoară, Un prim volum și-a încropit De când era copilă, versuri Scria, lejer, la…

DIN VALUL MĂRII, NESTEMATE CULEGE POETUL

  • Array

Din al mării val, culege cuvânt, Pe țărm, poetul cu marea-i menire, Divinul i-a dat-o, punând stăpânire Pe sufletu-i blând cât e pe pământ. În zori, astru-și vestește…

RUGĂ PENTRU NORI ACVATICI

  • Array

Mai rotește, Doamne, norii, până se revarsă zorii, pe deasupra viilor, pomilor și holdelor… Fie apa Ta cea vie un prilej de bucurie, lasă cofa să mai curgă,…

INCERTITUDINI

  • Array

Ajunserăm în vremuri tulburi Când nici în tine nu mai crezi Căci ți se spune la tot pasul: Nimic nu crede din ce vezi. Doar Soarele, de el…

SPIRITUL VOIEVODULUI

  • Array

Lăcaș de cult, Ștefane, pe câmp moldav ales, Când te-ntorceai din luptă biruitor și demn, Cu multă dăruie îi ridicai Divinității și-i dăruiai odoare Și bunii tăi creștini,…

INIMA ROMÂNIEI

  • Array

Oriunde-aș fi, oriund ‘ m-aș duce cu firea-mi și cu gândul, Mă-ntorc cu-atâta dor în piept și-aștept să-mi vină rândul Ca-n bunătatea Lui Divinul un semn să îmi…

ALT MORMÂNT AL FAMILIEI CÂRLOVA

  • Array

autor Eduard SARBESCU   În cimitirul bisericii Ciobănoaia (Buzău) se află mormântul familiei Cârlova. O ramură a renumitei familii, prin Constantin – fratele vitreg al poetul Vasile Cârlova,…

CERUL NE IUBEȘTE

  • Array

Deasupra, Domnul a creat, Din infinita lui iubire, O mantie să ne ferească De-a Universului orbire. În straturi mantia se-ntinde, Lăsând la Răsărit lumina Din vatra astrului să…

RĂSTIGNIT PE CRUCEA ADEVĂRULUI

  • Array

(In memoriam ION CARAION) În Subcarpații de Curbură, C-un veac în urmă se năștea Copilul cu o soartă dură, Pe malul râului creștea. Era plăpând, firav din fire,…

GLOSSĂ

  • Array

Din iubire, Domnul iartă, A iertat de la-nceput, Omului i-a dat o soartă, I-a dat Terra cu-mprumut, I-a dat liberul-arbitru, L-a făcut stăpân pe toate, Să mănânce i-a…

ÎNVAȚĂ SĂ FII FERICIT

  • Array

Învață să fii fericit, privind la tot ce te-nconjoară, Căci Dumnezeu ne-a înzestrat cu simțuri ca să ne ajute Să înțelegem rostul vieții, și frumusețea să-i vedem, Cu…

DIVINUL DIN NOI

  • Array

În Casa Domnului când sunt Și rugă către El ridic, Din prosternarea-n care stau, Nimeni mă scoate și nimic. Doar pașii mamei când îi simt, Ușor, venind către…

OAZA SISTEMULUI SOLAR

  • Array

În Universul fără margini Un punct se vede printre stele, Din el, în Cosmosul eteric, Se-nalță gândurile mele. Și punctu-acesta, la o scară A orizontului terestru, Este planeta-nchiriată…

SIMFONIA BUCURIEI

  • Array

Când pruncul simte sânul mamei, fiind în dreptul inimii ei așezat, Când în cristelnița din sfânt lăcaș, cu dragoste, e botezat, În ochii lui apare BUCURIA, sorbind din…

EROI SE NASC, TRĂIESC ȘI MOR…

  • Array

În lumea-n care ne trezim trimiși prin mama noastră, Nu știm pe ce post am venit pe Terra cea albastră, Nu știm ce planuri și-a făcut cu noi…

INIMA ROMÂNIEI

  • Array

Oriunde-aș fi, oriund ‘ m-aș duce cu firea-mi și cu gândul, Mă-ntorc cu-atâta dor în piept și-aștept să-mi vină rândul Ca-n bunătatea Lui Divinul un semn să îmi…

CVASILIBERTATE

  • Array

Când Dumnezeu, prin voia Lui, Pământul l-a creat, Viețuitoare i-a ales, și-așa l-a populat, Iar creaturii Lui finale i-a da puterea să domine, Ca OM, în toate și…

INTERESUL POARTĂ FESUL

  • Array

Această vorbă a fost și este în continuare la mare preț, Căci ce a fost pe vremea țarului Alexandru I al Rusiei Decât un mare interes de-a se…

FIIND BĂIET PĂDURI CUTREIERAM

  • Array

Fiind băiet păduri cutreieram, scria poetu – n versu-i dulce, Dar acum de s-ar întoarce Eminescu dintre astre, Ar găsi pădurea lipsă, ape multe poluate, N-ar mai vrea…

DE POȚI VISA

  • Array

De poți visa cu ochi deschiși, Când alții dorm, mergând pe drum, E semn că sufletul ți-e tânăr, Indiferent ce vârstă ai. De poți visa, privind la stele…

LUMINA OCHILOR MATERNI

  • Array

Lumina ochilor materni, a soarelui doar o întrece, adăpostit la sânul mamei, copilul timpul și-l petrece. Îi simte pulsul în strânsoare, de lângă el n-ar vrea să plece…

TU EȘTI CLIPA CE-A ZBURAT

  • Array

Din iubirea-i pentru astrul ce în viața ei intrase, Cea cu ochi de peruzea și cosițele ca spicul Ce se coace-n plină vară sub a soarelui căldură, Inimii…

PATRIARHUL LITERATURII

  • Array

La începutul toamnei dintr-un sfârșit de secol, Se naște la Cenade un înger luptător, Avea să studieze, pe Domnul să-L slujească, Celor din eparhie să fie de-ajutor. Privindu-i…

GHIMPELE LUI NENEA IANCU

  • Array

Ai plecat din Haimanale, copil fiind, să te școlești, Erai apropiat de vârstă cu cel născut la Ipotești, În viață, drumurile voastre aveau să se intersecteze, El, poetul…

ULTIMUL ROMAN

  • Array

Pentru c-ai fost de neclintit în absolutul adevăr, Chiar dacă l-ai adus la rampă în straie, și nu gol, Asupra-ți, ți-ai atras oprobiul de când erai mai tânăr…

DIN SLAVA TA, MĂRITE DOAMNE!

  • Array

În fiecare dimineață, când ochii mei primesc lumina Din Slava Ta, Mărite Doamne, balsam îmi e precum sulfina, Că înzestrarea Ta divină se pune-atuncea în mișcare, O nouă…

PE URMELE MÂNTUITORULUI

  • Array

Ajunsă-i lumea la răscruce și azi, ca la venirea Ta, Când Te-a trimis Cerescu-Ți Tată s-o scoți din cloaca-n care sta. Dintr-o Fecioară Te-ai născut să speli păcatele-omenirii,…

CEL DE-O FIINȚĂ CU TATĂL ȘI CU FIUL

  • Array

Din Dragostea-I Divină, Dumnezeu a creat lumea, I-a dat Pământul să-i fie locuință temporară, I-a pus luminători să-i lumineze ziua și noaptea, I-a dat putere să-și facă viața…

CE-ȚI DORIM NOI ȚIE, DULCE ROMÂNIE

  • Array

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” Se-ntreba poetul, din multă iubire Ce-i ardea în suflet ca o nebunie Și-l făcea de toate s-aducă vorbire. Țara lui de glorii,…

LUCEAFĂRUL DIN CODRUL VERDE

  • Array

Te-ai născut să fii al codrului prieten, Să treci prin el când doar copil erai, Să simți cum frunzele îți mângâie obrazul Când rostul vieții să-l înțelegi gândeai….

COPACUL ȘI VLĂSTARELE

  • Array

(In memoriam – Șandru Gheorghe -92 de ani și 11 luni, străbunicul nepoților mei de la Vernești) Trei epoci diferite a parcurs copacul Ce răsărise-n casa părinților din…

ULTIMA PRIVIRE

  • Array

( În memoriam- Emil Corbu) Stăteai chircit, când ți-am trimis o ultimă privire, În patu-n care te-odihneai răpus de istovire, Doar ce-ți strânsesem, mai pe zi, în mâna-mi,…

LA 20 DE ANI

  • Array

Venit-ai primăvara, cam la mijlocul ei… Fuseseși zămislită ca rod al dragostei, Erai copila dulce, puțin nedumerită, Intrai în casa-n care demult erai dorită. La pieptu-i, mama-și strângea…

LIGA SCRIITORILOR ROMÂ(Î)NI (acrostih)

  • Array

Ieri, de 1 aprilie, am avut plăcuta surpriză să descopăr în cutia poștală legitimația de membru LSR, și nu e păcăleală. O doamnă cu suflet mare, cercetând colecția…

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI

  • Array

Vecinica (II) Prof. Georgeta Tudor „ Un vecin bun este o adevărată comoară, unul rău, o pacoste.” ( Hesiod- Grecia antică) Cu vecinica Neluţa purtam discuţii zilnice până…

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI

  • Array

Vecinica (I) ( Curierul zoreştean nr.98.) Prof. Georgeta Tudor „ Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu-ţi este împuţinată prin faptul că se mai încălzeşte la…

Despre răscoala țăranilor în județul Buzău

  • Array

Autor: Eduard SÂRBESCU   Problema țărănească nu a găsit rezolvare după reforma agrară din anul 1864. La sfârșitul secolului al XIX-lea două treimi din suprafața agricolă a țării…

REGĂSIRE

  • Array

Te-am regăsit cum te-am lăsat în toamnă Cu coarda dezgolită de frunze și de rod, Ai așteptat, ca mine, să vină primavara Și, împreună, să scriem un alt…

MIRACOLE-S ÎN JURUL NOSTRU

  • Array

Miracole-s în jurul nostru, Secundele le sunt măsura… Se-ntâmplă sub un cer albastru Când, ochiul, farmecă răsura. Dar rudele-i, de mult stilate, Ce în grădini sunt ornament, Petale…

MICA FAMILIE

  • Array

Motto :”  Femeia, mai mult decât oricine, îl educă pe copil către omenie. Tatăl este creierul, dar femeia este inima omenirii.” Când mi-a dăruit icoana Maicii Domnului cu…

De ziua mamei

  • Array

E dulce zâmbetul de mamă Când pruncu-n braţe şi-l alintă Căci Dumnezeu i-a dat femeii O misiune grea şi sfântă. Copilul creşte cu, sau fără, Acea făptură minunată,…