Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

TIMCA TAMAȘ PAVEL: VISARE

Visare Ești vis în legănare ce îmi adoarme dorul Când nopțile inundă suflet cuprins de toamnă, Și pe fereastră plânge, însinguratic, norul Iar vântul prin lacustre îmi fură…

AMZA GHEORGHE: ÎȚI DĂRUIESC

Îți dăruiesc   Îți dăruiesc din mine-n fiecare clipă Așa cum izvorul își dăruiește apa Fără să țin cont că fac mare risipă Așa cum lacrima udă zilnic…

MIRCEA DORIN ISTRATE: E BINE AȘA CUM E ACUMA

      E BINE AȘA CUM  E  ACUMA   Cum mai trec pe nesimțite, ore, zile, săptămâni,  Ce se-adună-ncet, dar sigur, rând la rând apoi în luni, Ca la urmă…

Tradiții și ritualuri de Ignat

TRADIȚII ȘI RITUALURI DE IGNAT Din tradiții precreștine, Când e Nașterea Domnului, Obicei păgân revine Cu praznicul Ignatului. Iar prin tradiții creştineşti Se practică ritualuri Ce vin din…

Dumitru Găleşanu, Le luci dell’uomo. Lirica filosofica, traducerea în italiană de Mihaela Cîrțog, prefața de Ioan St. Lazăr, Enza Conti, grafică de Dumitru Găleşanu, postfețe de Vittorio Verducci, Valeria Di Felice, Angelo Manitta, Bucureşti, Eikon 2021. Recenzie de Claudio Tugnoli (Universitatea din Trento)

Dumitru Găleșanu surprinde prin structura de simetrie bilaterală a compozițiilor poetice, în care poetul încolonează cuvintele pentru a crea configurații care par a fi organisme vii, cu ritmul…

DOR DE INFINIT (POEME ÎNTR-UN VERS) de Ecaterina Chifu

Durere Durerea mută vrea să rupă zăgazurile infinitului. *** Mister Un mister ascunde ceru-nstelat vibrând infinit. *** Doruri de iubire Vibraţii tainice vin din infinit cu doruri de…

SONETE CU ZICERI DIN APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL

 I. Ne-nvață Cartea Sfântă despre lume, Izvor ce trece unic peste timpuri, Prin el Cuvântul face mii de chipuri, Lăsând în umbră norme din cutume.   Sunt multe…

Sfântul Mucenic Ignatie – Purtătorul de Dumnezeu

SFÂNTUL MUCENIC IGNATIE – PURTĂTORUL DE DUMNEZEU „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor. Cel ce va primi…

SONETUL CUVÂNTULUI

  CUVÂNTUL e deasupra mea și-n mine, În toate cele pe pământ lăsate Și-n lucrurtile nevăzute, toate, În râuri, mări, oceane cristaline.   Dorind să îl ferească de…

Eugen Serea – Duminică

Eugen Serea Duminică Câte duminici, Doamne, vor mai fi, Pierdute-n asfințit din zori de zi, Înfiorându-mă, fiindcă nu știu: de unde Neliniști vin, sterile, ori fecunde? Cu ce-ntrebări…

SĂRUTUL VERII

  Dimineţi scăldate-n soare ne cuprind În a cerului culoare de azur, Oglindită-n valul mării şi-mprejur Şerpuiri de ape limpezi adâncind.   Astre-felinare, prinse-n abajur În cupola nopţii,…

Sfântul Daniel – proorocul vizionar

SFÂNTUL DANIEL – PROOROCUL VIZIONAR „Dumnezeu este Judecătorul meu!” – Daniel (în limba ebraică) „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Ci toate câte voiţi să vă facă…

CE-I CU TINE, VARĂ?!

  Vară dragă, vară, mi-ai răpit plimbarea Cea de dimineață, când hoinar plecam Și cu bucurie-mi căutam cărarea   Cea cu multe triluri ce mult le iubeam Să…

Sfințenia în similitudini religioase – Sfinții Trei Ierarhi

Sfințenia în similitudini religioase – Sfinții Trei Ierarhi Printre sărbătorile Bisericii Ortodoxe este prâznuirea închinată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur…

SONET DE DOR

Tu ai plecat și dorul meu te plânge, Te poartă-n gând, deja te cheamă iară, Îți prinde braț în caldă zi de vară Și trup mlădiu, iubit, ușor…

Scrisoare pastorală Foaie periodică,  gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXI(2021),  nr. 459(1 –15 Decembrie)

Dragii mei enoriași! Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sfinte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în…

O, DOAMNE! (sonet)

  Câmpii străbat cu pași vioi, calc dealuri Și-mi port priviri discret spre munți, ce tainic Pătrund semeți prin nori, se-nalță falnic, Să-mi plimbe dor prin vechi tărâm…

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

Singurul veteran de război în viață-Nea Vasile Burducea   Cu trei ani în urmă, mai exact în decembrie 2015, l-am cunoscut pe nea Vasile Burducea la celebrarea celor…

VASILE FILIP: Vârsta poeziei – Dăinuirea

Dăinuirea! Acesta este țelul visător / înșelător al omului, indiferent de câtă gândire îi mobilează creierul și câtă simțire emană inima lui. Numai că nu tot omul pricepe…

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Cu amintiri sosind câteodată pe gândurile ce alergă-n gol apari și tu, în alb înveșmântată, alunecând prin ușa de la hol. Rămasă-n urma ta întredeschisă, aud cum vântul…

Apariție. Un nou număr din ”Hohote” – publicație de divertisment și satiră

Apariție. Un nou număr din ”Hohote” – publicație de divertisment și satiră Societatea Umoriștilor Gorjeni a editat și a pus la dispoziția cititorilor săi ultimul număr al publicației…

Galina MARTEA: Identitatea literaturii române prin modernism. Romanul – formă a progresului literar (II)

  Cu o istorie orientară către modernism, romanul din perioada interbelică suportă diverse modificări în propriile procedee de afirmare – asemenea situație îi oferă posibilitatea de a se…

Eugen Serea – Ninge sfânt

Eugen Serea Ninge sfânt Ninge, ninge ca-n povești, Dalbe flori din Cer, Zboară cânturi îngerești, Leru-i, Doamne, ler! Astăzi Prunc ni S-a născut, Dalbe flori din Cer, Și…

George Rîurel Bălan: Vitralii

Prin iederă priveam la Soare, uimit de farmecul naturii, de armonia de culoare, vitraliile aventurii… Și m-am umplut de armonie de frumusețe și spendoare: un mugure de poezie…

Eugen Serea – Marele Prag

Eugen Serea Marele Prag Cum trece peste toate ca o apă… Cu sânge cald și proaspăt se adapă Și arde cărnuri duse ca prinoase, Nu va cruța nici…

Cristina HOROTAN: TAINA SCRISULUI (138) – CONFLUENȚA MINȚII CU EMOȚIILE SUFLETULUI

Încă de copiliță, iubeam vacanțele de vară. Le iubeam atât de mult încât, cu două săptămâni înainte de festivitatea de final de an îmi pregăteam bagajele în așteptarea…

Mucenicul Sebastian – drumul sfințeniei

SFÂNTUL MUCENIC SEBASTIAN – DRUMUL SFINȚENIEI „Pentru aceasta a binevoit a mă învia Domnul meu Iisus Hristos ca să fiu viu către voi și înaintea întregului popor, să…

Pr. Mihai Grădinaru: Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor

„Căci unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20) Ca în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română aduce…

Treimea Sfinților Trei Ierarhi

Treimea Sfinților Trei Ierarhi La 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gura de Aur „În fiecare zi vă…

Pr. Mihai Sebastian Grădinaru: ACTUALITATEA MISIONARĂ A AGHIASMEI – SFINȚIREA CONTINUĂ

Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli la Cincizecime a dus și la recapitularea continuă în viața Bisericii lui Hristos a tuturor evenimentelor din istoria mântuirii care, de acum înainte,…

Mucenița Filofteia – Sfântuța României

MUCENIȚA FILIOFTEIA – SFÂNTUȚA ROMÂNIEI Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Muceniță Filofteia, care a trecut în veșnicie la frageda vârstă de 12 ani. Sfânta…

Eugen Oniscu: SPERANȚĂ ÎN TIMPURI GRELE

Psalmul 23 este cel mai minunat dintre Psalmi, comentatorii cărții Psalmilor sunt în unanimitate de acord în această privință. Măreția lui constă în faptul că doar în șase…

VOICA RUSU: DECÂT UN VIS

„Cel mai lung drum este către sine însuţi.”(Nicolae Iorga)   Decât un vis   Eram şi viu eram şi mort deasupra, cerul ca un cort se întindea se…

George Rîurel Bălan: Mulțumire

Trimite-mi, Doamne, încă-o dată, un semn că-mi ești, și azi, aproape, cu-nțelepciunea Ta de Tată… cum Fiu-Ți a umblat pe ape… Tu poți schimba ce-i rău în bine,…

Eugen Serea – Colindul magilor

Eugen Serea Colindul magilor E noapte-n Bethleem, Creștini, de ce ședem? Veniți cu toții, Pruncul Sfânt să Îl vedem! O stea când au zărit Trei magi din Răsărit…

George Rîurel Bălan: Mi-e dor

Să aibă timpul frunze, ce-ar fi fost sau, cel puțin, de-ar fi avut culoare? Mi-aș fi găsit, mai lesne, al meu rost, dar, tot e bine, dragă, că…

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

                         DRAG DE PORTUL POPULAR (Mariana Stemate)   Mergând prin satele comunei noastre, cu diverse ocazii, am…

Cele două volume de poezie, “Și îngerii plâng” și “Desculță în Suflet”, ale poetei CARMEN CRISTINA OLTEAN, au fost lansate, anul acesta, în data de 12 martie, la Editura “Ecou Transilvan”, din Cluj-Napoca.

Cele două volume de poezie, “Și îngerii plâng” și “Desculță în Suflet”, au fost lansate, anul acesta, în data de 12 martie, la Editura “Ecou Transilvan”, din Cluj-Napoca….

DANIIL SIHASTRUL

DANIIL SIHASTRUL (versuri de Dimitrie Bolintineanu) „Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l înconvoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni…

Semnal editorial: Revista ”Spicon” – ultimul număr dedicat Bicentenarului Revoluției de la 1821

Cu câteva zile în urmă a ieșit de sub tipar și  a avut loc lansarea ultimului număr al revistei de literatură, artă și istorie culturală ”Spicon” editată de…

pr. MIHAIL SĂPUNARU: Icoana în lumea de astăzi

Icoana în lumea de astăzi   Deși se tipăresc nenumărate studii și se multiplică icoane în mii de exemplare, paradoxal, multe dintre bisericile noastre sunt încărcate de kitsch-uri,…

VAVILA POPOVICI: FILOZOFIA, RELIGIA ȘTIINȚA și POLITICA (37) – Jean-Marie Guyau

„A rămâne tânăr mult timp, a rămâne copil chiar, prin spontaneitatea și dragostea inimii; a păstra – nu în manifestările tale exterioare, ci în adâncul ființei tale chiar…

           E IARNĂ-N SUFLET!…

E iarnă-n suflet și-am rămas, acelaș pustnic fără glas, Iubirile se nasc și mor, nimic nu e întâmplător – O vorbă spusă fără rost, are valoare și-are cost,…

,,PRIMA FEMEIE MINISTRU ÎN ROMÂNIA. AVEA STUDII LA HARVARD ȘI A DESCHIS PRIMA CLINICĂ DE NEUROCHIRURGIE

,,PRIMA FEMEIE MINISTRU ÎN ROMÂNIA. AVEA STUDII LA HARVARD ȘI A DESCHIS PRIMA CLINICĂ DE NEUROCHIRURGIE   Prima femeie ministru din România avea studii la Harvard şi a…

IONUȚ CARAGEA – MULTIPLE PROMOVĂRI ALE OPEREI SALE, ÎN FRANȚA

Dragi prieteni, încă o veste extraordinară din Franţa, pe care am aflat-o abia după un an de zile! Alte trei dintre cărţile mele, apărute la editura franceză Stellamaris,…

RESIMT NEMĂRGINIREA

Pe culmea neuitării ajung câteodatătemutele dileme ce parcă mă străpungcu amintiri furate din ceața alungată de vânturi rătăcite la margine de crâng. Iar de privesc tăcerea apusului de…

Eugen Serea – Colindul păstorilor

Colindul păstorilor Eugen Serea În acel ținut erau niște păstori Ce stăteau în câmp, afară, până-n zori Și pe lângă foc,de strajă rând pe rând făceau Noaptea, împrejurul…

CRISTI BUTCĂ: CRUCEA ANONIMĂ

Te-am regăsit în câmpul ars de vânt TU – CRUCEA unui om lipsit de nume, S-a stins, demult, în tristul său mormânt Un trup ce se topește-n mal,…

Premiile Ligii Scriitorilor pentru cărțile apărute în anul 2021 – MILENARIUM: Premiul special al LSR – proiect de anvergură internațională

Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție au fost luate în considerare…

Ecaterina Vartic – soția nelegitimă a lui Creangă

,,Ea a fost soția nelegitimå a marelui povestitor humu­leștean Ion Creangă, din anul 1872 și până la sfârșitul vieții scriitorului. Aparținea unei familii de armeni cu rădăcini vechi…

primulhkwplk