SFÂNTUL PANTELIMON – DOCTOR FĂRĂ ARGINȚI
SFÂNTUL PANTELIMON – DOCTOR FĂRĂ ARGINȚI * Mulți sunt cei care vor să stea la masă cu Hristos, dar puțini au stat la picioarele Lui. – Maria Filipoiu…
ZIUA BUNICILOR – OMAGII
ZIUA BUNICILOR – OMAGII * Bunicii sunt ucenicii Domnului în modelarea omului. Cinstiți-i pe părinți și pe părinții părinților și nu uitați, de ziua lor să-i omagiați! Lor…
MUCENIȚA HRISTINA – HAR DE SFINȚENIE
MUCENIȚĂ HRISTINA – HAR DE SFINȚENIE * Singurii oameni care nu se tem de moarte, ci moartea se teme de puterea credinței lor, sunt sfinții.” – Maria Filipoiu…
Sfântul Ilie – Proorocul secetei și al ploii
SFÂNTUL ILIE – PROOROCUL PLOII ȘI SECETEI Cheamă-L pe Dumnezeu în sufletul tău, spre a-ți fi alături în orice clipă, dar mai ales în călătorii. Cu Spiritul Său…
LEGĂTURI AFECTIVE
Genul epistolar aparține literaturii de graniță, scriere nonficțională evidențiind drumul paralel al unui scriitor, fie el prozator, poet sau critic și istoric literar, nu mai puțin semnificativă…
Cinstește numele: Sfânta Muceniță Iulia
CINSTEȘTE NUMELE: SFÂNTA MUCENIȚĂ IULIA * Credința este scara pe care duhul din om urcă la Dumnezeu. – Maria Filipoiu „Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e…
Calea spre sfințenie – Mucenița Irina
CALEA SPRE SFINȚENIE – MUCENIȚA IRINA * Nimeni n-a fost sfânt pe Pământ, doar în cer, după ce a decedat și a fost canonizat, dar sfințenia începe din…
Sfințenia Muceniței Ecaterina
SFINȚENIA MUCENIȚEI ECATERINA În ziua de 25 noiembrie, creștinii prăznuiesc pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina Născută în Alexandria pe vremea împăratului Maximinus, în secolul al IV-lea, Sfânta Ecaterina…
Ștefan cel Mare – Voievod și Sfânt român
ȘTEFAN CEL MARE – VOIEVOD ȘI SFÂNT ROMÂN „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri…
Ștefan-vodă, Sfântul predestinat României
ȘTEFAN-VODĂ, SFÂNTUL PREDESTINAT ROMÂNIEI *În ultimul „Apus de Soare”, surprins de Barbu Delavrancea, a plecat Ștefan cel Mare, spre a sfinți istoria – Maria Filipoiu „Mai presus de…
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: TUDOR VLADIMIRESCU – DOMN CREŞTIN MARTIR – VOIEVODUL DREPTĂŢII SOCIALE (partea a IV-a)
„Ridicarea lui Tudor fu deşteptarea naţiei.” (NICOLAE BĂLCESCU) „Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece…
SPIRIT CREATIV ȘI PURITATE SPIRITUALĂ
Cu toate că a început a trudi în slujba cuvântului încă din adolescență, debutând publicistic în anii studenției, DOMNIȚA NEAGA a îndrăznit să înfrunte Noaptea ploilor acide…
EMINESCU – POETUL CARE A ÎNVINS TIMPUL ȘI MOARTEA
EMINESCU – POETUL CARE A ÎNVINS TIMPUL ȘI MOARTEA * Eminescu este geniul poeziei, care a învins timpul și moartea, devenind nemuritor prin opera sa și ocupând…
Eminescu – Darul lui Dumnezeu pentru români
EMINESCU – DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU ROMÂNI * Poetul Mihai Eminescu este glasul Divinității și lumina Cuvântului în moștenirea poporului român. – Maria Filipoiu „Pentru noi, Eminescu nu…
Victoria Sfântului Mucenic Victor
VICTORIA SFÂNTULUI MUCENIC VICTOR „Au venit la noi cărți de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi, creștinii, la jertfele zeilor noștri; iar pe cei ce nu…
ZENOVIE CÂRLUGEA, RELAȚIA CU DUMNEZEU A UNUI POET DE „LINIE ÎNALTĂ”
ZENOVIE CÂRLUGEA: RELAȚIA CU DUMNEZEU A UNUI POET DE „LINIE ÎNALTĂ” (EUGEN DORCESCU, „B I B L I C E”, Ediție îngrijită de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Eurostampa, Timișoara,…
Prăznuirea Sfântului Evanghelist Matei
PRĂZNUIREA SFÂNTULUI EVANGHELIST MATEI „Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” – Ioan: 12,13 Binecuvântează, Doamne, moștenirea Ta, poporul român și România! –…
GRIGORAȘ CIOCAN, VIAȚĂ TRECĂTOARE – DE LA TINEREȚE PÂNĂ LA BĂTRÂNEȚE (prefață carte; autor Vasile Bele)
De la sufletul autorului înspre inima cititorilor – poeziile lui Grigoraș Ciocan, adunate în volumul Viață trecătoare – de la tinerețe până la bătrânețe … (postfață la volum,…
MARIAN-CĂTĂLIN CIOBANU, O CARTE DE CĂPĂTÂI: „BIBLICELE” LUI EUGEN DORCESCU
MARIAN – CĂTĂLIN CIOBANU: O CARTE DE CĂPĂTÂI: „BIBLICELE” LUI EUGEN DORCESCU Motto: Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și folositoare. De aceea a fost scrisă…
POSTUL CRĂCIUNULUI – TIMP DE SMERENIE ȘI RUGĂCIUNE
POSTUL CRĂCIUNULUI – TIMP DE SMERENIE ȘI RUGĂCIUNE Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mântuitorului durează patruzeci de zile, timp în care credincioșii de pregătesc sfletește și trupește pentru…
SATUL ÎNTRE MĂREȚIE ȘI CREPUSCUL
Narator inepuizabil al mediului rural, reprezentat ca un veritabil axis mundi, satul natal fiind acea lume țărănească din care s-a ivit, FLOREA BURTAN…
Mariana Vicky Vârtosu: PORTRET DE AUTOR: Poetul Pompiliu Creţu, sau întoarcerea la puritate
Este rondelul, sau sonetul un mod poetic vetust? Îmi propusesem ca acest articol să apară de 1 Iunie, de aceea alesesem acest subtitlu. N-a fost să fie. Vreau…
Mântuitorul – Calea, Adevărul și Viața
MÂNTUITORUL – CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA Iisus a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” – Ev. Matei:…
Sfinții Constantin și Elena – Părinții Creștinismului
Sfinții Împărați Constantin și Elena – Părinții Creștinismului * Credința în Dumnezeu și în taina rugăciunii este misterul religiei prin care e salvată omenirea de la…
Constantin și Elena – Împărați biruitori prin credință
Constantin și Elena – Împărați biruitori prin credință Sfinții Împărați Constantin și Elena – prăznuiți la 21 mai – este sărbătoarea sfinților care au dat libertate creștinismului, devenit…
CONFESIUNILE UNUI POET REFLEXIV
Deși se consideră doar „un modest slujitor al culturii, educației și civilizației românești, implicit europene”, având în vedere neobosita activitate literară concretizată în volume de versuri, de…
Săptâmâna Mare – Patimile lui Hristos
Săptămâna Mare – Patimile lui Hristos Destinul vieții pe Pământ oferă creștinilor din întreaga lume, în fiecare primăvară – anotimpul renașterii naturii – ocazia rememorării ultimelor zile din…
Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim
Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim Religia este sanctuarul de comunicare a omului cu Divinitatea. – Maria Filipoiu „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica…
Călușul – tradiție și actualitate
Nu mai surprinde faptul că, de ani buni, Stan V. Cristea și-a dedicat preocupările unor lucrări aproape exhaustive privind viața literară românească, publicând dicționare,…
CRISTIAN GABRIEL MORARU: Un triptic antologic în regia lui Stan V. Cristea
În 2001, istoricul literar Stan V. Cristea ne-a pus pe tapet un triptic antologic (publicat la editura alexăndreană Tipoalex, în cadrul colecției „Meandre”), care să ne înfățișeze, pe…
MIHAI CABA: „Numai poetul, ca păsări ce zboară…”
În peisajul actualităţii noastre literare româneşti apariţia recentului volum de versuri „Păsările inimii”, Editura Armonii Culturale, 2021, semnat de Gheorghe A.Stroia, nimeni altul decât poetul şi scriitorul prolific…
FLORIN-CORNELIU POPOVICI, EUGEN DORCESCU ȘI DORUL DE DUMNEZEU
(Eugen Dorcescu, Biblice, Timişoara, Editura Eurostampa, 2021, 306 p., Ediţie îngrijită şi Cuvânt înainte de Mirela-Ioana Dorcescu, Text coperta a IV-a: Valeriu Anania) ,,Sunt doar scriitor şi nu…
Hristos răstignit de „Justiția oarbă”
Hristos răstignit de „Justiția oarbă” »Cea mai mare dezamăgire: trădarea”- Maica Tereza Justiția, ca for al Justiției romane, factor al legalității, se bazează pe teorie legală sau…
CRONICA LITERARĂ LA CARTEA „CÂND ALBASTRA NOAPTE” A DOAMNEI ELENA ARMENESCU
Am lecturat de două ori cartea de poezie „Când albastra noapte” a doamnei Elena Armenscu, apărută la Editura Neuma din Cluj, având o grafică inspirată. După lectura cărții…
Editura Armonii Culturale anunță o nouă apariție editorială – volumul de poezie „DESTINE ȘI UMBRE” al poetului vrâncean POMPILIU CREȚU (Armonii Culturale, martie 2021)
Redăm mai jos, un fragment din cuvântul editorului, Gheorghe A. Stroia, care prezintă volumul. LIRICA LUI POMPILIU CREȚU sau Alternanța de lumini și umbre destinice – miracolul…
Mihai Milea: Stănciulescu-Bârda, Cristian, „Ascultă-ți inima!”, Editura „Cuget Românesc”, Bârda, 2020
Cartea în sine nu se dorește a fi o proiecție intelectuală elevată; autorul însuși se erijează dintru început de orice pretenție de delimitare și încadrare într-un anumit stil…
ÎN CĂUTAREA OBÂRȘIILOR
Deși are o pregătire profesională de economist și ocupația principală de manager proiecte la Agenția de Dezvoltare Internațională a SUA, care nu au nicio legătură cu literatura, creația…
SFÂNTUL HARALAMBIE – IZBĂVITOR DE CIUMĂ
SFÂNTUL HARALAMBIE – IZBĂVITOR DE CIUMĂ Sfântul Mucenic Haralambie este cunoscut și ca fiind apărător împotriva ciumei și a foametei. În Acatistul închinat lui se spune: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă…
FERVOAREA ȘI CANDOAREA UNUI VETERAN AL SONETULUI
„Să-ți asculți întotdeauna bătăile inimii”, mă îndemna bunicul meu, un bătrân înțelept și sfătos, fiindcă, zicea tot el, „ritmul lor îți marchează liniștea sau zbuciumul sufletului, dar…
Rugăciune la „Întâmpinarea Domnului”
„Întâmpinarea Domnului” „– Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată!” – Ioan:…
ROMEL MOGA: “Despre Iaşi, cu iubire” – o carte care se prezintă singură
Despre Iași, această cetate legendară, tezaur de istorie și spiritualitate românească, s-au scris nu puține lucrări de-a lungul vremurilor, unele cu caracter istoric, altele cu caracter evocator, memorialistic,…
ELENA PAULA PĂȚAN : Umbra și lumina, elemente arhetipale și reprezentări în imaginarul poetic arghezian
Tudor Arghezi (21 mai 1880-14 iulie 1967), pseudonim al lui Ion N. Teodorescu, se impune conștiinței publice ca un mare artist al cuvântului, poet, prozator și dramaturg, supranumit…
VASILE FILIP: Sublima declarație de dragoste
Sublima declarație de dragoste Scriitoarea Vavila Popovici a încheiat anul 2020 cu o nouă victorie; una care în mod sigur le anticipează și pe cele ce au…
Nicholas DIMA: MIRELA ROZNOVEANU – POVESTIRI EPICE
Mirela Roznoveanu EPIC STORIES (Povestiri Epice) Editura Exlibris, USA, 2020, 381 pagini Mirela Roznoveanu, conaționala noastră din New York, e profesoară universitară, critic literar și scriitoare. Anul…
NICOLAE DINA: UN SUFLET ÎNDRĂGOSTIT DE POEZIE
Poeziile cu formă fixă au o vechime de câteva sute de ani, dintre acestea, rondelul fiind cultivat în Franța Evului Mediu, cel mai…
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – ACTUL POLITICII NAȚIONALE ȘI EUROPENE
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – ACTUL POLITICII NAȚIONALE ȘI EUROPENE Ajută-ne, Doamne să trăim uniți și să murim fericiți, înfrățiți și cu dragoste de patrie și popor! (Maria Filipoiu…
ECATERINA CHIFU: EMIN ŞI VERO (Postfaţă)
Poezia este o creaţie complexă, unică, o stare spirituală ce aduce o fericire aparte creatorului şi celor ce se bucură de ea, oferind emoţii estetice, pe calea lecturii…
MIHAI EMINESCU – ASCET PRIN POEZIE
MIHAI EMINESCU – ASCET PRIN POEZIE „Dacă poporul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii.”…
SUFERINȚĂ, CREDINȚĂ ȘI OMENIE ÎN ULTIMA CARTE A UNUI SCRIITOR B RLĂDEAN de Gheorghe POSTELNICU
SUFERINȚĂ, CREDINȚĂ ȘI OMENIE ÎN ULTIMA CARTE A UNUI SCRIITOR B RLĂDEAN Gheorghe POSTELNICU La o primă evaluare, cartea lui Iorgu Gălățanu (,,În chilia mănăstirii sale…”,…
CONSTANTIN OANCĂ: Eminescu se naște în pandemie
Eminescu se naște în pandemie Pentru a putea străbate pâcla deasă care a acoperit azi lumea ne trebuie mult curaj și mai ales multă lumină. Și iată cum…












































Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale